Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

VIDEO: Apă gălbuie la robinet, în zona Plantelor

• imaginile trimise de un cititor arată că luni, apa potabilă pe care au primit-o la robinet locuitorii zonei Plantelor nu era nicidecum incoloră • la DSP nu a ajuns nicio sesizare • cel mai probabil, a fost vorba despre nişte lucrări la conducta de apă, iar acest fenomen este obişnuit în astfel de cazuri, spun specialiştii

 

Un cititor ne-a transmis la redacţie un material video în care se observă cum apa care curge la robinet are o culoare gălbuie. Cel care ne-a sesizat susţine că filmarea a fost făcută luni, pe 1 octombrie 2018, în zona Plantelor din municipiul Brăila. Potrivit imaginilor, apa este gălbuie, nicidecum incoloră, aşa cum ar trebui să fie. La Direcţia de Sănătate Publică Brăila nu s-a înregistrat însă nicio sesizare pe acest subiect, aşa cum ne-a declarat directorul Gabriel Ciochină. În schimb, specialiştii ne-au precizat că acest fenomen este unul general şi normal în momentul în care în zonă au loc lucrări la ţevile de apă. Odată debitul scăzut ori oprirea pentru câteva momente a apei, depunerile de pe conducte se desprind şi ajung inevitabil în apă. Apoi, când debitul revine la normal, toate acele impurităţi curg la robinet. Dacă apa este lăsată să curgă pentru ceva timp, aceasta îşi recapătă proprietăţile.

 




Categorie articol: 

Comentarii