Mergi la conţinutul principal

Viktor Orban dă înapoi în faţa protestelor din stradă

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri că proiectul de taxă pentru utilizarea Internetului, care a provocat un val de nemulţumire, "nu poate fi adoptat în forma sa actuală" şi a promis o "consultare naţională" în ianuarie, relatează Mediafax.
"Taxa pe Internet nu poate fi introdusă în forma sa actuală (...) Nimic nu poate fi validat în aceste circumstanţe", a explicat premierul conservator într-un interviu acordat postului public de radio.
După o primă mobilizare duminică, zeci de mii de persoane au defilat marţi la Budapesta pentru a contesta proiectul de taxare a transferului pe Internet, pe care criticii săi îl consideră liberticid. Aceste manifestaţii sunt printre cele mai importante de la preluarea puterii de către Orban, în 2010.
Înaintea iniţiativei anunţate vineri de premierul conservator, partidul său FIDESZ a încercat fără succes să dezamorseze criza, promiţând că taxa va fi plafonată la un echivalent de aproximativ 2 euro pe lună pentru consumatorii privaţi. Noul impozit, care ar urma să facă obiectul unui vot în Parlament la 17 noiembrie, a fost criticat sever de Comisia Europeană.
Contestarea taxei pe Internet are loc în timp ce Orban, promotorul unor reforme controversate în privinţa presei şi justiţiei în primul mandat, se află în colimatorul Statelor Unite, care denunţă un regres al statului de drept în Ungaria. Washingtonul a declarat indezirabili pe teritoriul său şase oficiali pe care administraţia Obama îi suspectează de corupţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro