Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Visător de cursă lungă

* în poveştile sale se regăsesc amintiri din Brăila de legendă din perioada interbelică, dar şi aventuri fantastice pe mările şi oceanele lumii

Are 92 de ani şi un fantastic dor de ducă. Cu costumul său alb, de comandant de cursă lungă, se visează cutreierând oceanele lumii la cârma unor vapoare plecate să înfrunte aventuri nebuneşti. Constantin Manda e o legendă vie a asociaţiilor de veterani şi pensionari din Brăila. Cine-i ascultă poveştile rămâne cu gura căscată. A apărut în cărţi, a apărut în ziare, a uimit o lume întreagă cu amintirile sale. Şi cum să nu fii uimit când îţi vorbeşte de Brăila aceea din legende, când zeci, chiar sute de vapoare se înşirau pe malul Dunării, aducând cu ele profit şi bunăstare? Când casele din centru erau noi şi frumoase, locuite de bogătaşii care le construiseră, când frizerii îşi aşteptau muşterii cântând la mandolină, pe un scaun scos la umbră în faţa prăvăliei sau când serile de mai erau scăldate în parfumul florilor de salcâm. Brăila din cântecele marinăreşti fredonate în toate colţurile lumii... Şi, mai ales, cum să nu rămâi uimit când îţi spune cum, la 90 de ani, o companie din Egipt l-a angajat pe post de comandant de navă, lăsându-i pe mână un vapor de câteva mii de tone, încărcat cu marfă pentru o insulă din Pacific. "Aveam o propunere de angajare şi anul acesta, dar n-am mai plecat, că n-a vrut familia să mă lase. Se temeau să nu păţesc ceva. Ştiţi cum e, cu revoluţiile astea care sunt prin Iemen, Iordania, Siria. Fiica mea, nepoţii mi-au zis să stau acasă şi i-am ascultat. Mi-ajunge şi mie, câte ţări am văzut şi câte mări am înfruntat", ne-a spus bătrânul marinar.

Într-o zi caldă de mai, l-am însoţit la o plimbare pe malul Dunării şi i-am ascultat amintirile fantastice. Parte din ele au mai fost publicate în cartea "Un grec, doi greci, trei greci" şi într-un alt ziar local. Le mai ştiu şi colegii săi de la Asociaţia Veteranilor şi Uniunea Pensionarilor. Multă lume îl cunoaşte pe Constantin Manda şi îi apreciază poveştile frumoase...

Ce uimeşte, în primul rând, la acest personaj este vitalitatea sa extraordinară. La 92 de ani, este nelipsit de la mai toate manifestările dedicate veteranilor şi pensionarilor, întotdeauna îmbrăcat cu un costum alb, impecabil, de căpitan de marină. Pe stradă, merge cu paşi mici şi repezi, fără să-l auzi plângându-se de artrită, reumatism sau alte boli specifice vârstei. Acasă locuieşte singur şi spune că nu are nevoie de nimeni care să-i gătească, să-i spele sau să-i facă piaţa. Ar fi bunicul ideal, pentru oricine îşi doreşte un bătrân "verde", încărcat de poveşti ca un pom plin de fructe dulci.

00report2
Piesa de teatru pe tema castraveţilor de la CAP, în care Manda spune că a jucat alături de Ştefan Mihăilescu-Brăila

Brăila din poveşti

Constantin Manda este grec de origine. Tatăl său se numea Panais Mandas şi a venit la Brăila la începutul secolului trecut, după ce a luptat în Războiul de Independenţă al Greciei. "S-a bătut cu turcii, pe muntele Oros. A fost un fel de erou de război, dar păcat că, după ce s-a întors acasă, în Kefalonia, nu s-a înţeles cu părinţii mamei mele. O iubea pe mama, dar ai ei n-au vrut să i-o dea de nevastă, aşa că, într-o zi, a urcat-o pe cal şi a furat-o. Pe cal au venit amândoi până în România, la Brăila, unde auziseră că e un oraş frumos şi bogat. S-au căsătorit şi, după câţiva ani, când au primit cetăţenia română, s-au înregistrat cu numele de «Manda». Eu m-am născut în 1919, într-o casă de lângă port, pe o stradă care acum se numeşte Împăratul Traian şi am fost norocos de mic fiindcă, la vârsta de cinci ani, am căzut pe scări şi n-am păţit nimic. Pe 35 de trepte m-am rostogolit şi mama s-a speriat, a crezut că mă găseşte cu gâtul rupt. A coborât disperată, dar când a ajuns la mine a văzut că n-am nimic-nimic. Cui spunea păţania asta n-o credea, zicea că minte!", şi-a început povestea bătrânul Constantin Manda. Din amintirile sale, zona portuară a Brăilei zboară ca o pasăre măiastră spre culmile prosperităţii. "Erau vapoare înşirate de la Căpitănie până în zona Şantierului Naval. Se încărcau mii de tone de mărfuri, de toate erau, şi noi, copiii, ne jucam printre căruţele pline care veneau în port şi alergam pe lângă hamalii cu saci în spate. Brăila era cel mai bogat oraş din Europa. Ce case frumoase, ce străzi! Îmi amintesc că în oraş erau trei cofetării ale unor greci, Diamandi, Pascali, Papacanaris, unde găseai toate bunătăţile din lume. Nici nu mai ştiai ce să alegi, dar cele mai bune şi mai bune erau prăjiturile făcute cu lămâie. Mie alea îmi plăceau cel mai mult!".

Constantin Manda spune că, după ce a terminat opt clase primare, s-a înscris la liceu, dar în acelaşi timp a învăţat şi meseria de frizer, fiindcă îl fascina faptul că în toate frizeriile se cânta la chitară şi mandolină. "Era un obicei pe vremea aia, ca frizerii să cânte la instrumente de-astea, cu corzi. Eu am învăţat chitara, tricordul şi contrabasul. După liceu, m-am anjajat la frizeria lui Kaludi Raftopol, de pe strada Călăraşi. Acolo m-a auzit cântând din chitară şi voce cineva care lucra la un restaurant al unuia de-i zicea Primaru', nu mai ştiu exact cum îl chema pe patronul ăsta. Oricum, era unul din bogaţii Brăilei, avea o terasă pe strada Ştefan cel Mare. Mergeam să dau spectacole acolo şi în fiecare seară plecam acasă cu 10 lei, şase mici şi o litră de vin de butuc, o minunăţie. Le dădeam şi părinţilor şi surorilor să guste, nu ţineam doar pentru mine. Ca bani, 10 lei însemna mult pe vremea aia, o duceam bine de tot. Am avut tinereţe frumoasă, la restaurant mă împrietenisem cu băieţii din Brăiliţa, ăia de care le era frică la toată lumea. Dacă îi supărai şi treceai podul spre Brăiliţa, te tăiau fără să stea la discuţie. Fiindcă mă cunoşteau, mă lăsau să merg prin cartier fără să se ia de mine, conduceam fete până acasă şi nu-mi zicea nimeni nimic. Alţii nici n-aveau curaj să se apropie de pod, de teama cuţitarilor"

Nu şi-a înşelat soţia cu femeile uşoare din porturile lumii

Odată cu începerea războiului, tinereţea fără griji a lui Constantin Manda s-a cam terminat. El povesteşte că a fost încorporat pe un monitor fluvial şi a văzut moartea cu ochii din cauza unui avion rusesc. "Eram cu nava pe canalul Sfântul Gheorghe, stăteam sub camuflaj, dar s-a făcut greşeala să se tragă cu tunul antiaerian după un avion sovietic. Aşa ne-au reperat poziţia şi au trimis un aeroplan să ne nimecească. Pilotul a lansat o bombă care a căzut lângă vapor şi, din cauza suflului, nava s-a răsturnat cu susul în jos. N-a murit nimeni, că am apucat toţi să sărim în apă. Aşa răsturnat cum era, monitorul a fost tras pe Dunăre până la şantierul naval din Brăila(!), unde a fost reparat şi repus în funcţiune. Între timp, pe mine m-au transferat pe o vedetă maritimă antimină, care patrula între Constanţa şi Mangalia. Acolo am servit până la terminarea războiului şi m-a ferit Dumnezeu de ce-a fost mai rău. N-am păţit nimic, m-am lăsat la vatră teafăr".

Constantin Manda spune că, în timpul războiului, a prins drag de marinărie. Acasă, la Brăila, s-a angajat pe un remorcher sub pavilion grecesc, cu care a ajuns până în Germania, aproape de izvoarele Dunării. Erau vremuri bune pentru el, fiindcă meseria era foarte bine plătită, însă nu s-a mulţumit cu atât şi, după cum povesteşte, a făcut cursuri prin corespondenţă la Academia Navală din Constanţa, timp de cinci ani. "La 29 de ani, am dat licenţa şi am primit brevet de comandant de navă. La examen, am luat nota zece cu plus, după ce le-am prezentat profesorilor o hartă a Deltei Dunării făcută de mine personal, în cele mai mici detalii. Câţiva ani am muncit la ea, am vorbit cu zeci de căpitani de nave fluviale şi aşa am aflat de cele mai mici insuliţe ale Deltei, pe care le-am trecut pe acea hartă. Profesorii au fost impresionaţi". În amintirile bătrânului, lungii ani de marinărie petrecuţi la comanda navelor oceanice se cam pierd în negura detaliilor. El ştie că a văzut nenumărate ţări în timpul lungilor voiaje, însă nu prea îşi aminteşte cu exactitate numele acestora. Ce ştie cu siguranţă este că, prin toate porturile prin care a trecut, de frica lui Dumnezeu şi a bolilor venerice, dar şi din dragoste pentru soţia care-l aştepta acasă, s-a ferit de femeile uşoare. "Am avut o nevastă cum puţine femei sunt pe lumea asta. Am cunoscut-o într-o după-amiază de vară, pe malul Dunării. Plecasem la plajă cu barca, toată familia, eu, părinţii şi surorile. Pe malul celălalt, lângă noi s-au aşezat un bărbat, o femeie şi fiica lor, o fată foarte frumoasă. De frumoasă ce era, toată ziua am cântat la chitară, iar când a venit timpul să plecăm acasă ea a zis că vrea să se întoarcă în oraş cu barca noastră. Pe mal, părinţii ei i-au invitat pe ai mei să le facă o vizită în seara aia. M-am dus cu mama şi cu tata la ea acasă şi, după doar câteva ore, am cerut-o în căsătorie. Peste câteva zile, aveam nunta făcută. Tare ne-am mai iubit, de la început până la sfârşit. Ea s-a dus, acum 13 ani, şi m-a lăsat singur...", ne-a spus Constantin Manda şi privirea i s-a umbrit preţ de câteva secunde.

00report1
Constantin Manda spune că a avut o tinereţe frumoasă, într-un oraş de legendă

Perioada artistică

În afară de soţie, viaţa lui Constantin Manda s-a împărţit între marinărie şi cariera artistică. El povesteşte că, înainte de a deveni "lup de mare", a fost cât pe ce să apuce pe drumul teatrului de performanţă. Şi nu oricum, ci în compania unor monştri sacri ai scenei româneşti. "Înainte de a absolvi academia, când lucram pe remorcher şi mă întorceam acasă din voiaj, m-am înscris în echipa artistică a sindicatului marinarilor. Făceam piese de teatru, de-astea, cu tematică. Jucam într-una unde eu eram contabil de cooperativă agricolă şi mă certam pe tema producţiei de castraveţi cu preşedintele, interpretat de Ştefan Mihăilescu, un tânăr care lucra în port, la biroul unui armator. O aveam colegă şi pe Vasilica Tastaman. Cineva de la un teatru din Bucureşti ne-a văzut la un spectacol şi ne-a propus, mie, lui Ştefan Mihăilescu şi lui Vasilica Tastaman să mergem să dăm la actorie, că avem un viitor strălucit în faţă. Ei s-au dus, dar eu n-am vrut, că îmi plăcea prea tare viaţa de marinar. După cum se ştie, amândoi au făcut carieră, atât Vasilica Tastaman cât, mai ales, marele Ştefan Mihăilescu-Brăila. Eu mi-am văzut de vapoarele mele, dar nu-mi pare rău, că aşa am bătut lumea în lung şi-n lat". După ce a ieşit la pensie, prin anii '70, Constantin Manda spune că a făcut tot posibilul să-i strângă pe frizerii Brăilei într-o orchestră de chitare şi mandoline. "Am dat multe spectacole împreună, iar muzica noastră era foarte apreciată", îşi aminteşte bătrânul. El zice că a pus umărul şi la înfiinţarea echipei de fotbal a oraşului, fiind în comitetul de organizare a echipei "Progresul", actuala FC Brăila.

În loc de epilog

Marea realizare a carierei marinăreşti a lui Constantin Manda, povestită chiar de el, este faptul că, la scurt timp după ce a împlinit 90 de ani, o agenţie de shipping care căuta comandanţi de vase pentru o cursă până în oceanul Pacific l-a selectat şi i-a dat pe mână un vapor ucrainean "Albastros 2", de 8.500 tone. "Am transportat tezec - un fel de turtă de floarea soarelui - şi fasole de soia până în Insula Camerun. Am trecut canalul Panama şi ne-am întors cu bine. Agenţia a fost atât de mulţumită de mine, încât anul următor am primit comanda vasului egiptean cu aburi «Tregotan» pe care l-am dus, cu tezec şi soia, tot în Camerun. Am avut un echipaj de 42 de oameni, cu care mă înţelegeam mai mult în limba greacă. Voiajul a fost mai dificil, în marea Egee ne-a prins o furtună puternică, însă am reuşit să salvez vasul, cu manevre foarte complicate care ne-au salvat de valurile extrem de periculoase". Bătrânul spune că a fost solicitat să plece şi anul acesta cu tezec în Camerun, însă fiica sa şi nepoţii s-au opus. "Nu m-au lăsat să plec, de frica revoluţiilor arabe din Iordania şi Iemen", explică el, visând la aventurile pe care le-ar fi putut trăi, înfruntând oceane şi zări nesfârşite. Vise şi fantezii de marinar ajuns la 92 de ani!

Pe noi, fiica bătrânului ne-a adus cu picioarele pe pământ. Am contactat-o fiindcă ţările şi rutele la care se referă Constantin Manda nu prea se împacă cu geografia din manualele şcolare. "Tata este sănătos, din punct de vedere fizic, şi are o imaginaţie foarte bogată. Nu a plecat în niciun voiaj, în ultimii ani. El a lucrat, în tinereţe, doar pe o navă fluvială, pe Dunăre. Povesteşte mult, dar în poveştile lui sunt şi multe fantezii. A apărut în cărţi, în ziare şi la televizor, însă dacă vorbea şi cu mine cineva până acum i-aş fi spus să nu creadă chiar tot ce zice. Tata e un mare visător", ne-a spus Vasilichia Alecu, fiica visătorului de cursă lungă Constantin Manda, marinarul brăilean cu origini greceşti.




Comentarii