Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Nervos că tigaia sa Corvette arde în flăcări, juniorul lui Tică Valutistu a urlat cu tupeu la pompieri

Să fim serioşi, o maşină care se respectă nu are scurgeri de combustibil şi nici nu ia foc din senin în trafic. În plus, vă întreb pe voi că eu nu am văzut prea bine: din ce an să fi fost acel Corvette? O fi prins al doilea război mondial sau e mai nou, adică o fi fost în vârstă de numai 40 de ani? În orice caz, că mai glumim şi noi ce naiba, maşina aia roşie, sanchi, de fiţe, arăta ca vai de mama ei. Şi asta înainte de incendiu, se înţelege, că după ce a luat foc ziceai că-i un junghi dintr-ăla care a sărit gardul cimitirului de maşini.
Dar nu despre tigaia lui Tică Valutistu jr. voiam noi să vă vorbim acum, ci despre reacţia acestuia după ce maşina pe care o conducea a fost cuprinsă de flăcări în trafic, din senin. În materialul video publicat joi de ziarul Obiectiv se aude cum juniorul valutistului înjură („să-mi bag p**a") că i s-a dus ambreiajul până la fund, după care începe să îi huiduie pe pompieri pe motiv că aceştia nu dau drumul mai repede la furtunul cu spumă pentru a lichida incendiul izbucnit sub capotă, la motor. „Haide, băăă!" urlă cu tupeu Tică Valutistu jr., de parcă pompierii ar fi fost de vină că lui îi luase foc tigaia în trafic.
Aşadar, băiatul lui Tică Valutistu îşi permite să urle la autorităţi ca să îl scape din necaz când, în mod normal, autorităţile ar fi trebuit să îl ia pe el la rost şi să îl întrebe aşa, prieteneşte, cum se face că îşi permite o maşină (fie ea şi tigaie), deşi e greu de crezut că a bifat vreo zi de muncă pe bune, la viaţa lui.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro