Mergi la conţinutul principal

Viitorul Ianca a realizat scorul etapei a 12-a, 8-0, în deplasare la Pandurii Tudor Vladimirescu

• cu 4 goluri marcate, Ionuţ Matei a fost golgeterul partidei dar şi al acestei runde • derby-ul de la Vişani s-a încheiat la egalitate

 

Etapa a 12-a a Ligii a IV-a nu a produs nicio modificare pe podium. Liderul Viitorul Ianca, pentru care Ionuţ Matei a marcat patru goluri, a realizat scorul etapei, 8-0, în deplasarea de la Pandurii Tudor Vladimirescu. Şi echipa de pe locul al doilea, Victoria Traian s-a impus împus în această rundă, 3-0, pe teren propriu cu ultima clasată, Dunărea Tichileşti, astfel că formaţia pregătită de Puiu Antohi şi Costel Roşu rămâne la cinci puncte în spatele primei clasate.

Cel mai spectaculos meci al etapei a fost cel de la Vişani dintre Voinţa din localitate şi nou promovata AFC Urleasca. Teoretic, echipa gazdă pleca cu prima şansă la victorie, însă formaţia vizitatoare, în creştere de omogenitate, a reuşit să anihileze iureşul gazdelor şi să obţină un punct mare, care o menţine cu şanse reale la accederea în turneul play-off.

Surprinzător a fost succesul cu 4-3 obţinut de Viitorul Însurăţei în faţa celor de la ACSC Cazasu, după ce la pauză oaspeţii au condus la o diferenţă de două goluri.

După etapa a 12-a, pe primul loc rămâne Viitorul Ianca 31 puncte, poziţia a doua este deţinută de Victoria Traian 26 puncte, iar a treia de Viitorul Şuţeşti 17 puncte. Tot cu 17 puncte dar cu un golaveraj mai slab, Voinţa Vişani ocupă poziţia a patra.

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 12-a:

Voinţa Vişani - AFC Urleasca 3-3 (1-1)

Andone (min. 9), Leaua (min. 55), Dobrică (min. 60) / Văsii (min. 19), L. Boariu (min. 54), Pascu (min. 82)

Viitorul Însurăţei - ACSC Cazasu 4-3 (1-3)

V. Gheorghe (min. 44, 85), Iordache (min. 60), Moldoveanu (min. 87) / Muşătoiu (min. 9), Licitonschi (min. 32), Banciu (min. 40)

Victoria Traian - Dunărea Tichileşti 3-0 (1-0)

Giol (min. 27), Tudorache (min. 49), Sterian (min. 87 - autogol)

Pandurii Tudor Vladimirescu - Viitorul Ianca 0-8 (0-4)

Matei (min. 9, 11, 75, 79), Dima (min. 34, 44), Arsene (min. 76), Stroe (min. 81)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro