Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

VIDEO: Dâră de fum «ECO» de zeci de metri, după o maşină de salubritate

• pozele şi filmuleţele care ilustrează defecţiunea autoutilitarei circulă de câteva zile pe internet, timp în care au strâns zeci de comentarii de la utilizatorii revoltaţi • directorul “Eco” ne-a declarat că maşina va fi reparată abia săptămâna viitoare

 

Mai multe fotografii şi materiale video cu o maşină a operatorului de salubrizare “Eco” SA, care circulă pe străzile municipiului însoţită de o dâră mare de fum, au “înroşit” paginile de socializare în acest weekend. Internauţii au rămas stupefiaţi că o asemenea autoutilitară este lăsată să circule, deşi are, evident, grave probleme tehnice.

“Domnule primar, Primăria Brăila, Garda de mediu, Poliţia Locală şi cea Naţională, RAR, ISCTR - Control trafic, cum se poate circula în halul acesta în România secolului 21?!” - este descrierea ce însoţeşte un material video postat pe grupul de Facebook “Nu eşti din Brăila dacă...”. “Ce spuneţi despre aşa ceva? Eu am rămas...” - a scris un alt internaut pe grup, postând, la rându-i, un alt videoclip cu aceeaşi maşină şi dâra de fum lăsată în urmă. Un alt utilizator a postat un printscreen din care reiese că a trimis un mesaj către Eco SA Brăila, pe Facebook, pentru a sesiza problema maşinii defecte. Nu primise niciun răspuns, ci doar un mesaj automat: “Îţi mulţumim pentru mesaj. Îţi vom răspunde cât mai curând posibil”. Alte persoane au întrebat dacă autoutilitara are inspecţia tehnică periodică (ITP) efectuată şi valabilă şi, dacă da, cum a reuşit să treacă de cei ce au inspectat-o. Postările au primit zeci de comentarii, în care au fost criticaţi cei de la conducerea firmei de salubrizare, poliţiştii, dar şi primarul municipiului, Marian Dragomir.

Contactat telefonic, directorul “Eco” SA, Marius Pisică, nu a fost prea darnic în declaraţii şi explicaţii. “Da, maşina aparţine societăţii «Eco». Are o defecţiune care se va remedia, dar nu ştiu să vă spun ce defecţiune are. Nu avem cu ce s-o înlocuim. Tot defectă e şi astăzi”, ne-a spus acesta. Întrebat dacă vorbim despre o maşină veche, Pisică a răspuns că nu poate da detalii tehnice. “Nu pot să vă dau acum detalii tehnice. O să facem noi reparaţia. Săptămâna viitoare se va repara maşina. Mai mult ca sigur va fi văzută pe străzi şi în zilele ce urmează. Are totul valabil, ITP, asigurare RCA”, a adăugat sursa citată.

Căutând pe internet, redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au găsit şi alte postări despre maşinile “Eco”, fix cu aceeaşi problemă a fumului, însă care datează din primăvara şi vara acestui an. Spre exemplu, pe 26 august 2018, a fost postat un filmuleţ ce ilustrează o altă autoutilitară de la firma de salubrizare care lasă în spate o dâră mare de fum, exact ca cea surprinsă zilele trecute pe străzile municipiului. “Euro 12...În caz că nu vă daţi seama ce fenomen se întâmplă, vă zic eu: este o maşină de la salubritate. N-am apucat să văd de la ce firmă e, pentru că atunci când a ieşit de pe Apolo, pur şi simplu nu se vedea maşina de fum. Să nu mai aducem vorba şi de miros”, a scris, mai în glumă, mai în serios,  internautul, la acea dată.

 




Categorie articol: 

Comentarii