Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Viorel Balcan: "Inca mai am un cuvint greu de spus in PSD. In soapta sa nu ma auda nimeni, dar de spus tot spun!"

Reporter: Domnu' Balcan, ce parere aveti despre senatorii de acum?
Balcan: Hmm, o parere buna, mai ales ca pe multi dintre ei nu ii cunosc. Abia daca i-am vazut la televizor. Pot sa iti spun insa ce parere am despre colegul meu de partid, domnul senator Simionescu. Cred ca-i un bou! Ho, ma, am glumit, cum sa vorbesc asa despre domnul senator? Este un senator de treaba, care face ce am facut si eu pe vremea cind am fost senator: se face ca lucreaza. Macar eu recunosc. Dar recunosc ca daca mai eram senator acum nu as fi recunoscut ca se freaca luleaua.
Reporter: Cei de la PSD v-au lasat pe drumuri si poduri in Senat.
Balcan: Sint obisnuit sa ramin pe drumuri si sa o iau din nou de la capat. Nu ma sperii asa usor. Vreau sa-ti spun insa ca nu este adevarat in totalitate ca am fost lasat pe drumuri. Si poduri, cum zici tu. Adica nu am fost abandonat ca pe o cirpa. Inca mai am un cuvint greu de spus in PSD. In soapta, sa nu ma auda nimeni, dar de spus tot spun!
Reporter: Sa intram in subiect: va vrea sau nu Stancu drept candidat?
Balcan: Domnul Stancu stie foarte bine ce are de facut. Dumnealui trebuie sa cintareasca situatia si sa aleaga ce este bine si pentru el. Nu vad pe altcineva mai bun decit mine, mai bine clasat in preferintele electoratului, care sa aduca mai multe voturi ca mine pentru PSD. Or, asta inseamna ca daca Balcan ia voturi, implicit ia si domnu' Stancu. Eu cred ca dumnealui va avea intelepciunea sa ia decizia corecta, care nu poate fi decit una singura: Viorel Balcan la Primaria Braila.
Reporter: PSD e pe tobogan. S-ar putea nici sa nu intre in Parlament.
Balcan: Ha-ha-ha. Fugi, ma, de-acilea. Astea-s prostii de-ale tale. Este adevarat ca PSD traverseaza o perioada mai dificila, dar nu este cazul la Braila. Sintem puternici, avem echipa, avem valoare...
Reporter: Stancu are valoare?!
Balcan: De ce nu? In felul lui are valoare. Stii vorba aia: sint bun, dar nu ma vede nimeni. Nu-i insa timpul pierdut. Pina la alegeri mai are timp berechet sa arate ca are valoare. In ceea ce ma priveste, cred ca am dovedit ca sint om de incredere, gospodar, care pot face multe pentru Braila. Sa nu ne pripim insa.
Reporter: Cibu?
Balcan: Domnul Cibu este un om extraordinar. Si ca orice om extraordinar, nu poate fi bun la toate. Poftim, pentru Primarie nu este bun. E prea incapatinat, prea orgolios, or, nu asa trebuie sa fie primarul unui oras ca Braila. El parca nu lucreaza cu oamenii. Si nu ma refer doar la oamenii lui, caci cu aia cred ca se intelege foarte bine. Important este sa te intelegi si cu cei care nu fac parte din gasca ta, ca sa zic asa. Eu cred ca daca eram primar reuseam sa ma inteleg cu dna Vasioiu. Adica sa o fac pe ea sa se inteleaga cu mine. Totul este sa stii sa vorbesti cu omul, nu sa incepi sa-l umilesti, sa te comporti cu el precum faceau odinioara capitanii de infanterie cu racanii. Eu nu am astfel de porniri.
Reporter: O sa ai dupa ce o sa ajungi primar.
Balcan: S-ar putea, pentru ca ma uit si la Cibu. Sa fi fost el tiran si inainte de a cistiga alegerile din 2004? Am sa ma interesez pe la "Phoenix" sa vad ce zice lumea. Totusi, eu zic ca am alta structura. Sint baiat de viata, m-am dat tot timpul cu lumea, plus ca sa nu uitam ca eu am mai fost la putere. Adica am stat ceva vreme prin Senat, nu sint vreun mirlan scapatat intr-o functie (nici o aluzie la domnul Cibu) sa-mi pierd mintile.
Reporter: Braila moare incet, dar sigur. Abureste-ne cu citeva promisiuni electorale.
Balcan: Nu este vorba despre aburit. Asta fac toti politicienii. Ala care minte mai frumos cistiga alegerile. Nu am sa te mint. Deci vreau sa fac si eu un pod peste Dunare. Sa nu fie domnul Stancu singurul posesor de pod din Braila asta. Dunarea e mare, e loc pentru toata lumea. Daca domnul Stancu va face la Macin, voi gasi si eu un loc mai la sosea sa ridic un podet macar.
Reporter: Aeroport nu faci?
Balcan: Ma, nu cred ca mai are rost. Citesc prin ziare ca domnul Stancu mai are un pic si il termina si pe cel de la Ianca, deci ar fi doua de toate. Sa mai vin si eu sa fac inca un aeroport? Ar ride lumea de mine. Plus ca nu avem noi avioane in toata tara pentru trei aeroporturi. Nu, am sa ma orientez spre altceva.
Reporter: Cum ar fi.
Balcan: Cum ar fi, cum ar fi... Nu stiu acum sa-ti zic pe de rost. O pirtie de schi, poftim, e bine? O facem colo, la iesirea din Braila, sa nu incurcam lumea, trintim si doua hoteluri si revigoram turismul. O sa atragem o gramada de turisti.
Reporter: Dar in Braila nu prea ninge.
Balcan: Stiu, dar ma gindesc ca pina o sa terminam noi pirtia de schi (nu vezi ca aproape 20 de ani a durat contructia podului), poate se va schimba clima. Poate vor reveni zapezile de altadata, doar nu o sa tina la infinit seceta asta nenorocita. Lasa, ma, eu sa ajung primar, ca dup-aia, in 3-4 mandate, am timp sa le fac pe toate. Bai, daca am sa fac macar 10% din cit am sa promit in campanie e foarte bine. Si crede-ma ca am sa promit mult, ca doar nu ma doare gura. Prin urmare, daca am sa promit 100 de chestii, o sa trebuiasca sa fac 10. Ma, sincer, nu ti se pare cam mult?




Categorie articol: 

Comentarii