Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Vinzarea ultimelor actiuni detinute de CJ la SC "Drumuri si Poduri SA" Braila - aminata

Desi in mod normal ar fi trebuit ca, incepind de ieri, sa se dea unda verde pentru scoaterea la licitatie a pachetului de 40% din actiunile detinute de CJ la SC "Drumuri si Poduri" SA Braila, proiectul de hotarire privind aprobarea acestei vinzari a fost aminat ieri, in plenul consiliului. Motivul a fost reprezentat de pretul de 26.600 de lei vechi pe actiune stabilit de catre evaluatorul "Ceprohart" care li s-a parut consilierilor judeteni prea mic, fata de cel de aproape 31.000 de lei cu care s-a vindut primul pachet de actiuni, in urma cu un an si jumatate.

"Nu sint impotriva privatizarii, dar evaluarea facuta de “Ceprohart” mi se pare sub nivelul normal"

Astfel, vicepresedintele CJ, Gheorghe Chiru, a tinut sa atraga atentia plenului asupra acestui fapt, precizind ca, desi nu este impotriva privatizarii, nu trebuie sa fie neglijat aspectul pretului prea scazut: "Acum un an si ceva am mai comentat situatia...Ma refer la pretul pe actiune si ceea ce insemna din punct de vedere al profitului pentru CJ, privatizarea acelor 60%. Acum nu sint impotriva privatizarii, dar evaluarea facuta de “Ceprohart” mi se pare sub nivelul normal. Mai e o problema... la art. 3 din proiectul de HCJ se mentioneaza ca actionarul PAS, (Asociatia Programul Actiunii Salariatilor din Drumuri si Poduri) isi va putea exercita dreptul preferential de cumparare. In conditiile astea, consider ca nu mai avea rost sa trecem si licitatia cu strigare. Apoi mai e si problema brand-ului care nu a fost evaluat de “Ceprohart” si care valoreaza poate mai mult decit toata societatea".
La rindul sau, consilierul judetean PRM Marius Dobrota a tinut sa aduca in atentia consiliului faptul ca "Drumuri si Poduri" are datorii catre CJ si ca, prin urmare, nu poate participa la procesul de privatizare: "Conform dosarului de participare nu pot participa la procesul de privatizare persoane fizice sau juridice care inregistreaza datorii. “Drumuri si Poduri” are o datorie totala catre CJ de 1,8 miliarde ROL. Impozitul pe profit aferent anului 2004 este de 31.891 RON, dividende aferente 22.525 RON, restul sint penalitati si dobinzi. Cred ca ar fi normal sa achite intii datoria si dupa aia vom discuta de privatizare".
Si consilierul PRM Ionel Arama a venit cu o propunere, si anume aceea de a creste pretul actiunii la 45.000 de lei vechi. O alta propunere a venit din partea democratului Dan Mosescu care a solicitat refacerea raportului de evaluare, dar de catre o alta firma decit cea initiala.
In ceea ce il priveste pe presedintele CJ, acesta a venit cu doua propuneri, care nu au fost insa agreate de consilieri: "Ori raminem pe pretul stabilit de “Ceprohart”, de 26.600 lei pe actiune si facem o comisie din consilieri care sa evalueze si ea situatia, ori facem un nou raport de evaluare, care sa ne spuna poate un nou pret, pe care sa il comparam cu acesta. Eu as merge pe prima varianta. Referitor la datorie, am discutat zilele acestea cu Balcan si specialistii din cadrul CJ si cei de la “Drumuri si Poduri” vor incerca sa rezolve problema. Dar asta nu are legatura cu PAS-ul si nu le putem impune direct asta".

"Mi se pare un pret onorabil cel de 26.600 de lei, ca noi cumparam fiare vechi"

In cadrul sedintei si-a prezentat punctul de vedere si directorul general al SC "Drumuri si Poduri" SA Braila, Viorel Balcan. Acesta a explicat celor prezenti ca pretul scazut al actiunii este dat de faptul ca in ultimii ani nu s-a achizitionat nici un utilaj nou si ca, in contextul in care cele cu care se lucreaza acum sint practic niste fiare vechi, nici nu se putea stabili un pret mai mare pentru actiune. Totodata, acesta a tinut sa precizeze ca daca CJ va stabili un pret cu mult mai mare pe actiune, atunci PAS-ul "Drumuri si Poduri" s-ar putea sa nu mai poata cumpara si restul de actiuni: "In legatura cu datoria, aceasta va fi platita, dar cum nu am avut lucrari multe anul trecut, nu am avut de unde. Din 2002, de cind a inceput privatizarea, nu s-a facut nici o investitie pe linie de utilaje si masini. Poate din acest motiv valoarea actiunii e mai mica acum. Noi avem drept de preemtiune si primul demers se face cu PAS-ul societaii. Daca mariti pretul, cei 300 de actionari se vor gindi mai bine daca sa cumpere sau nu. Mi se pare un pret onorabil cel de 26.600 de lei, ca noi cumparam fiare vechi. Cel care vrea sa se documenteze sa vina sa vada. Cea mai nou masina e din '85. Daca PAS-ul va avea puterea sa ia credite, sa se retehnologizeze, va fi o chestie buna. Dar nu ne putem permite sa achizitionam actiuni la preturi mari. Asa ca v-as ruga sa fiti de acord cu pretul stabilit de “Ceprohart”".
In cele din urma, dupa explicatiile oferite de secretarul CJ, Nicu Filote, care a punctat faptul ca raportul de evaluare trebuie reactualizat la nivelul anului 2006, ca acest lucru il poate face cel mai eficient aceeasi firma care le-a facut si pe cele anterioare, si ca nici nu poate fi vorba de o comisie de verificare din rindul consilierilor, deoarece nici unul dintre acestia nu este expert evaluator, plenul a decis scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului. Totodata, s-a decis ca firma "Ceprohart" sa reactualizeze raportul de evaluare si sa prezinte noul pret consiliului pina la urmatoarea sedinta ordinara.




Categorie articol: 

Comentarii