Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Victoria Traian şi Viitorul Şuţeşti se întâlnesc în derby-ul etapei a 6-a

• o altă partidă interesantă are loc la Tudor Vladimirescu

 

Sâmbătă, 29 septembrie, sunt programate partidele din etapa a 6-a a Ligii a IV-a, cel mai interesant joc urmând a se disputa pe stadionul “Mircea Ceicu” între ocupanta locului al treilea, Victoria Traian, şi formaţia de pe poziţia a doua, Viitorul Şuţeşti. Va fi un duel înteresant între o echipă gazdă cu un lot foarte tânăr şi o formaţie vizitatoare cu jucători experimentaţi, mulţi cu partide în Liga a III-a.

Dar şi Victoria Traian are câţiva jucători valoroşi precum Costel Roşu, Iulian Bogoş sau Paul Ioan, care pot face diferenţa.

O altă partidă echilibrată pare a fi cea de la Tudor Vladimirescu în care se întâlnesc, de data aceasta, două formaţii din coada clasamentului, Pandurii Tudor Vladimirescu şi AFC Urleasca. Dacă echipa gazdă a reuşit un egal în deplasare, etapa trecută, la ACSC Cazasu, cea vizitatoare vine după o înfrângere la scor pe teren propriu. AFC Urleasca are mulţi jucători care au evoluat în Liga a III-a, însă, din cauza lipsei de omogenitate, nu a reuşit până acum să câştige niciun joc.

Voinţa Vişani pleacă cu prima şansă la victorie în deplasarea de la Viitorul Însurăţei, la fel şi liderul, Viitorul Ianca, în disputa de pe teren propriu cu ACSC Cazasu.

 

Etapa a 6-a programează meciurile:     

Pandurii Tudor Vladimirescu - AFC Urleasca

Viitorul Ianca - ACSC Cazasu

Victoria Traian - Viitorul Şuţeşti

Viitorul Însurăţei - Voinţa Vişani

 

Clasamentul după 5 etape:  

1 Viitorul Ianca                      4       4       0       0       14-2            12

2 Viitorul Şuţeşti                            4       4       0       0       14-6            12

3 Victoria Traian                            5        3        1        1        20-9           10

4 Voinţa Vişani                      4       2       1        1        8-5                7

5 ACSC Cazasu                       5        1        2       2       11-12             5     

6 Pandurii T. Vladimirescu  4       1        1        2       16-12   4

7 Dunărea Tichileşti              5        1        0       4       9-26             3     

8 AFC Urleasca                      4       0       2       2       7-15              2    

9 Viitorul Însurăţei               5        0       1        4       6-18              1.




Categorie articol: 

Comentarii