Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Festivalul Florilor din Parcul Monument, patru zile de distracţie şi culoare

• expoziţia de flori cu vânzare, dar şi numeroasele spectacole oferite de artişti brăileni şi de Teatrul “Masca” din Bucureşti au atras mii de vizitatori

 

Timp de patru zile, de joi şi până duminică, Parcul Monument a fost gazda Festivalului Florilor, prilej pentru brăilenii iubitori de frumos să îşi cumpere florile preferate pentru a-şi împodobi curtea sau apartamentul, dar şi motiv de distracţie, antren sau festin culinar pentru cei care au trecut în această perioadă pe aleile principale ale parcului, în special prin rondoul central. În toate cele patru zile, cei circa zece producători de flori au avut ce să le ofere vizitatorilor, la expoziţia cu vânzare prilejuită de eveniment. După cum v-am mai informat, “vedetele” evenimentului din acest an au fost muşcatele şi petuniile, ce s-au găsit în număr mare la toate cele circa zece standuri puse la dispoziţie de Primărie producătorilor din Brăila şi judeţele învecinate care au dorit să participe la expoziţia cu vânzare din rondoul Parcului Monument. Au fost, totuşi, şi alte specii, o imagine aparte fiind oferită de două standuri cu... cactuşi înfloriţi. Preţurile au pornit de la 2-3 lei pentru o petunie în glastră mică, până la câteva zeci de lei pentru petuniile şi muşcatele cu buchet de flori, în glastră mare, sau 60 de lei pentru cactuşii mai deosebiţi. La actuala ediţie, atât producătorilor de flori cât şi comercianţilor de produse de artizanat sau dulciuri le-au fost puse la dispoziţie căsuţe de lemn care au dat un aspect mai civilizat manifestării. Căsuţele au fost amplasate în rondoul central al parcului, iar pe aleea dinspre stadion au fost amplasate câteva standuri cu produse alimentare, acestea fiind adăpostite în copertine din material textil.

Interesant a fost, pe durata celor patru  zile de festival, un şir lung de circa 100 de metri format din plăcinte, gogoşi şi alte dulciuri preparate de un supermarket din municipiu. Reprezentanţii unităţii respective ne-au explicat că încearcă astfel să marcheze Centenarul României. Produsele au fost de vânzare, având preţuri modice, de 1 până la 2 lei.

 

Spectacole pentru toată lumea, cu Teatrul “Masca” din Bucureşti cap de afiş

În ceea ce priveşte partea artistică a evenimentului, de dimineaţă până seara, pe scena amenajată în rondoul parcului au susţinut concerte numeroşi artişti de pe plan local, din municipiu şi judeţ. Vedeta evenimentului a fost, ca de fiecare dată în ultimii ani, Teatrul “Masca” din Bucureşti, care, spre deosebire de ediţiile precedente, când a venit cu celebrele statui vivante, de data aceasta a prezentat două spectacole diferite, în seara zilelor de sâmbătă şi duminică. “În drum spre Alba Iulia” este o punere originală în scenă a călătoriei făcute, în urmă cu o sută de ani, de câţiva ţărani români spre locul unde s-a pecetluit Marea Unire. În stilul caracteristic, actorii teatrului “Masca” au purtate costume şi măşti speciale, iar în loc de cai au călătorit pe... trotinete. A fost un spectacol interactiv, premiera la nivel naţional desfăşurându-se la Brăila, sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 18.00. Actorii mascaţi au mers pe trotinetele lor pe aleea principală a Parcului Monument, oprindu-se din când în când pentru a încinge câte o horă sau o sârbă în mijlocul publicului aflat prin parc la momentul respectiv. Reprezentaţia lor a atras sute de curioşi şi a fost răsplătită cu râsete şi aplauze.

Cel de-al doilea spectacol oferit de Teatrul “Masca”, intitulat “Mateloţii”, s-a desfăşurat pe o scenă instalată special pentru această ocazie, în rondoul Parcului Monument.  

În cele patru zile de festival, pe lângă spectacolele celor de la Teatrul “Masca”, organizatorii le-au pregătit vizitatorilor numeroase momente artistice. Astfel, au fost prezenţi artişti ai Casei de Cultură Brăila, ai Ansamblului “Hora” din Măxineni, ai Muzicii Militare Brăila, ai Asociaţiei Voces Concordiae, ai Ansamblului Folcloric din Bărăganu - Parohia Doiceşti. Au susţinut, de asemenea, programe artistice elevii Liceului de Arte “Harilea Darclee” şi elevii şcolii “Vespasian Lungu” sau membrii  Ansamblului “Muşeţeanca”, din Însurăţei.

Nu au lipsit Teatrul de Păpuşi sau Palatul Copiilor, şi nici dansatorii de la Lyl Motion, iar dintre artiştii de pe plan local au susţinut recitaluri Maria Radu, Roxana Ştefan, Cornel Ciubotariu, Gore Belanschi, Maria Grosu, Formaţia “Cromatic” , Vasilica Toncu, Cornel Ciubotaru, Sica Marin, Teodora Martin, Nicoleta Ghelase, Marta Oprea, Maria Ciocan şi Ansamblul de dansuri Populare “Pandelaşul”, Mihai Constandache, Trupa “Antic”.

Din judeţ au mai venit  Ansamblul Sărăţeanca” din Ianca, Ansamblul “Ca pe baltă” din  Tufeşti,  Ansamblul “Lăutăraşii” şi Ansamblul “Grâuşorul” din Unirea,  Ansamblul “Flori de câmp” din Jirlău, Ansamblul “Românaşii” din Roşiori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro