Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

VIDEO Asfalt turnat în gropi pline de apă, de muncitorii firmei lui Gropeneanu. Primarul a reacționat imediat, iar patronul a transmis că îi va da afară pe cei responsabili

O echipă de muncitori ai firmei ”Micatis” patronată de Aurel Gropeneanu, cea care are contract cu Primăria Brăila pentru repararea străzilor de pe raza muncipiului, a fost filmată de un brăilean în timp ce astupa cu mixtură asfaltică mai multe gropi pline cu apă, situate pe Str. Roșiori, pe tronsonul cuprins între Str. Școlilor și Str. Primăverii. Cel care a făcut filmulețul l-a postat pe o rețea de socializare, iar internauții au reacționat imediat distribuindu-l masiv și postând comentarii acide referitoare la calitatea plombărilor asfaltice executate pe străzile Brăilei.

 

Și primarul Marian Dragomir a reacționat foarte vehement față de această situație, printr-un mesaj dur postat, de asemenea, pe rețeaua de socializare: ”Acum câteva minute i-am solicitat proprietarului Micatis SA II DEA AFARA pe idioții care puneau frizura asfaltica intr-o groapa plină cu apa pe o stradă. Nu ma intereseaza ca este firma lui și sunt angajatii lui cand afecteaza imaginea unui oraș prin lucrări în bătaie de joc. Solicit celor de la tehnic și dirigintelui de șantier sa urmărească permanent lucrările și să nu mai permită astfel de prostii. Normal ca nu se plătește asa ceva. Proprietarul Micatis mi-a transmis faptul că respectivii nu au respectat procedura și normativele si vor fi dați afară de la societatea lui pentru a nu se mai intampla astfel de evenimente. Le mulțumesc celor care mi-au dat posibilitatea sa iau măsuri concrete”, a scris Primarul.




Categorie articol: 

Comentarii