Mergi la conţinutul principal

Viitorul Insuratei a pierdut cu 0-1 jocul amicalul cu Bujorul Tg. Bujor

Cu toate ca pornea ca principala favorita in disputa cu nou promovata Bujorul Tg. Bujor, formatia din Insuratei a primit un dus rece. Viitorul si-a creat destule ocazii de a marca, insa jucatorii ajunsi la finalizare s-au jucat cu nervii spectatorilor.
Vioreanu (min. 15) a fost cel care si-a incercat primul sansa insa mingea sutata de el, de la 8 metri, a trecut razant cu vinclul portii adverse.
Patru minute mai tirziu s-a stabilit soarta amicalului, Paraschiv a vrut sa-i paseze colegului sau din defensiva, Bogdan, insa a gresit si i-a trimis mingea unui adversar care nu a facut altceva decit sa o introduca in plasa.
Condusa cu 1-0, Viitorul a alergat dupa egalare insa pina la pauza nici Baicu si nici Bratosin din lovitura libera nu i-au dat emotii prea mari lui Stoica.
La fel ca si prima parte a partidei si cea de a doua s-a derulat in jumatatea de teren a echipei lui Puiu Antohi.
La doua minute de la reluare, Bratosin a patruns in suprafata de pedeapsa, a driblat trei adversari si de la sapte metri a sutat exact in bratele portarului. Doua minute mai tirziu Berceanu a reluat mingea cu capul, insa prea usor pentru a-i crea probleme lui Stoica si ocaziile au curs in continuare. Dobre (min. 55) s-a grabit si a sutat pe linga poarta, iar Anghelina (min. 63) a incheiat o cursa personala cu un sut desul de bine plasat portarul advers era batut insa a avut o mare sansa deoarece a fost salvat de bara. Dupa o pasa buna de la Bratosin si Oprea l-a luat la tinta pe Stoica in minutul 78. Meciul s-a incheiat cu alte doua ratari ale gazdelor. Musat a sutat din lovitura libera, mingea a lovit zidul si a trecut pe linga tinta, iar in minutul 85 Vicol a trimis un trasor razant cu transversala.
Si astfel, un meci dominat de la un capat la celalalt de gazde s-a incheiat cu victoria echipei Bujorul Tg. Bujor care nu a facut altvceva decit sa se apere si sa profite de singura gafa a apararii echipei Viitorul pentru a-si trece in cont un succes.

Viitorul: Ilasc - Paraschiv, Bogdan, Musat - Matei, Baicu, Vioreanu, Preda, Bratosin - Dobre, Berceanu.
In repriza a doua au mai evoluat Constandache, Anghelina, Balta, Cheles, Vicol, Mirescu si Oprea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro