Mergi la conţinutul principal

Victor Ponta a blocat Bucureştiul ca să-şi lanseze candidatura

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, şi-a lansat candidatura la funcţia de preşedinte al României sâmbătă, pe Arena Naţională, la un eveniment la care au fost prezente, potrivit organizatorilor, aproximativ 70.000 de persoane, din toată ţara. Vizibil marcat că toată această adunare a avut loc chiar de ziua lui, Ponta a declarat că, la vârsta de 42 de ani pe care a împlinit-o sâmbătă, se simte pregătit să fie preşedintele românilor.
În discursul său, Victor Ponta a spus că îi cheamă pe toţi să fie împreună pe drumul spre marea unire a tuturor românilor, el arătând că dacă românii vor avea grijă unul de altul vor redobândi linişte şi siguranţă. "Vedeţi că iese soarele şi pe strada noastră, şi în ţara noastră. Mai avem foarte puţin, 55 de zile şi încă o bătălie de câştigat, şi vă chem pe toţi să pornim pe drumul schimbării, vă chem să fim împreună pe drumul spre marea unire a tuturor românilor", a spus Ponta.
Candidatul PSD nu a uitat să afirme că este credincios şi crede în Dumnezeu - aluzie la episodul predecesorului său pe linie de partid Ion Iliescu, care s-a declarat liber cugetător şi a pierdut astfel prezidenţialele din 1996 în faţa lui Emil Constantinescu. Ponta a încercat, de asemenea, să-şi apropie alegătorii de Transilvania, unde stă foarte prost în sondaje, spunând că străbunicul lui a fost ardelean.
Evenimentul de lansare a candidaturii premierului Victor Ponta, desfăşurat pe stadionul Arena Naţională, s-a dorit a fi unul grandios, însă a avut o deficienţă majoră: cele câteva zeci de mii de participanţi au asistat la show fără să poată auzi aproape nimic, relatează Mediafax. Sonorizarea a lăsat de dorit, acustica stadionului făcând imposibilă orice intenţie de a recepta ceva. Problema sunetului nu a fost rezolvată în timpul evenimentului de lansare, acesta desfăşurându-se de la un capăt la altul fără ca cei din tribune sau din peluză să recepţioneze sunetul.
Nici cei care au ignorat evenimentul n-au fost scutiţi de neplăceri. Circulaţia rutieră a fost restricţionată sâmbătă, în zona Arenei Naţionale din Bucureşti, pentru evenimentul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta, traficul fiind închis pe trei străzi şi un bulevard până în jurul orei 20.

Ponta, luat peste picior de contracandidaţi

Mitingul de dimensiuni uriaşe organizat pentru Victor Ponta a stârnit comentarii ironice ale contracandidaţilor.
"Vreau să candidez pentru a face altfel de politică în ţara noastră. Mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie, mai multe soluţii pentru oameni, pentru România. Eu nu am în spate niciun fel de grupuri de interese, niciun fel de trusturi, niciun fel de instituţii. Eu am în spate echipa Alianţei Creştin Liberale şi cele peste două milioane două sute de mii de alegători care au semnat pentru mine", a spus Kalus Iohannis, la ieşirea de la BEC, unde a depus dosarul de înscriere în cursa prezidenţială, însoţit de 2,2 milioane de semnături. "Acum a venit vremea faptelor, oamenii mă cunosc. Sunt mai puţin un om al vorbelor şi mai mult un om al faptelor", a făcut diferenţa candidatul ACL între el şi candidatul PSD de pe stadion.
Monica Macovei a remarcat că circulaţia în Bucureşti a fost paralizată "pentru că micul Ceauşescu ţine să îşi serbeze ziua pe Stadionul Naţional". "Bulevardul Basarabia şi împrejurimile, Dristor, Piaţa Muncii sau Bulevardul Mihai Bravu... un sfert din oraş blocat ca pe vremuri, la 23 August. Măreţe realizări îi urăm tovarăşului Victor Ponta, iubit conducător şi fiu al patriei, fierbinte şi adâncă recunoştinţă pentru toate cele ce le faci pentru noi!", a mai spus candidatul independent la preşedinţie.
Nici liderul PMP, Elena Udrea, nu a pierdut prilejul de a taxa costisitoarea desfăşurare de pe Arena Naţională. Ea a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că lansarea candidaturii lui Victor Ponta la Preşedinţie aminteşte de manifestările de pe vremea lui Ceauşescu, când toţi se adunau la Bucureşti să scrie numele liderului suprem, adăugând: "Se lansează precum liderul nord-coreean". Elenei Udrea i-a ţinut isonul şi aliatul său de la Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu nu a pierdut prilejul de a-l critica din nou pe Victor Ponta, spunând că "acest om şi-a pierdut cumpătul şi controlul" şi că "va fi vai de noi cu un preşedinte ca Ponta, Kim Jong-Un".

"Afară cu politica din stadioane!"

Suporterii echipei Dinamo au afişat mai multe bannere ofensatoare la adresa premierului Victor Ponta şi au scandat trivialităţi la adresa acestuia şi a Partidului Social Democrat, sâmbătă seară, la meciul dintre gruparea bucureşteană şi CSMS Iaşi, contând pentru etapa a opta a Ligii I, relatează Mediafax. De asemenea, suporterii au afişat bannere ofensatoare la adresa liderului galeriei dinamoviste, Elias Bucurică, una dintre persoanele care au realizat coregrafia de pe Arena Naţională cu ocazia lansării candidaturii lui Victor Ponta la preşedinţia României.
Fanii de la tribuna a II-a au afişat pentru scurt timp un banner cu mesajul: "Afară cu politica din stadioane". În momentul în care galeria dinamovistă scanda trivialităţi la adresa PSD şi premierului Victor Ponta, publicul a aplaudat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro