Mergi la conţinutul principal

Victorie în prelungiri

Ambele formaţii au evoluat prudent în prima repriză, s-a jucat mai mult între cele două careuri şi s-a consemnat doar o singură ocazie de gol. Ea a aparţinut oaspeţilor şi s-a derulat în minutul 25. Atunci Luncanu a centrat de pe stânga, Budur a ieşit pe sub minge, aceasta a ajuns la Boghian care, de la 3 metri, a şutat la colţul scurt, însă Pălimaru şi-a salvat echipa de la primirea golului.
Echilibrul partidei s-a rupt în minutul 58, moment în care Lozneanu a primit al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu, după un fault asupra lui Moise. Pungă a centrat din lovitura liberă rezultată, de fapt un corner ceva mai scurt, însă Bosoi nu a găsit ţinta.
Din minutul 60 iniţiativa a trecut de partea gazdelor şi au început să apară ocaziile la poarta lui Stamatin.
În minutul 65, după o centrare a lui Pânzaru, Pălimaru a reluat spre poartă, Ursu a respins mingea până la Voicu, a urmat şutul, dar unul dintre apărători a acordat corner.
Cea mai mare situaţie de a înscrie i-a aprţinut lui Gabriel Ion care, în minutul 70, nu s-a descurcat în situaţie de unu la unu cu Stamatin şi tot în aceeaşi fază a ratat şi Bosoi.
Portarul FCM-ului a avut o interveneţie inspirată în minutul 83, când a deviat, in extremis, mingea din faţa lui Pălimaru, iar în minutul 90 vârful de atac al brăilenilor a mai fost blocat o dată de Doboş.
CF Brăila a căutat cu disperare golul şi în cel de-al doilea minut de prelungire l-a reuşit. Moise a luat o acţiune pe cont propriu, a urmat o centrare liftată şi Pălimaru a aşezat mingea, cu capul, la rădăcina barei lui Stamatin, declanşând bucuria pe stadionul Municipal.

CF Brăila: Budur - Bosoi, Călin, Ivan, Vlaicu (min. 80: Dăniţă) - Moise, Voicu, Otvoş, Pungă (min. 62: G. Ion) - Borbely (min. 54: Pânzaru), Pălimaru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro