Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Viorel Mortu: "Elevii sunt nefiresc de singuri. Şi nici şcoala nu le oferă mare lucru"

Nume şi prenume: Mortu Viorel
Studii: Facultatea de Litere
Instituţia în care predă: Colegiul Naţional "Gh. M. MURGOCI"
Specialitate predată: Limba şi literatura română
Nivel şcolar la care predă: Gimnaziu şi liceu

- Care este filmul preferat ?
- E adevărat, sunt câteva. Nu mai suport filmele de duzină. Caut doar capodopera. "Călăuza", de Andrei Tarkovski, rămâne un film pe care-l revăd mereu cu încântare. Elevilor le cer să înţeleagă simbolurile din filmul "Reconstituirea", de Lucian Pintilie. Spre bucuria mea, ei înţeleg. Vreau să-i iniţiez în taina filmului. Ei vor vedea mai multe filme decât vor citi cărţi. Prefer să-i iniţiez, să le dezvolt standarde de calitate, să nu-i las pradă uşoară serialelor cu subiecte ţigăneşti.
- Ce părere aveţi despre cititul pe calculator ?
- Nu citesc cărţi pe calculator. Pe internet citesc doar presa literară. E mai convenabil, mai uşor de ajuns la informaţie. Cartea electronică este o ofertă atât de tentantă, încât nu pot acum să bag mâna în foc că nu mă voi lăsa cucerit de aceasta. Văzând cât de dinamic este acest domeniu, în câţiva ani e posibil să ai oricând în geantă o bibliotecă fabuloasă de câteva sute de mii de volume. Acum pare un vis îndepărtat, dar sunt sigur că elevii din gimnaziile de azi vor avea această ofertă la liceu...
- Care este cartea preferată?
- Cartea preferată era cea care mă fascina sau mă obseda într-un anumit moment. Au fost perioade când lecturile aveau o dinamică specială, când cartea preferată se schimba de la o lună la alta. Cu timpul, această pasiune s-a mai potolit. Acum, recitesc numai acele cărţi care mi-au plăcut cândva. Şi gustul s-a metamorfozat. Îmi plac acum mai mult eseurile decât proza. Citesc, de asemenea, multă poezie modernă. Pentru proză, am redescoperit cărţile ceva mai simple, în aparenţă. Doresc să-i fac pe elevi să iubească mai mult cultura.

"Cred că adesea sunt prea chiţibuşar"

-Ce hobby-uri extracurriculare aveţi ?
- Nu am mari hobby-uri...extracurriculare. Hobby-urile mele sunt forme de extindere a profesiei, deci complementare ei. Rămân la pasiunea pentru princeps-uri, pentru cartea rară. Adesea, cărţile au povestea lor, unică.
- Aveţi un ideal pe care doriţi să-l îndepliniţi ?
- Aş vrea să public, în calitate de scriitor, o carte pe an şi aceasta să fie bună, să nu aibă nimic provincial. Aş vrea să îndeplinesc câteva proiecte legate de cultura brăileană. Sunt câţiva visători mari în oraşul acesta. Pentru ei, merită. E un mod de a-mi consuma preaplinul.
- Trei calităţi personale...
- Sunt rezistent la efort şi admir lucrul făcut temeinic. De asemenea, sunt punctual. Dar mulţi le consideră defecte sau eu am început să am îndoieli că ar fi calităţi. De fapt, sunt efecte ale profesiei. Probabil dacă eram jurist, altele erau trăsăturile care se accentuau sau, dacă eram inginer, altele, pe care acum le simţi mai mult ca virtualităţi sufocate, ca iarba crescută sub pietre...
- Trei defecte personale...
- Cred că adesea sunt prea chiţibuşar, adept al detaliului, al nuanţei. La cât de superficiale sunt azi "prestaţiile", chiar că avem de-a face cu o povară.
- Ce apreciaţi la o persoană?
- La o persoană apreciez înainte de orice caracterul, apoi simţul datoriei şi la urmă umorul şi ironia.
- Cum aţi devenit profesor ?
- Foarte simplu: dând examene, susţinând proiecte, stând cu anii prin biblioteci sau în preajma cărţilor.

"Elevii să iubească mai mult cultura şi apoi să facă ce vor, căci vor face bine!"

- Dacă aţi avea posibilitatea să plecaţi din ţară, aţi face acest lucru?
- Nu. În mod sigur, nu. Adesea încerc să-mi imaginez ce e în sufletul celui care se desţărează şi mă îngrozesc. Nu e o aventură, cum credeţi voi, tinerii, ci e o mare nenorocire. Şi-apoi, se zice că... cei născuţi noaptea primesc energiile filtrate prin scoarţa terestră...Ca urmare, atracţia lor pentru "natal", pentru "acasă" e mult mai mare decât la cei născuţi în miezul zilei. Cred că e o speculaţie...
- Cum vedeţi atitudinea elevilor din ziua de azi ?
- Deşi aş spune că elevii, oriunde în lume, sunt cam la fel, totuşi elevii români din aceşti ani, mai ales cei din liceu, au ceva specific. Mai întâi sunt foarte pragmatici. Unii sunt atât de pragmatici, încât nu mai preţuiesc şcoala. Ei sunt obligaţi să fie atenţi la o societate care este uşor atipică, nu seamănă deloc cu a părinţilor lor şi e foarte îndepărtată de cea a bunicilor. În acest sens elevii sunt singuri, nefiresc de singuri. Şi nici şcoala nu le oferă mare lucru. De aceea elevii încearcă să se adapteze din mers, să se descurce. Adesea fac gesturi necugetate. Trebuie să-i înţelegem. Nu au toţi puterea lui Ulise de a se lega de catarg să reziste tentaţiilor...
- Consideraţi că un profesor trebuie să creeze o conexiune puternică cu elevii ?
- Dacă vrea să fie un profesor adevărat, da. Profesorul nu e o bonă care supraveghează joaca în parc a unui copil. E mult mai mult. Când este "meseriaş", cum spun elevii, el are puterea de a pătrunde în sufletul elevilor, acolo unde se clădesc opţiunile. Aici nu pătrund decât părinţii şi, din afara familiei, doar preotul şi profesorul.
- Cum vi s-a părut examenul de bacalaureat din vara aceasta ?
- A fost un bac atipic şi inegal.
- Cum s-au comportat elevii dumneavoastră ?
- Cred că s-au comportat bine. Cu 43 de note peste 9, din care cinci de 10 şi treisprezece peste 9,50, din 57 de elevi, eu sunt mulţumit. E unul din cele mai bune, dacă nu cumva cel mai bun rezultat profesional din judeţ.
- Ce altă meserie aţi fi ales dacă nu aţi fi devenit profesor?
- Atunci, la începutul carierei, nu mă gândeam la altă meserie. Acum, chiar dacă mă gandesc, e inutil. E prea târziu ca să mai fie devreme. Meseria noastră e o meserie grea. Ca să fie bine făcută, ea cere un fel de har. Şi şoferul, şi agricultorul, şi păstorul, au nevoie de har. Dar necazul e că meseria asta a noastră poate fi făcută pe neobservate şi în regim de play-back. Şi nu observă nimeni. Şi nu se supără nimeni. Dacă ar face la fel, păstorul ar pierde turma, agricultorul nu ar culege nici cât a semănat, iar şoferul riscă accidentul. Vreau să spun că în alte meserii, nu e posibilă aflarea în treabă... Mi-e teamă că punem temelii greşite. "Dorel", personajul din reclama binecunoscută, un fel de Tândală industrial, este, în ultimă instanţă, un produs al şcolii. El e scăpat în real ca un virus. Iar noi, în loc să ne îngrozim de acest ins cu ştiinţa aflării în treabă, râdem.
- Un sfat pentru elevi?
- Elevii să iubească mai mult cultura şi apoi să facă ce vor, căci vor face bine! (Interviu realizat de Mihaela MOCANU)

Ce spun elevii...

Dănuţa Bunea, fostă elevă a Colegiului Naţional "Gh.M.Murgoci" şi absolventă a Facultăţii de Jurnalism din Piteşti: "Domnul profesor Mortu Viorel este de departe acel tip de profesor care nu se uită odată cu trecerea anilor. Cu siguranţă, nici eu, nici colegii mei de clasă sau chiar generaţiile anterioare, nu vom uita orele de limba română în care, şi dacă ne-am fi dorit să ne ocupăm timpul cu altceva, tot nu am fi putut să nu fim atenţi la dumnealui şi să nu-i sorbim fiecare cuvânt, cum nu vom uita nici glumele pline de subtilitate pe care ne-a învăţat să le «gustăm» şi să le folosim şi noi mai departe. «Ciudăţica cucului» sau «fie, încă un lup ca mine, mâncat de o oaie ca tine», precum şi multe alte expresii pentru care probabil aş avea nevoie de pagini întregi, ne înfrumuseţau mereu orele de limba română. Acestea sunt cuvinte pe care eu le mai folosesc şi astăzi şi cu care reuşesc să «fur» zâmbete celor din jur, aşa cum şi domnul profesor obişnuia să ne «fure» nouă zilnic. Dumnealui a avut, de asemenea, o mare contribuţie în formarea noastră ca oameni, reuşind să pună amprente acolo unde mulţi profesori nu reuşesc să ajungă şi deschizându-ne orizonturile către rafinament, profunzime, subtilitate. Tot dumnealui a avut mare grijă să scoată din noi buni oratori, obişnuindu-ne cu un limbaj elevat şi cu vorbirea liberă pe care o exersam oră de oră şi ne-a dezvoltat capacitatea de a aşeza într-un mod plăcut cuvintele în frază. Mi-ar trebui pagini întregi pentru a vorbi despre dumnealui şi poate că deja m-am întins cam mult, dar cred că, pentru mine, cel mai important lucru din toate este faptul că am avut şansa de a-l avea alături de noi în acei patru ani atât de importanţi."

Irina Sima, studentă anul I - ASE, Relaţii Economice Internaţionale în engleză: "Aş minţi dacă aş spune că toată colaborarea cu domnul Mortu a fost numai lapte şi miere, nici eu n-aş crede asta. Oricum, doar pentru că punctele de vedere nu ne-au coincis mereu nu înseamnă că ar trebui să reneg restul lucrurilor bune care s-au materializat în timpul liceului sau după. Probabil că orice dascăl îşi doreşte să ştie că şi-a călăuzit elevii în cel mai eficient mod posibil şi că a reuşit să le stabilească un standard după care să se ghideze. Şi, cu această ocazie, aş vrea ca dumnealui să ştie că în ceea ce mă priveşte i-a reuşit, deşi la momentele respective priveam eforturile sale cu o oarecare reticenţă. Ce-i drept, nu am ştiut cum să-mi încep declaraţia, dar ştiu exact unde să ajung, şi anume să recunosc că a avut dreptate în multe privinţe, că a anticipat extrem de bine cum va fi viaţa de student, de ce feluri de oameni mă voi ciocni aici şi care îmi vor fi avantajele în raport cu ceilalţi. A fost un pic ciudată revederea din toamnă, a fost probabil prima dată când mi-am dat seama că raportul se schimbase. De fapt, eu mă schimbasem, nu îl mai vedeam cu aceiaşi ochi de elevă, ci de fostă elevă, capabilă să tragă linie şi să spună cu mâna pe inimă că a fost o inconştientă de fiecare dată când lipsea de la orele sale, refuza să se ambiţioneze sau pur şi simplu nu avea încredere că multe lucruri de care ne avertiza aveau să se întâmple întocmai".

Ruxandra Stroe, studentă în anul I la Universitatea Bucureşti, filologie, franceză-neerlandeză: "Mulţi elevi au o imagine idilică despre profesor şi cum nu există un sistem educaţional perfect, cu atât mai puţin elevi ori profesori... Domnul profesor Mortu a fost în primul rând unul dintre oamenii aceia care intră în viaţa ta cu un scop pe care ajungi să îl inţelegi abia atunci când te foloseşti de lucruri pe care nici nu ştiai că le-ai învăţat. Nu corespunde tiparului unui profesor de la care aştepţi o lecţie şi pe care eşti nevoit să o reproduci cu exactitate ora următoare, nici tipului de om care îşi face treaba după programă şi pleacă acasă liniştit că a urmat îndeaproape o schemă. Deşi de multe ori era frustrant să nu recunoşti nimic din informaţia primită, datorită lui sunt capabilă să răspund la seminarele de literatură, nu am nicio problemă în a vorbi în public şi nicidecum în a recunoaşte un autor care nu e pe lista «de la şcoală», am o carte preferată care nu e "Enigma Otiliei" şi nu îmi e străină o lansare de carte. În plus, mă pot lauda colegelor că nu am învăţat niciodată pe de rost şi că prima carte în franceză mi-a împrumutat-o dumnealui. În ciuda zilelor în care mă plângeam că studiem prea multe poezii scrise de acelaşi poet şi că studiul romanului «Moromeţii» nu se mai termina, înţeleg câteva fraze dintr-o revistă de calitate şi să nu uităm de faptul că sunt «obraznică» din când în când şi îmi prinde bine. Sunt sinceră şi ar fi păcat, dacă nu chiar penibil, să nu îmi amintesc cu plăcere de un profesor care m-a marcat cu bune şi cu rele, iar după ce am părăsit «oraşul provincial», după cum îl numesc unii, să cred că l-am apucat pe Dumnezeu de picior şi am devenit ceea ce sunt de una singură, fără oamenii din jurul meu."

Ecaterina Damian, elevă, clasa a X-a B, Colegiul Naţional "Gh. Munteanu-Murgoci": "Pot afirma cu tărie, fără îndoială, faptul că sunt o persoană norocoasă. Sunt de părere că şi faptul că l-am avut şi îl am ca profesor de limba română pe domnul profesor Mortu a influenţat această situaţie, cu atât mai mult cu cât am cunoscut trei ipostaze cheie ale acestei personalităţi, cea de profesor pentru ciclul gimnazial, pentru anii de liceu şi, foarte important, cea de diriginte.
Mă uimeşte încă şi astăzi faptul că, imediat cum începe predarea la ora de limba română, efectiv părăseşti această lume şi nu poţi să nu te orientezi spre tema zilei respective. Acest lucru se întâmplă tocmai prin vorbele domnului profesor, prin expresii de tipul «Vă vreau mai filozofi!» sau «Cine poate vedea mai adânc?», cuvinte ce parcă au rolul de a ne aduce mai aprope de lecţie şi de profunzimea ei. Un alt lucru foarte important este, fără discuţie, exerciţiul de vorbire în public, care, în liceu fiind, m-a ajutat enorm, şi sigur o va face în continuare. În prea puţine cuvinte, încheind, afirm că am onoarea deosebită de a fi eleva domnului profesor şi nu am dubii în privinţa faptului că tot ce am învăţat de la dânsul mă va ajuta pe tot parcursul vieţii." (Sondaj realizat de Mihaela MOCANU şi Elena COMAN)




Categorie articol: 

Comentarii