Mergi la conţinutul principal
Cum se circulă pe drumurile patriei

VIDEO: Călătoria cu «Aventin», disconfort şi nesiguranţă pentru un client

• un bărbat care a călătorit pe ruta Brăila-Piatra Neamţ cu unul dintre microbuzele firmei Aventin” a rămas siderat de starea autovehiculului • a reuşit să surprindă cu telefonul mobil uşile afectate de rugină, dar şi pe şoferul care vorbea la telefon, deşi se afla în mers şi nu folosea hands-free • bărbatul ne-a mai spus că a ocupat, iniţial, un loc pe bancheta din spate, resimţind toate denivelările din şosea, deoarece, susţine el, amortizoarele erau stricate • pe de altă parte, patronul firmei susţine că petele de rugină nu fac niciun rău călătorilor, atâta timp când microbuzul are toate verificările la zi, iar starea tehnică nu este afectată • autovehiculul cu care a călătorit reclamantul este fabricat în anul 2006 şi tot de atunci a fost introdus în traseu

 

Acuzaţii grave la adresa unui transportator brăilean! Drumul de câteva sute de kilometri dintre Brăila şi Piatra Neamţ parcurs cu un microbuz aparţinând firmei “Aventin” este descris drept un “coşmar” de către un călător. Vechimea autovehiculului, aglomeraţia, uşile ruginite şi legate cu şufă, scaunele murdare, la care se adaugă faptul că şoferul ar fi vorbit la telefon minute în şir în timp ce conducea, inclusiv la trecerea peste o cale ferată, sunt doar câteva dintre aspectele sesizate de un bărbat ce a mers cu unul dintre microbuzele societăţii menţionate. Pentru a demonstra că cele reclamate sunt adevărate, omul a reuşit să surprindă în câteva fotografii starea autovehiculului. În schimb, reacţia patronului firmei de transport persoane a fost una superficială, spunând că nişte pete de rugină nu fac rău nimănui, dar şi că au apărut din cauza materialului antiderapant folosit pe timpul iernii pe şosele. A dat însă garanţii că, din punct de vedere tehnic, maşina e cu toate actele şi verificările la zi.

Cel care ne-a formulat sesizarea susţine că a călătorit cu unul dintre microbuzele “Aventin”, în data de 31 august. “De la urcare am fost întâmpinat de imagini halucinante ale microbuzului (epavei). Unde te uitai, maşina era putredă, ruginită, de te treceau toţi fiorii. Uşile din spate erau putrede, balamale sudate şi ruginite, găuri în uşi şi în podea de la rugină, uşi mâncate de rugină, parbriz spart în mai multe locuri, scaune ca după război şi grile de aerisire lipsă în bord, mânerele uşilor legate cu şufe, maneta de viteze parcă era roasă de şobolani...Am reuşit să găsesc un loc în spate, înghesuit, unde era o familie cu copii destul de mari pe care îi ţinea în braţe, deci înghesuială. După ce «epava» s-a pus în mişcare spre Şoseaua Focşani, mi-am dat seama că nici din punct de vedere tehnic microbuzul nu avea ce căuta pe şosele. Amortizarea pe spate era 0 (zero), mai ales că bureţii scaunelor erau tasaţi de parcă înduraseră milioane de kilometri. Fiecare dâmb sau uşoară denivelare a şoselei era resimţită ca o lovitură de ciocan în puntea spate, un şoc dur, însoţit de troncăneli şi zornăituri, sunete ce proveneau de sub maşină şi îţi dădeau impresia că se va dezintegra până la destinaţie!”, şi-a început călătorul sesizarea.

 

Şoferul ar fi vorbit la telefon în timpul mersului, fără a folosi hands-free

 

Şi cum întotdeauna se poate şi mai rău, cum zice o vorbă din bătrâni, teama l-a cuprins şi mai tare pe reclamant după ce a observat că şoferul vorbea la telefon în timpul mersului. “Pe lângă starea de disconfort şi şocurile resimţite la nivelul coloanei vertebrale, era şi senzaţia de nesiguranţă, la care se adaugă şi convorbiri telefonice nenumărate (zeci de minute) pe care şoferul microbuzului plin cu pasageri le-a efectuat pe tot parcursul călătoriei, inclusiv la trecerea peste o cale ferată!”, se mai arată în sesizare.

Omul a mai susţinut că în autovehicul era o căldură insuportabilă, iar la un moment dat i-a spus şoferului să deschidă măcar geamul, deoarece se simte rău din cauza temperaturii ridicate şi a zdruncinăturilor, pentru că amortizoarele din spate par a fi defecte. Răspunsul primit l-a lăsat mască şi i-a mărit starea de panică: “Mi-a spus ceva de genul că maşina asta are mult mai multe probleme (...) decât am remarcat eu. Fără replică. Ca să nu mai vorbim de aerul condiţionat pe care tot atunci şoferul a refuzat să îl pornească motivând că temperatura era «destul de bună». Sâmbătă (31 august -n.r.) a fost o zi caniculară”.

Bărbatul a mai scris că la Focşani a fost prima oprire şi chiar a fost pe punctul de a renunţa la călătorie. Intenţiona să anunţe inclusiv Poliţia, însă s-a răzgândit în momentul în care a văzut că s-au mai eliberat câteva locuri.

“De aici, în schimb, şoferul a început să vorbească tot mai des la telefon fără a utiliza un dispozitiv hands-free (a se vedea filmarea). Din discuţia purtată de acesta, am înţeles că el conducea una dintre maşinile mai «bune» şi că mai există un microbuz ce face curse tot zilnic, într-o stare mult mai rea decât acesta! Îl cred! Pentru că odată ce această epavă circulă cu un ITP că maşina e în regulă, cu siguranţă că mai există cel puţin una, poate chiar mai multe, la fel!”, a mai scris clientul firmei de transport. Acesta speră şi chiar roagă autorităţile - Registrul Auto Român, Poliţia - să verifice amănunţit microbuzele acestei firme de transport persoane, în special autovehiculul cu care a călătorit el, oferind şi numărul de înmatriculare: BR-20-ESC. “Am înţeles că face zilnic curse pe ruta Brăila-Piatra Neamţ”, se încheie sesizarea transmisă la redacţie.

 

Microbuzul are o vechime de 13 ani

 

Contactat telefonic pentru un punct de vedere, patronul societăţii “Aventin”, Nicolae Zaharia, ne-a confirmat că maşina cu numărul de înmatriculare BR-20-ESC face parte din parcul auto pe care-l deţine şi că anul fabricaţiei este 2006. Tot de 13 ani, microbuzul a fost achiziţionat şi introdus pe traseele firmei. În schimb, Zaharia ne-a declarat că partea mecanică a autovehiculului contează, şi nu aspectul exterior. Maşina are inspecţia tehnică periodică valabilă, asigurare şi a trecut şi de clasificarea anuală. “Maşina e întreţinută. Că nu mai sunt zero kilometri, da, dar maşinile merg, au aer condiţionat. Tabla la «Mercedes» e mai prostuţă faţă de Renault, inclusiv la maşinile de un an jumate mai înfloreşte rugina. Iarna, datorită nisipului cu sare, dacă rămâne maşina nespălată vreo câteva zile, vă daţi seama cum o roade rugina. Maşina e din 2006. A fost nouă, cumpărată de la «Mercedes». Le fac reviziile, se schimbă plăcuţele. E totul la zi. Noi facem ITP din 6 în 6 luni. Vă daţi seama, până la Piatra Neamţ sunt 260 de kilometri, nu poţi s-o trimiţi aşa, să rămână cu călătorii în drum. Sunt unii nemulţumiţi. Maşinile noastre sunt limitate la 100 km/h. Unii dintre ei, dacă au fost învăţaţi cu autoturisme ultim model, când i-ai urcat într-un microbuz, li se pare mai ciudat...”, ne-a spus Nicolae Zaharia. Întrebat dacă microbuzele sunt sigure pentru călători, având în vedere pozele pe care ni le-a transmis reclamantul, patronul “Aventin” a afirmat că partea tehnică a autovehiculelor trebuie să fie perfectă, nu exteriorul. “Da' ce-i face rugina aia? Îi scoate plăcuţa de frână, ce-i face? Nu, staţi fără nicio grijă. Ce treabă au două, trei, cinci pete de rugină cu partea mecanică a maşinii? Păi, când te duci la ITP, îţi verifică frâna de mână, frâna de serviciu, cum merge motorul, dacă scoate sau nu fum, n-are nicio treabă rugina. Îi dai o mână de vopsea şi gata, nu e problemă. Partea tehnică trebuie să fie perfectă, sistemul de frânare, altele. Maşina are clasificarea a II-a, clasificarea se face anual. Da, trebuie să înnoieşti parcul, nu poţi să mergi cu ele la infinit. O să cumpărăm maşini”, ne-a mai declarat reprezentantul firmei de transport.

Mai jos, puteţi urmări materialele video pe care ni le-a transmis autorul sesizării şi în care se poate observa cum şoferul foloseşte telefonul mobil, fără a avea hands-free, dar şi poze în care este ilustrat microbuzul cu care a călătorit bărbatul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro