Mergi la conţinutul principal

Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale

• ea a fost desemnată sâmbătă, în Congresul partidului • “Voi fi primul preşedinte femeie al acestei ţări”, a spus Dăncilă

 

 

Peste 800 de delegaţi s-au reunit, sâmbătă, începând cu ora 11:00, în Congresul PSD, pentru a lansa candidatura Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidenţiale. Aceasta şi-a făcut intrarea în sala de la Palatul Parlamentului pe acordurile unui hit al anilor 80, “Eye of the Tiger” al formaţiei Survivor, care se regăseşte şi în coloana sonoră a filmului de acţiune “Rocky”, informează g4media.ro.

Cei circa 800 de delegaţi adunaţi la Palatul Parlamentului au votat în unanimitate, prin ridicare de mâini, propunerea ca Dăncilă să reprezinte partidul în cursa pentru Cotroceni.

La Congres, Viorica Dăncilă a venit însoţită de soţul ei. “Voi fi primul preşedinte femeie al acestei ţări”, a spus preşedintele PSD.

La eveniment, a fost prezent ca invitat şi Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, semn al normalizării relaţiilor PSD cu social-democraţii din Uniunea Europeană. În schimb, nu a fost invitat preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, în condiţiile în care tensiunile dintre ALDE şi PSD sunt în creştere ca urmare a refuzului social-democraţilor de a susţine candidatura lui Tăriceanu la alegerile prezidenţiale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro