Mergi la conţinutul principal

Victorii pentru fotbaliştii brăileni U 14 la Turneul Speranţelor

• la faza întâi a etapei regionale, selecţionata judeţului Brăila a câştigat ambele partide cu 1-0 • şase jucători au fost selecţionaţi pentru faza a doua care va avea loc pe 23 mai, la Galaţi

 

Turneul Speranţelor, competiţie organizată în premieră de Federaţia Română de Fotbal şi care este rezervată copiilor născuţi în anul 2004, continuă în acest an cu fazele regionale. Astfel, selecţionatele celor şase judeţe, printre care şi cea din Brăila, au fost împărţite în două: la Buzău s-au întâlnit echipele U14 din Buzău, Brăila şi Vrancea, iar la Tulcea, cele din Constanţa, Galaţi şi Tulcea.

Cu acest prilej selecţionata judeţului Brăila, pregătită de antrenorii Cristea Rusu şi Şerban Trofin, a câştigat ambele partide. Talentaţii fotbalişti brăileni s-au impus cu 1-0 în partida cu selecţionata judeţului Vrancea, Alexandru Luca a înscris un gol spectaculos. Tot acelaşi jucător, după o cursă foarte frumoasă de 30 de metri, a driblat portarul, şi a marcat golul victoriei brăilenilor în partida cu omologii de la Buzău.

La turneul de la Buzău au fost antrenorii care se ocupă de selecţionatele din Constanţa, Galaţi şi Tulcea, iar aceştia au decis ca, pentru faza a doua a etapei regionale a Turneului Speranţelor la fotbal, cea de la Galaţi, programată pe 23 mai, să selecţioneze şase fotbalişti ai judeţului Brăila. Mai precis, este vorba despre mijlocaşul dreapta Alexandru Luca, fundaşii centrali Adrian Munteanu şi Andrei Dobre, mijlocaşii centrali Ionuţ Catrina şi Andrei Gherasim şi atacantul Mario Chirpac.

“Îi felicit pe toţi cei care au reprezentat Brăila la turneul de la Buzău. Copiii noştri au jucat cel mai frumos fotbal de la acest turneu, cel puţin aceasta a fost concluzia specialiştilor prezenţi. Şi trebuie să ne mândrim că la Brăila avem copii talentaţi care pot face pasul spre fotbalul mare. Acest lucru demonstrează că avem campionate puternice la nivelul juniorilor C şi D. Şase fotbalişti merg mai departe, la etapa programată luna aceasta, la Galaţi, şi, dacă vor confirma din nou, mulţi dintre aceştia vor face pasul spre faza naţională, acolo unde practic se va stabili componenţa naţionalei U14 a României”, ne-a declarat antrenorul Cristea Rusu.

La turneul de la Buzău selecţionata judeţului Brăila a fost formată din următorii jucători: Bogdan Toma, portar de la Dacia Unirea, fundaşii Ştefan Coteţ, Filippo Tarozzi, Mihai Burtea, Eduard Dănăilă, Adrian Munteanu, toţi de la Stars, Andrei Dobre de la Dacia Unirea, mijlocaşii Alexandru Luca, Andrei Copilău, Andrei Gherghişan, Ionuţ Catrina, toţi de la Stars, Andrei Zainea, de la CS Făurei, Bogdan Voica, de la Dacia Unirea, şi atacanţii Gabriel Motoc, de la Stars, Ionuţ Comşa, de la Luceafărul şi Mario Chirpac, de Surdila Greci.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro