Mergi la conţinutul principal

Violatorii din Lanurile vor să petreacă sărbătorile în libertate

cei patru bărbaţi din localitatea Lanurile, care au violat două minore de 16 şi 17 ani, pe câmp, au contestat măsura arestului preventiv dispusă, săptămâna trecută, de Judecătoria Brăila • dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Brăila, iar decizia finală se va lua în şedinţa din data de 22 decembrie • este greu de crezut însă că instanţa superioară le va permite violatorilor să meargă acasă de Crăciun

 

Violatorii ar vrea să petreacă acasă Crăciunul. Cei patru indivizi din Lanurile, care au batjocorit două minore, de 16 şi 17 ani, pe câmp, au contestat măsura arestului preventiv dispusă de Judecătoria Brăila, la data de 15 decembrie. Chiar în ziua când au fost arestaţi, inculpaţii Stoican Dumitrel, Constantin Sorin, Ion Ionuţ Samuel şi Alexandru Florin au şi formulat contestaţie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, iar decizia finală urmează să fie luată în şedinţa din data de 22 decembrie. Ţinând cont de gravitatea faptei comise, este greu de crezut că judecătorii vor decide să îi lase liberi pe inculpaţi.

După cum v-am informat, în seara zilei de 13 decembrie, unul dintre inculpaţi, Ion Ionuţ Samuel a contactat-o pe facebook pe minora de 17 ani, stabilind să se întâlnească pe raza municipiului Brăila. Fata i-a spus că o să vină şi cu o prietenă, în vârstă de 16 ani. Numai că bărbatul care a ieşit la agăţat pe facebook l-a rugat pe un prieten din Lanurile să îl ducă cu maşina în municipiu, la întâlnire. Samuel a venit cu tot cu prietenii săi - Constantin Sorin şi Stoican Dumitrel - iar după ce fetele s-au urcat în maşină, şoferul a pornit cu maşina prin judeţ. Cei trei au mers şi l-au luat şi pe al patrulea amic, Alexandru Florin, tot din satul Lanurile. Au cumpărat o sticlă de votcă, după ce s-au oprit la un local şi au tras o duşcă.

Tinerele i-au rugat pe inculpaţi în repetate rânduri să le ducă acasă, însă aceştia doar le-au dat impresia că vor face acest lucru. Minorele nu au avut şanse de scăpare. Inculpaţii au mers cu maşina spre ieşirea din localitatea Cuza Vodă - comuna Stăncuţa şi conducătorul auto a virat pe un drum lateral, în zona unui canal de irigaţii. Aici avea să se producă violul, în ciuda ţipetelor şi plânsetelor victimelor. Toţi cei patru inculpaţi şi-au satisfăcut nevoile sexuale cu cele două minore, în maşină şi pe câmp, fără milă. Culmea, tot inculpaţii au fost cei care le-au adus pe fete în municipiu, cu maşina. La data de 14 decembrie, ora 04.00, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată despre faptul că două minore, cu vârste de 16 şi 17 ani, din Brăila, au fost victimele infracţiunii de viol. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru, au fost identificaţi cei patru bărbaţi, din satul Lanurile, comuna Viziru, bănuiţi de comiterea infracţiunii de viol. Stoican Dumitrel, de 30 de ani, Constantin Sorin, de 30 de ani, Ion Ionuţ Samuel, de 25 de ani, şi Alexandru Florin, de 34 de ani, au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

 

O altă minoră violată, după ce a fost urcată cu forţa într-un “Audi A4”

În urmă cu două zile, un tânăr de 21 de ani, din Făurei, a fost şi el arestat preventiv, el fiind acuzat tot de săvârşirea unei infracţiuni de viol. Victima este tot o minoră.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au solicitat, la data de 19 decembrie, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatului Mucea Mădălin Răzvan. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în ziua de 17 decembrie, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla pe o stradă din comuna Jirlău, persoana vătămată C.I., de 14 ani, a fost forţată de către un inculpat minor, tot de 14 ani, să se urce în autoturismul marca “Audi A4” condus de către inculpatul Mucea Mădălin Răzvan. Fata a fost constrânsă să întreţină cu acesta din urmă un raport sexual oral, împotriva voinţei sale.

Poliţiştii şi procurorii au dat startul anchetei iar violatorul a ajuns în spatele gratiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro