Mergi la conţinutul principal

Victor Mocanu a câştigat ediţia a IX-a a «Căluţului de fildeş»

În week end-ul trecut, 43 de şahişti, copii şi juniori cu vârste între 5 şi 19 ani şi-au disputat la sediul Cercului Militar Brăila, premiile puse în joc de Orizont 64 şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, la cea de-a noua ediţie a tradiţionalului turneu de şah, "Căluţul de fildeş". După încheierea tuturor partidelor, locul întâi, în clasamentul general, i-a revenit lui Victor Mocanu, care a obţinut 8 puncte, din 9 posibile. Pe locul al doilea s-a clasat Gabriel Voicu, pe al treilea, Alecsandru Negru, iar pe al patrulea, Cosmin Teodor Nedelcu. Următoarele poziţii în acest clasament au fost adjudecate de Florin Rolea, Victor Dumbravă, Iulia Bogdan şi Maria Niculescu, toţi cei menţionaţi fiind foşti şi actuali elevi, la clubul Orizont 64, ai instructorului Ionel Balcan.
Locul întâi la copiii 5 ani, i-a revenit lui Alexandru Radu, la copiii 6 ani s-a impus Matei Grigore iar la copiii 7ani, a câştigat David Brăescu.
Clubul Orizont 64 a oferit concurenţilor premii în bani în valoare de 1600 lei, iar Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret i-a premiat pe câştigători cu medalii şi cupe, festivitatea de premiere fiind oficiată de Păuniţa Iuga şi Aura Andronache, din partea DJST, de Cezar Postelnicu, şeful Cercului Militar şi de Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.
"Numărul şi valoarea participanţilor reprezintă încă o dovadă că această serie de turnee au un rol important în dezvoltarea şahului juvenil şi nu numai. Se pot organiza turnee puternice şi cu bani puţini, pentru că orice premiu primit de un şahist reprezintă un stimulent pentru el ca să se pregătească în continuare şi să facă faţă unor concursuri puternice pe viitor", a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro