Mergi la conţinutul principal

Viitorul Ianca, înfrântă cu 4-1 pe terenul liderului, Unirea Slobozia

• Marius Dima a marcat golul de onoare al echipei vizitatoare • după această înfrângere, echipa din Ianca a coborât pe locul al 8-lea

 

În etapa a 11-a a Ligii a III-a, Viitorul Ianca a pierdut la scor, 4-1, pe terenul liderului Unirea Slobozia. Meciul a fost echilibrat până în minutul 60, moment în care Postolea de la formaţia vizitatoare s-a accidentat, iar apărarea oaspeţilor a devenit vulnerabilă.

Unirea Slobozia a deschis scorul în minutul 10 prin Bogdan Danciu, care a profitat de o greşeală în lanţ a jucătorilor adverşi. Imediat după gol, Dima a primit cadou mingea de la portarul gazdelor, dar cu toate că s-a aflat pe la 18 metri, jucătorul celor din Ianca nu a gestionat bine acestă oportunitate de a înscrie.

În minutul 55, Dima şi-a răscumpărat greşeala şi a restabilit egalitatea, după ce a transformat o lovitură liberă şi scorul a redevenit egal, 1-1.

În minutul 60, Postolea s-a accidentat, iar din acest moment au apărut breşele în apăratea celor de la Viitorul. O nouă gafă a defensivei oaspeţilor a fost speculată de Adrian Moldovan în minutul 70, scorul a devenit 2-1 pentru Unirea Slobozia. Până la finalul partidei echipa gazdă a mai înscris de două ori. Moldovan a realizat “dubla” în minutul 75, iar Adrian Răduca a marcat din penalty în minutul 93 şi a stabilit scorul final, 4-1 pentru Unirea Slobozia.

“Victorie meritată a gazdedlor, scorul mi se pare în neconcordanţă cu ceea ce s-a întâmplat în teren. Pierderea lui Postolea a fost importantă”, ne-a declarat Cosmin Necoară, directorul sportiv al Viitorului Ianca.

 

Viitorul Ianca: Constantinescu - Coteţ, Preda, Postolea, Stănciulescu - Buzatu, Ndigwe, Dima, Păvălache - M. Coman, A. Radu. În repriza a doua au mai jucat: Mardale, Mucuţă şi Cazan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro