Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Atac al protestatarilor asupra unei ambulanţe - geam spart şi pacienţi speriaţi

* vineri seară, ambulanţierul care transporta doi pacienţi la spital a trecut prin momente de groază * s-a trezit atacat cu pietre de câţiva protestatari, apropiaţi ai tinerei care a murit de septicemie la o lună după ce a născut * oamenii au decis să îşi exprime astfel revolta * grupul de protestatari era format din 25 de persoane care se deplasau pe şoseaua Buzăului * poliţiştii îi audiază pe cei implicaţi

 

Vineri seară, o ambulanţă care transporta doi pacienţi la spital a fost atacată cu pietre de mai mulţi protestatari care au decis astfel să îşi exprime revolta faţă de sistemul medical. Circa 25 de persoane organizau o acţiune de protest, revoltate din cauza faptului că o tânără de numai 19 ani a murit la o lună după ce a născut, asta pentru că medicii nu ar fi reuşit să îi pună un diagnostic clar şi să o salveze.

Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 21.00, câteva persoane dintr-un grup de 25 de protestatari, în timp ce se deplasau pe Şoseaua Buzăului, dinspre Spitalul Judeţean spre Barieră, ar fi aruncat cu pietre într-o ambulanţă. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. ”Au fost identificate toate cele 25 de persoane, urmând a fi audiate şi a se stabili care sunt cele vinovate de comiterea infracţiunii”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila, dr. Viorica Iuga, şi-a exprimat regretul faţă de acest incident, însă a ţinut să explice faptul că medicii de la Ambulanţă nu au vreo vină pentru moartea tinerei. Ea s-a arătat deranjată de faptul că au apărut unele informaţii potrivit cărora pacienta de 19 ani nu ar fi fost transportată la unitatea medicală potrivită. Dr. Iuga a explicat cum s-a produs incidentul violent din seara de vineri.

O ambulanţă care transporta pacienţi de la un spital la altul a fost atacată cu pietre de un grup de protestatari. S-au speriat foarte tare pacienţii şi personalul medical. S-a spart geamul lateral al Ambulanţei. Sigur că nu au păţit nimic fizic, geamul fiind securizat, dar s-a fisurat şi o să se desprindă. Trebuie înlocuit, asta este clar. L-am stabilizat cum am putut, am dus bolnavii unde trebuia. Toată această campanie împotriva Ambuanţei este neavenită, neadevărată. S-a permis ca pe posturi să se spună că ambulanţa nu a dus bolnavul acolo unde trebuia, ceea ce nu este adevărat. Noi ducem întotdeauna pacientul la UPU şi de acolo se decide unde trebuie transportat ulterior. Nu Ambulanţa greşeşte atunci când pacientul este dus în altă parte, totul se decide de celelalte secţii din spital. Am stabilizat geamul, sperăm să nu se desprindă. Acesta nu este un eveniment care este de dorit. Noi nu suntem împotriva populaţiei, nu merităm o asemenea atitudine. Nu merităm să fim atacaţi cu pietre, nu mai spunem de expresiile jignitoare la adresa noastră. Este un eveniment extrem de grav, toţi înţelegem şi regretăm ceea ce s-a întâmplat (n.r. - moartea tinerei de 19 ani). Dar de aici şi până la a distruge şi a ne împiedica să îi ajutăm pe ceilalţi este distanţă foarte mare şi nu cred că merităm. Noi ne facem în continuare datoria, reparăm ce trebuie reparat. Dar nu merităm să fim blamaţi pentru un eveniment de care nu suntem vinovaţi”, a explicat dr. Viorica Iuga.

Mai departe poliţiştii continuă ancheta în acest caz şi îi vor trage la răspundere pe cei vinovaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro