Mergi la conţinutul principal

Victorie pentru HC Dunărea la debutul în EHF European League

* formația brăileană s-a impus cu 29-27, la pauză 15-13, în partida cu  Fleury Loiret Handball din Franța * raportat la realitatea din teren, echipa gazdă merita să se impună la o diferență mult mai mare * Maria Kanaval și Marina Dmitrovic au fost principalele marcatoare ale formației brăilene

 

Debut cu dreptul pentru HC Dunărea în grupa D a EHF European League. Echipa brăileană a învins-o cu 29-27 pe Fleury Loiret Handball din Franța, după ce la pauză a avut tot un avans de două goluri, 15-13. Ceea ce trebuie remarcat, însă, este faptul că raportat la ceea ce au arătat cele două formații în cele 60 de minute de joc, echipa gazdă merita să se impună la o diferență mult mai mare.

Meciul a fost echilibrat doar în primele 4 minute, după care HC Dunărea a făcut legea în teren și a condus la 5 goluri în prima parte iar în cea de a doua decalajul dintre cele două combatante a fost de 6 lungimi, tot în favoarea echipei brăilene. 

La debutul în grupa D a EHF European League, HC Dunărea a făcut o primă repriză foarte bună și numai câteva greșeli pe finalul acesteia au făcut ca diferență de scor să nu fie una mai mare de două goluri.

Kanaval a marcat primul gol al meciului, Sankhare a egalat, echipa gazdă a trecut din nou în avantaj după reușita Marinei Dmitrovic însă din nou Fleury Loiret Handball egalat prin Guialo. De la 2-2, scor înregistrat în minutul 4, HC Dunărea a fost echipa care a condus ostilitățile în teren. Zamfirescu a înscris pentru 3-2 iar după ce Dmitrovic a transformat o aruncare de la 7metri, echipa gazdă s-a distanțat la două lungimi, 4-2. Tot Dmitrovic a înscris golul prin care HC Dunărea s-a desprins la trei goluri de adversara sa. Echipa pregătită de Neven Hrubec nu a mai cedat inițiativa și diferența de scor s-a mărit. HC Dunărea a condus cu 7-3 în minutul 11 și cu 12-7 în minutul 23. A urmat o perioadă în care echipa gazdă a irosit câteva atacuri, apărarea nu a mai fost la fel de sigură iar Fleury Loiret s-a apropiat la un singur gol, 11-12, în minutul 28. Dache a marcat pentru 14-12, Begon a redus din diferență, 14-13, dar cu cinci secunde înainte de pauză Bojana Milic a înscris un gol superb și a stabilit scorul primelor 30 de minute, 15-13.

Repriza a doua s-a desfășurat după același scenariu. Sankhare a înscris primul gol al părții secunde, însă HC Dunărea a avut din nou o prestație foarte bună. Sazdovska a reușit o “dublă” și echipa gazdă s-a distanțat la 17-14. HC Dunărea a refăcut avantajul de cinci goluri, 20-15 în minutul 40, după reușita Mariei Kanaval. Cinci minute mai târziu, echipa gazdă s-a desprins la 6 lungimi, 23-17 iar acest decalaj s-a înregistrat pe tabelă și în minutul 53, 28-22. Oboseala și emoțiile debutului într-o astfel de competiție și-au pus din nou amprenta asupra evoluției echipei gazdă astfel că echipa pregătită de Cristophe Cassan s-a apropiat la două goluri, 26-28, în minutul 59. Dar Czeczi a înscris și a eliminat orice dubiu în privința învingătoarei. A fost 29-27, în final, după golul marcat de Ondondo.

Astfel HC Dunărea a obținut prima victorie, una meritată, în grupa D a EHF European League.

Pentru HC Dunărea au marcat: Kanaval 6 goluri, Dmitrovic 6, Sazdovska 4, Udriștoiu 4, Dache 3, Czeczi 2, Safta 1, Tamires 1, Milic 1, Zamfirescu 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro