Mergi la conţinutul principal

Viitorii poliţişti au dat năvală la Măxineni

Numărul total al candidaţilor înscrişi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, pentru ocuparea unui post de agent de poliţie, din sursă externă sau prin reîncadrare, se ridică la 254. Dintre aceştia, cei mai mulţi înscrişi, respectiv 248, sunt pentru cele 10 locuri din sursă externă. Ceilalţi şase înscrişi sunt pentru un singur loc disponibil la Postul de Poliţie Viziru (ajutor şef de post), prin reîncadrare.
Potrivit informaţiilor transmise de Biroul de Presă al IPJ Brăila, Posturile Comunale unde este nevoie de agenţi de poliţie sunt cele din Măxineni, Salcia Tudor, Bărăganul, Dudeşti, Galbenu, Victoria, Ulmu, Berteştii de Jos, Roşiori şi Frecăţei.
Cele mai multe persoane s-au înscris pentru funcţia disponibilă de agent la Postul de Poliţie Comunal Măxineni, cel mai probabil ţinându-se cont de faptul că localitatea este mai apropiată de municipiu. Pe locul al doilea este Salcia Tudor, unde sunt înscrise 30 de persoane, iar pe locul trei, Bărăganul, cu 28 de înscrişi. Nici la posturile din Dudeşti, Galbenu, Victoria, Ulmu, Berteşti, Roşiori sau Frecăţei cererea nu este prea mică. Aici s-au înscris între 25 şi 18 persoane dornice să îmbrace haina de poliţist. Cei mai puţini candidaţi, adică 18, sunt la posturile din Frecăţei şi Galbenu. Rămâne de văzut câţi vor rămâne în cursă după testarea psihologică şi susţinerea probelor sportive. Pe 14 mai 2016 este programat concursul, respectiv proba scrisă.
Reamintim că numărul de locuri, din sursă externă, se ridică la 1.853 la nivel naţional, 10 fiind la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, fiind vorba despre locuri la Posturile de Poliţie Rurală. Informaţii pe pagina web oficială a IPJ Brăila: https://br.politiaromana.ro, secţiunea "Carieră".
În total, 26.035 de persoane s-au înscris pe cele 1.853 de posturi destinate angajărilor din sursă externă, cei mai mulţi candidaţi fiind în judeţele Gorj (64,2/loc), Dolj (55,7/loc) şi Argeş (47,5/loc).

S-a prelungit termenul de completare a dosarului cu fişa medicală

Poliţiştii informează că au intervenit unele modificări în ceea ce priveşte termenul de depunere a dosarului complet la IPJ Brăila. Toate actele solicitate candidaţilor trebuie depuse în această săptămână, însă fişa medicală poate fi dusă şi săptămâna viitoare. "Având în vedere concursul pentru ocuparea posturilor de agent de poliţie, prin încadrare directă, din sursă externă sau prin reîncadrare, precizăm că dosarele de recrutare cu celelalte documente, prevăzute de anunţul de scoatere la concurs a posturilor, trebuie finalizată de către candidaţi până la data de 15.04.2016 inclusiv, cu excepţia fişei medicale-tip, al cărei termen de depunere se prelungeşte pâna la data de 22.04.2016 inclusiv", se arată în comunicarea transmisă de IPJ Brăila.
Cu privire la testarea psihologică, poliţiştii informează că aceasta se va desfăşura în perioada 18.04-20.04.2016, tabelele nominale cu candidaţii înscrişi fiind afişate la sediul Inspectoratoratului de Poliţie Judeţean Brăila, de pe strada Mihail Sebastian, nr.10-12.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro