Mergi la conţinutul principal

Violatorul din Pădurea Stejarul a fost condamnat

La doar 20 de ani, un îngrijitor de animale din satul Lacu Sărat, comuna Chiscani, a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce a lovit, a ameninţat şi a batjocorit un consătean cu handicap mintal. Cu toate că sentinţa de condamnare nu este definitivă, pentru că violatorul a declarat apel, judecătorii au dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Zilele acestea, magistraţii Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe Cristinel-Alin Tarău, în vârstă de 20 de ani, individ cu 8 clase primare - arestat preventiv din ziua de 12 august 2015 - la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi o lună închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lovire sau alte violenţe. Atât inculpatul, cât şi procurorii brăileni au declarat apel împotriva sentinţei de condamnare, astfel că procesul va fi reluat la Curtea de Apel Galaţi.

Umilinţe şi sex în Pădurea Stejarul

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în după-amiaza zilei de 10 iulie 2015, în jurul orei 18:00, G. P., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în satul Lacu Sărat, comuna Chiscani, se afla în Pădurea Stejarul şi aduna crengi uscate pentru foc. G.P. suferă de handicap mintal accentuat (în decembrie 2012, faţă de tânărul cu handicap mintal a fost instituită curatelă, iar tatăl acestuia a fost numit curator).
La un moment dat, undeva în vecinătatea liniei de cale ferată de lângă Pădurea Stejarul, victima s-a întâlnit cu doi consăteni mai tineri decât el, Cristinel-Alin Tarău şi Dumitru Dima, care duceau la păscut o cireadă de vaci. G. P. îi cunoştea drept "Alin" şi "Mitică".
"Văzându-l pe şi cunoscând starea precară a acestuia, Tarău i-a spus martorului că-l va aborda pe acesta pentru a-şi satisface nevoile sexuale. În ciuda rugăminţilor martorului, de a renunţa la acţiunea sa, inculpatul s-a apropiat de persoana vătămată, a scos un briceag pe care îl avea asupra sa şi, ţinându-l lipit de trupul persoanei vătămate, i-a spus acesteia să se aşeze în genunchi în faţa sa", preciza procurorul de caz la finalizarea anchetei penale.
Îngrijitorul de animale, pe atunci în vârstă de 19 ani, şi-a dat jos pantalonii şi i-a poruncit consăteanului să-l satisfacă oral. Tânărul cu handicap mintal a refuzat să facă acest lucru, motiv pentru care văcarul satului l-a lovit cu pumnii în cap şi l-a ameninţat că-l va tăia cu briceagul. Anchetatorii spun că inculpatul Cristinel-Alin Tarău l-a ameninţat şi l-a lovit pe consăteanul speriat de moarte până când acesta a cedat.
Văcarul de la Lacu Sărat l-a batjocorit pe G.P. nu o dată, ci de două ori, după care l-a lăsat să plece acasă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bătut şi ruşinat, tânărul cu handicap mintal a ajuns acasă plângând, însă nu le-a spus nimic părinţilor, de frica violatorului.
Bucuros că nu a fost reclamat la poliţie pentru ce a făcut în pădure, Tarău a acostat din nou victima, o lună mai târziu, în dimineaţa zilei de 7 august 2015. De data aceasta, G.P. venise pe islazul satului ca să adune iarbă, iar violatorul l-a abordat şi i-a spus că vrea să facă din nou sex cu el. Victima a refuzat, însă agresorul sexual l-a lovit cu pumnii în zona coastelor, ca să-l facă să cedeze. G. P. a reuşit să scape cu fuga, ajungând în final acasă.
Acuzând dureri în zona toracelui, tânărul cu handicap mintal de la Lacu Sărat n-a mai vrut să tacă. I-a povestit tatălui său cele întâmplate, relatându-i totodată ce-a păţit în ziua de 10 iulie 2015. Deşi victima a fost diagnosticată cu leziuni în zona toracică, Cristinel-Alin Tarău a negat că l-ar fi lovit în ziua de 7 august. A recunoscut, însă, că a făcut sex oral cu G. P., afirmând cu nonşalanţă că acesta ar fi consimţit să facă acest lucru.
Ca să fie şi mai convingător, violatorul de 20 de ani a declarat că, după ce a fost bajocorit, tânărul cu handicap mintal ar fi plecat către sat zâmbind şi bucuros. Dat fiind faptul că celălalt îngrijitor de animale, Dima, a declarat cu totul altceva, afirmaţiile agresorului sexual au fost respinse din start de anchetatori. Declaraţia lui Dima a fost înregistrată, pentru că acesta nu ştie să scrie şi să citească.
Tatăl tânărului agresat de Cristinel-Alin Tarău a sesizat poliţia pe data de 11 august 2015. În aceeaşi zi, văcarul satului a fost reţinut 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lovire, iar pe 12 august Judecătoria Brăila a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Autorul violului din Pădurea Lacu Sărat, din vara anului trecut, se află şi acum după gratii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro