Mergi la conţinutul principal

Violatorul copilei de 12 ani din Lacu Dulce, în faţa instanţei

procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Iordache Marinică Leonard, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila în luna decembrie • bărbatul de 39 de ani acuzat de viol a invocat unele excepţii în cauză, însă instanţa a constatat legalitatea rechizitoriului şi a dispus începerea judecăţii • în data de 20 octombrie 2018, inculpatul a venit la locuinţa unui fost amic din Lacu Dulce, de unde a plecat împreună cu fiica acestuia, în vârstă de 12 ani, care se juca în faţa porţii • a doua zi, copila a venit acasă cu urme de sânge pe haine şi i-a spus tatălui că a fost violată

 

Bărbatul din cartierul Lacu Dulce care a violat-o pe copila de numai 12 ani a unui fost amic a ajuns în faţa instanţei de judecată. Procurorul din cadrul Parchetului Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpatului  Iordache Marinică Leonard, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila în luna decembrie. Individul a invocat unele excepţii, sperând că scapă de proces, însă judecătorii i-au respins cererea. La şedinţa din data de 23 ianuarie 2019, instanţa a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din data de 13 decembrie 2018 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii. Primul termen de judecată în dosar a fost stabilit pentru data de 15 martie.

În week-end-ul 20/21 octombrie 2018, tatăl fetiţei de numai 12 ani, care locuieşte în cartierul Lacu Dulce, a cerut cu disperare ajutorul poliţiştilor, prin numărul de urgenţă 112, dar şi pe reţelele de socializare, pentru a-şi găsi copila. Aceasta dispăruse, în mod misterios din faţa casei, unde se juca liniştită. Totul s-a întâmplat după ce la adresa respectivă venise un bărbat, fost amic al tatălui copilei, care nu a stat decât 5 minute în zonă. Numai că vizitatorul a plecat cu tot cu fetiţă. Cea mică a trecut apoi prin clipe de coşmar care, cu siguranţă, o vor marca întreaga viaţă. Încă de la început, individul suspectat de viol a fost Leonard Iordache, de 39 de ani, despre care vecinii tatălui au spus că îl văzuseră împreună cu cea mică. Poze cu bărbatul în cauză, însoţite de un mesaj prin care se cerea ajutorul, au fost postate pe Facebook. În scurt timp, poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului, care au efectuat ancheta în acest caz, au reuşit să îl prindă pe violator în cartierul Hipodrom, în zona fostei discoteci “Millenium”, la un bar. Bărbatul acuzat de viol a fost reţinut pentru 24 de ore şi apoi instanţa a dispus arestarea preventivă, măsura fiind prelungită în lunile următoare. Inculpatul se află şi acum în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

Mesaje disperate pe facebook

În data de 20 octombrie, un mesaj a fost transmis de o persoană pe facebook şi a atras atenţia utilizatorilor. Se anunţa faptul că Nectaria, în vârstă de 12 ani, locuia împreună cu tatăl ei, în cartierul Lacu Dulce, însă a fost dată dispărută pe data de 20 octombrie, în jurul orei 14.00. “Vecinii susţin că Nectaria a fost văzută în compania unei persoane, aceasta fiind un vechi prieten al tatălui ei. Bărbatul fost prieten al tatălui, pe numele lui Leonard Iordache, a fost văzut în preajma fetiţei. Rog cine are informaţii sau cine a văzut-o pe fetiţă să apeleze serviciul de poliţie. Tatăl e disperat să îşi găsească fetiţa”, a fost mesajul postat pe reţeaua de socializare, cu pozele celui acuzat.

De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila ni s-a comunicat că la data 20 octombrie un bărbat de 43 de ani a sesizat dispariţia fiicei sale de 12 ani. El a spus că a fost vizitat de un alt bărbat, fost amic. Acesta nu a stat decât 5 minute şi a plecat apoi în grabă, însă la plecare l-a urmat şi fata de 12 ani aflată în faţa porţii. Tatăl a sesizat imediat dispariţia. A doua zi, duminică - 21 octombrie, tatăl fetei avea să afle coşmarul prin care trecuse fiica sa, chiar de la micuţă. El a sunat din nou la 112, la ora 7.00, şi a anunţat că fiica sa a fost violată. Tatăl a spus că fiica a venit acasă, în stare de şoc şi cu hainele murdare de sânge. Copila i-a povestit tatălui ce a păţit.

Potrivit unor surse, în acest caz ar putea fi vorba despre o răzbunare din partea fostului amic al tatălui fetiţei. Judecătorii sunt cei care vor decide acum pedeapsa pe care o merită inculpatul. Oricum, va mai dura până se va da sentinţa, mai ales că judecata abia acum poate începe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro