Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Vicele Chiru contesta un concurs pentru ocuparea unor posturi la Consiliul Judetean

Asa cum anuntase de ceva zile, vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Chiru, a cerut ieri sefului sau administrativ, Gheorghe Bunea Stancu, printr-o adresa oficiala, anularea concursului din zilele de 20 si 21 februarie, pentru ocuparea unor posturi in institutie. "Am motive temeinice sa cred ca a fost nelegal, intrucit exista in afara prezumtiei de nevinovatie, dovada ca aceste examinari scrise, plus interviu, au fost regizate premeditat, de asa maniera, incit sa se inscrie la concurs un anumit numar de candidati, care, bineinteles, aveau rolul de "figuranti", si rezultatul dinainte stabilit, in sensul ca acei care au fost admisi erau cunoscuti ca atare, inaintea concursului", sustine Chiru.El il anunta pe presedintele Gheorghe Bunea Stancu de intentia sa de a reclama aceste nereguli la Agentia Nationala a Functionarilor Publici si Ministerul Public, si-l acuza direct ca ar fi autorul moral al acestora: "Voi informa autoritatile statului (...) de faptul ca sinteti autorul moral al acestui fals, la care adaug si contributia domnului director Marian Vrabie, care a contribuit la masluirea acestui concurs. Dau un exemplu clar: Dogaru Olimpia, care a fost admisa prin frauda. Ceilalti concurenti, in virtutea inertiei, este clar ca au fost admisi dupa chipul si asemanarea dvs., adica "urit" si fals. Ma adresez Consiliului Judetean, sa ia in discutie acest concurs, in toata desfasurarea lui, cit si sanctionarea presedintelui Gheorghe Bunea Stancu, pentru prejudicierea imaginii Consiliului in repetate rinduri. Cer ca in urma analizei asupra concursului, sa se ia decizia de anulare a lui si reorganizarea prin controlul direct al consilierilor judeteni. Cei admisi (...) sa fie informati ca au fost anulate examinarile privind concursurile pentru Directia administrare patrimoniu si informare comunitara si pentru Directia de strategii, integrare europeana si relatii internationale".Amintim ca, inca din data de 8 februarie, vicepresedintele Chiru areclamat faptul ca se incearca masluirea concursurilor pentruocuparea unor posturi vacante. Chiru ii acuza de acest lucru chiar pe presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu si pe vicepresedintele CJ, Niculina Moisescu, care, in opinia sa, au incercat sa indeparteze o serie de candidati prin impiedicarea lor sa se inscrie la concurs. O a doua etapa, in masluirea rezultatelor concursurilor, ar fi fost, potrivit lui Chiru, interviul la care au fost eliminati o serie dintre "neaveniti". Concursurile, dintre care unul a avut deja loc in perioada 20-21 februarie, iar celalalt, in 27-28 februarie, vizeaza ocuparea a 11 posturi de consilieri superiori si inspectori, la compartimentele Administrare Drumuri, Lucrari publice, Administrare Sisteme Informatice, Financiar, Cadastru, Banca de date, Gestiunea localitatilor, Scriere Proiecte, precum si la Centrul de informare a braileanului.Inca de atunci, vicele CJ a anuntat ca va contesta rezultatele ambelor concursuri. La primul concurs, deja incheiat, au fost declarate admise sase persoane.Presedintele CJ nu a putut fi contactat, ieri dupa-amiaza, pentru a comenta aceasta situatie.




Categorie articol: 

Comentarii