Mergi la conţinutul principal

Violatorul din Găvani şi-a primit condamnarea definitivă: 4 ani şi 3 luni închisoare

Viorel Dache, în vârstă de 46 de ani, cel care a obligat o femeie să întreţină relaţii sexuale cu el, asta după ce a bătut-o, a rămas cu pedeapsa aplicată în prima instanţă, chiar dacă în urma apelului a sperat că scapă mai uşor

 

Bărbatul din Găvani, care a violat o femeie, după ce a bătut-o bine, şi-a primit condamnarea finală la Curtea de Apel Galaţi. Viorel Dache, în vârstă de 46 de ani, nu a reuşit să îi convingă pe judecători să îi dea o pedeapsă mai uşoară. În urma apelului formulat la instanţa superioară, violatorul a rămas cu pedeapsa de peste 4 ani închisoare. “Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Dache Viorel împotriva sentinţei penale nr. 1562/21.10.2016 a Judecătoriei Brăila. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Dache Viorel şi deduce reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 06.06.2016 la zi. Onorariile apărătorilor din oficiu în sumă totală de 455 lei vor fi virate către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă pe inculpatul apelant la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, este soluţia instanţei superioare. Violatorul a fost condamnat de Judecătoria Brăila, la sfârşitul lui noiembrie 2016, la pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare.

Anul trecut, în luna iulie, procurorii Parchetului de la lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Viorel Dache, din satul Găvani, comuna Gemenele. El a fost cercetat, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunile de viol şi violare de domiciliu. În rechizitoriul întocmit de procurori, s-a reţinut faptul că, în noaptea de 5 iunie 2016, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea de domiciliu, bărbatul a dat buzna în casa unei localnice. Avea chef de o partidă de amor şi nu s-a sfiit să îşi ducă planul până la capăt. După ce a lovit partea vătămată, cu pumnii în zona feţei, inculpatul a forţat-o să întreţină un raport sexual normal. La data 6 iunie, ora 09.00, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Gemenele au fost sesizaţi de femeia în vârstă de 36 de ani, despre violul din seara anterioară. Bărbatul acuzat a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, apoi dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, măsura care a fost admisă şi care s-a tot prelungit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro