Mergi la conţinutul principal

Viitorul 2 Ianca a câştigat cu 4-3 derby-ul cu Viitorul Cireşu

jucătorul meciului a fost Andrei Crăciun, fotbalist care mai este legitimat şi la United Galaţi • FC Urleasca a mai făcut un pas spre titlul de campioană judeţeană • AS Jirlău a realizat surpriza etapei

 

În etapa trecută, în Liga a V-a la fotbal au fost multe partide interesante dar şi câteva surprize. FC Urleasca îşi respectă blazonul şi s-a impus cu 7-1 în deplasare la Spicul Râmnicelu, un succes în urma căruia a acumulat 36 de puncte, cu şapte mai mult decât a doua clasată, Victoria 2 Traian, care surprizător, a pierdut la scor, 8-0, partida disputată la Siretul Vădeni. Tot în prima serie, partida Romgal Romanu – Unirea Grădiştea a fost omologată cu scorul de 3-0 în favoarea oaspeţilor deoarece echipa gazdă nu a asigurat asistenţa medicală.

În Seria a II-a, partida Dunărea Gropeni - Tricolorul Lanurile a fost reprogramată, dar formaţia patronată de Iulian Bibicu are un avans substanţial faţă de a doua clasată, Voinţa Bărăganul. În Seria a III-a, Viitorul 2 Ianca, cu doar doi jucători în echipă de la formaţia a doua, Hrincă şi Priceputu, restul de la prima formaţie, a câştigat cu 4-3 partida cu Viitorul Cireşu. Jucătorul meciului a fost Andrei Crăciun, fotbalist care mai este legitimat şi la United Galaţi, formaţie din prima ligă a campionatului naţional de futsal. În urma acestei înfrângeri, Viitorul Cireşu a coborât pe locul al doilea, prima poziţie din Seria a III-a fiind preluată, la golaveraj, de Voinţa Găiseanca, grupare care în această rundă s-a impus cu 7-1 în deplasare la Voinţa Plopu. Jucătorii meciului în disputa de la Plopu au fost Romică Barbu, care a realizat un hat trick, şi Eduard Vlăducă, autor al unei “duble”.

O surpriză de proporţiii s-a înregistrat la Jirlău, acolo unde AS Jirlău, pentru care Daniel Bulancea a marcat patru goluri, s-a impus cu 8-1 în partida cu una dintre revelaţiile acestui sezon competiţional, Voinţa Făurei Sat.

Ordinea primelor clasate în play-off: Seria I: 1 FC Urleasca 36 puncte, 2 Victoria 2 Traian 29, 3 Siretul Vădeni 28; Seria a II-a: 1 Tricolorul Lanurile 31 puncte, 2 Voinţa Bărăganul 25, 3 FC Tufeşti 23; Seria a III-a: 1 Voinţa Găiseanca 30 puncte, 2 Viitorul Cireşu 30, 3 Voinţa Făurei Sat 26.

 

Rezultatele înregistrate în Liga a V-a:

Seria I - play-off:

Spirul Râmnicelu – FC Urleasca 1-7 (1-4)

Sterescu (min. 30) / Pascu (min. 19), Baciu (min. 37), Moldoveanu (min. 40), Ciobăniţă (min. 42, 47), Gagu (min. 55), S. Crăciun (min. 82)

Siretul Vădeni – Victoria 2 Traian 8-0 (4-0).

Stan (min. 1), Crăciun (min. 10, 27, 59), Bogdan (min. 14), Dinu (min. 56 – autogol), Merloi (min. 60), I. Durbacă (min. 85)

Olimpia Cazasu – Dinamo Măxineni 2-2 (1-1)

Grigore (min. 28), Bujoiu (min. 49) / Postolache (min. 32), Ceauşu (min. 63)

Seria I: play-out:

Romgal Romanu – Unirea Grădiştea 0-3 (omologat)

Dinamo Salcia Tudor – Înfrăţirea Gemenele 2-1 (0-0)

Drăgan (min. 72), Toader (min. 76) / Chiriţă (min. 90)

Speranţa Măxineni – Voinţa Racoviţa 2-2 (0-0)

Vasile (min. 85), Ţigănuş (min. 88) / Paraschiv (min. 49), Cîşu (min. 70)

 

Seria a II-a - play-off:

 

Voinţa Bărăganul – Dacia Berteşti 1-0 (0-0)

Negulescu (min. 64 - autogol)

Dunărea Gropeni – Tricolorul Lanurile a fost amânat

FC Tufeşti – Şoimii Unirea 2-1 (1-0)

Cocoș (min. 38), Badiu (min. 68) / Dîrjan (min. 84)

Seria a II-a: play-out:

Spicul Zăvoaia – Stanriz Stăncuţa 3-0 (0-0)

Popa (min. 49), Turcu (min. 76), Cioacă (min. 90)

Tractorul Viziru – Comagrim Dudeşti 8-2 (4-0)

Copae (min. 7,19, 86), Stoican (min. 27), Lemnaru (min. 39, 55, 89), Constantin (min. 47), Omogeanu (min. 75) / Ştefănescu (min. 62,75).

 

Seria a III-a - play-off:

Viitorul 2 Ianca – Viitorul Cireşu 4-3 (3-3)

Ghiviciu (min. 20), Priceputu (min. 31, 55), Crăciun (min. 44) / M. Popa (min. 2, 10), Florea (min. 35)

Voinţa Plopu – Voinţa Găiseanca 1-7 (1-5)

Tansan (min. 35) / Barbu (min. 6, 10, 16), Vlăducă (min. 19, 40), Mocanu (min. 64), Băbeanu (min. 68)

AS Jirlău – Voinţa Făurei Sat 8-1 (4-1)

D. Bulancea (min. 10, 25, 34, 64), Voicilă (min. 45), Barbu (min. 53, 61), Belmega (min. 71) / Văceanu (30)

Seria a III-a: play-out:

Victoria Deduleşti – Avântul Mircea Vodă 4-6 (1-3)

Bădără (min. 25), Bratosin (min. 48), Stoian (min. 68), Soare (min. 69) / Vizireanu (min. 10, 34), Căpăţână (min. 40, 50), Vizireanu (min. 60), Năstase (min. 80)

AS Ulmu – Pescăruşul Drogu 2-3 (0-2)

Bîtcă (min. 47), Constantin (min. 90) / Băbătie (min. 10), Tudorache (min. 41), Coman (min. 55)

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro