Mergi la conţinutul principal
Eliberat de legea “coaptă” de tandemul Tudorel Toader - Florin Iordache

VIDEO: Povestea de groază a unui violator în serie

• legea recursului compensatoriu l-a scos din puşcărie pe violatorul Alexandru Cristian Georgel înainte de termen, acesta câştigând 342 de zile • consecinţele acestei legi controversate, în cazul brăileanului, sunt oribile: o fetiţă gălăţeancă de numai 10 anişori, nenorocită pe viaţă şi un alt minor supus raporturilor sexuale orale, ziua în amiaza mare, în văzul trecătorilor, pe faleza Dunării din Brăila • obsedatul sexual are patru condamnări definitive la activ, dintre care una cu suspendare pe vremea când era minor şi celelalte trei cu executare • a fost eliberat de fiecare dată înainte de termen

 

Brăileanul de 39 de ani care a violat, marţi, o fetiţă de 10 ani la Galaţi şi a întreţinut relaţii sexuale orale cu un minor pe faleza brăileană, a fost eliberat din închisoare cu mult înainte de termen. Legea 169/2017, cunoscută opiniei publice drept “legea recursului compensatoriu”, a deschis poarta penitenciarului şi pentru Alexandru Cristian Georgel, mai devreme cu 349 zile decât ar fi făcut-o vechile legi de liberare condiţionată. A mai fost propus pentru liberare condiţionată, la începutul anului 2018, de două ori, însă cererile i-au fost amânate. Asta până în decembrie anul trecut, când judecătorii Judecătoriei Brăila au admis cererea comisiei Penitenciarului şi l-au lăsat în libertate. Individul cu apucături bolnave ar fi spus că vrea să fie eliberat şi că îşi va vedea de treaba lui. Exact asta a făcut, pentru că “treaba” lui era să agreseze sexual minore şi femei, potrivit expertizelor psihiatrice la care a fost supus în anii anteriori şi din care a rezultat caracterizarea de “pervers sexual”.

Drumul obişnuit către şcoală al unei fetiţe gălăţence, în vârstă de numai 10 anişori, s-a transformat, marţi, în cel mai urât coşmar atât pentru ea, cât şi pentru părinţii săi. În jurul orei 8.00, în zona Neacşu din Galaţi, Alexandru Cristian Georgel a ademenit-o pe minoră într-o scară de bloc şi a violat-o, după care s-a făcut nevăzut. Fetiţa s-a întors în grabă acasă, în stare de şoc, însă a reuşit să le spună părinţilor ceea ce se întâmplase, aşa că poliţiştii au fost alertaţi imediat. După aproximativ 5 ore, timp în care anchetatorii gălăţeni ceruseră ajutorul societăţii pentru a-l identifica pe individ, acesta a continuat să-şi satisfacă poftele sexuale, tot cu un posibil minor, pe faleza Dunării din Brăila, în amiaza mare, în văzul trecătorilor. De altfel, cetăţenii au fost cei care au sunat la Poliţie pentru a sesiza că un adult întreţine raporturi sexuale orale cu un minor, indicând exact locul. Obsedatul sexual a fost prins şi dus la audieri, însă minorul a fugit şi este în continuare căutat de poliţişti. În momentul în care anchetatorii au ajuns la concluzia că ambele fapte au fost săvârşite de acelaşi individ, acesta din urmă a fost predat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, pentru a continua cercetările în cazul violului fetiţei. Marţi seară, Alexandru Cristian Georgel a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de către Judecătoria Galaţi. În paralel, brăileanul este cercetat acum şi într-un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, deschis la IPJ Brăila.

După ce în ediţia de ieri a cotidianului “Obiectiv-Vocea Brăilei” v-am prezentat două condamnări definitive ale violatorului Alexandru Cristian Georgel, astăzi venim cu completarea, deoarece, în realitate, individul are un “palmares” mai bogat. Tribunalul Brăila a pus la dispoziţie “trecutul infracţional”, prin purtătorul de cuvânt Georgiana Streche, din care rezultă patru condamnări (una cu suspendare şi celelalte trei cu executare). Din datele furnizate de instanţă, se pare că brăileanul şi-a început activitatea infracţională încă de pe vremea minoratului, căci în anul 1997, când avea 17 ani, primea prima sentinţă într-un dosar penal pentru furt: 1 an şi o lună cu suspendare. Spre sfârşitul anului 2002, a fost arestat pentru tâlhărie, iar condamnarea a venit în 2003, urmând să petreacă în spatele gratiilor următorii 8 ani şi 6 luni. Potrivit unor surse, a fost, totuşi, eliberat mai devreme cu circa 2 ani şi 7 luni, părăsind patul celulei în august 2008. Imediat cum s-a văzut liber pe stradă, a început să atace brăilencele, cu predilecţie eleve de liceu. În perioada în care, teoretic, individul ar fi trebuit să fie după gratii, dacă nu ar fi scăpat de pedeapsă mai devreme cu aproape 1.000 zile, acesta a atacat cu cuţitul două fete în toaleta Liceului “Anghel Saligny, iar într-o altă zi a acostat o brăileancă ziua în amiaza mare, a atins-o pe fund, s-a masturbat în faţa ei şi a fugărit-o în zona căii ferate.

În 2009 a fost arestat şi condamnat pentru perversiune sexuală şi lipsire de libertate, la o pedeapsă de 4 ani şi 3 luni cu executare. Teoretic, ar fi trebuit să iasă din spatele gratiilor în decembrie 2013, însă instanţa l-a lăsat liber mai devreme cu 1 an şi o lună.

 

Faptele care i-au adus condamnarea, dar şi liberarea condiţionată oferită de actuala majoritate parlamentară

Alexandru Cristian Georgel a respirat, din nou, aerul libertăţii în noiembrie 2012, şi, bineînţeles, a revenit la vechile metehne: hărţuirea minorelor şi a femeilor.
Potrivit probelor administrate de procurorii brăileni, în ziua de 31 ianuarie 2014, în jurul orei 9:00, individul s-a hotărât să pătrundă în incinta Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” de pe strada Radu S. Campiniu, pe intrarea principală (intrarea profesorilor!). Odată pătruns în unitatea de învăţământ, a pus ochii pe două eleve din clasa a XI-a. A început să se împingă într-una din ele să o pipăie în zona genitală, timp în care şi-a desfăcut pantalonii, şi-a scos “organul” şi a început să se masturbeze, fără să-i pese că se afla într-o şcoală, după care a fugit. “Inculpatul s-a deplasat pe strada Radu S. Campiniu şi, în apropierea liceului, a trecut pe lângă mai multe grupuri de elevi, între care se aflau şi două fete din clasa a XII-a. A prins-o de mână pe una dintre ele şi a întors-o cu faţa către el, având un comportament sexual nefiresc. Fata l-a împins pe inculpat şi a fugit, împreună cu colega sa, în curtea liceului”, se precizează în actele procurorilor, despre un alt caz petrecut în aceeaşi zi şi care-l are ca făptuitor pe acelaşi Alexandru Cristian Georgel. La fel s-a comportat şi cu alte două minore, cu vârste de 10 şi 13 ani, pe strada Comuna din Paris, într-o altă zi.
Pe 23 februarie 2013, precizează anchetatorii, în jurul orei 14:30, Cristian Georgel Alexandru a mai făcut o victimă, atunci când a observat o tânără de 18 ani care purta fustă scurtă. Perversul-violator s-a hotărât să o urmărească pe fată până într-o zonă în care nu se aflau oameni pe stradă. A mers după ea pe strada Anton Pann, a traversat calea ferată, apoi s-a decis să o atace undeva pe strada Dorului.  A tras-o de păr, i-a pus cuţitul al gât, a pipăit-o şi a furat 10 lei, după care a fugit. La câteva zile distanţă, agresorul sexual a ameninţat-o cu cuţitul, a lipsit-o de libertate şi a silit-o la perversiuni pe femeia de serviciu de la Creşa nr. 3 din cartierul Obor.
Pentru toate aceste nemernicii, Alexandru a fost condamnat, în 2015, la 8 ani şi 6 luni de puşcărie. Data de 12 martie 2019 ar fi trebuit să-l găsească pe obsedatul sexual în închisoare, dacă actuala majoritate parlamentară PSD-ALDE nu ar fi adoptat Legea 169/2017, cunoscută ca “legea recursului compensatoriu”, iar nenorocirea unei fetiţe de 10 ani ar fi putut fi evitată. Numai că legea-i lege şi trebuie aplicată...Chiar dacă-i strâmbă, aşa cum au tot acuzat specialiştii din Penitenciare. Aceştia au atras atenţia încă din 2017 asupra efectelor periculoase ale legii, deoarece este aplicabilă tuturor deţinuţilor. Iar de atunci şi până în prezent, extrem de mulţi dintre beneficiarii recursului compensatoriu au recidivat, Alexandru Cristian Georgel fiind cel mai recent exemplu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro