Văd copii de clasele primare, cum îşi târâie cu greu ghiozdanele. Îmi amintesc, de prima zi de şcoală, de revelaţiile din timpul orelor de română sau matematică, de bătăile luate de la Doamnaaaa Învăţătoare fiindcă nu eram cuminte, de geanta care era mai mare decât mine, de mândria premiului întâi de la finalul anului şcolar.
După-amiaza, când mă întorc de la liceu, mai văd copii de clasele gimnaziale cum se duc la şcoală. Şi retrăiesc palmele domnişoarei diriginte, la orele de română, fiindcă nu învăţasem verbele sau făcusem o ghiduşie. Îmi amintesc de matematica domnului Iugulescu, când mi-era ruşine să mă prezint la oră fără temă sau cu lecţia neînvăţată, de geografia doamnelor Mihalcea şi Mocanu, de orele de muzică, unde doamna Atanasiu ne punea să ascultăm, la casetofon, Balada pentru Vioară a lui Ciprian Porumbescu. Retrăiesc orele de biologie, când doamna Niţulescu ne explica fotosinteza.
Simt un sentiment cald şi plăcut când mă gândesc la profesorii, colegii celor opt ani de şcoală generală. Asta şi pentru că în anii de şcoală generală am învăţat că munca, tenacitatea, onestitatea şi dorinţa de a reuşi să înfăptuiesc ceea ce-mi propun îmi vor fi arme în orice.
Viaţa de licean este cuprinsă de două mari capete de pod, clasa a IX-a şi clasa a XII-a, iar între aceste clase timpul fuge fără frână.
Mulţi elevi păşesc în clasa a IX-a în liceul lor, cu mândrie, cu speranţă în suflet. Mulţi elevi până în clasa a XII-a muncesc neostenit la materiile de studiu, pentru burse, pentru premiu, pentru nimic. Pentru ei.
Poate cea mai mare problemă a sistemului de educaţie, pe lângă laitmotivul "elevul", este criza de caractere din şcoli. Tind să cred că tot mai puţini profesori mai sunt modele, surse de inspiraţie pentru elevi. Tot mai puţini profesori mai cred că elevii lor pot fi olimpici, tot mai puţini profesori mai cred că elevii lor pot obţine nota 10 la Bacalaureat. Tot mai mulţi profesori trăiesc doar din diplome şi amintiri apuse. Tot mai puţini profesori muncesc alături de elevi şi preferă să le acorde "cursuri private". Tot mai mulţi profesori se uită la coada catalogului, la locul de muncă şi profesia părinţilor elevilor, fiindcă de acolo se disting potenţiali "olimpici de pregătire" sau elevii buni de ameninţat cu corigenţa. Tot mai mulţi se cred profesori doar dacă au terminat o facultate şi au un catalog în mână.
E adevărat, elevii, în mare parte, sunt autosuficienţi, iar mulţi profesori găsesc în această problemă scuza perfectă pentru a spune: "De ce să muncesc eu pentru ei? Dacă ei nu vor să înveţe, eu de ce aş vrea să-i învăţ carte?". Se face, cred, în perioada liceului, un transfer de caracter incredibil între profesori şi elevi, elevii ajung să fie şi ei într-o doză mai mare sau mai mică, blazaţi.
În timpul anilor de liceu, ajungi să nu-ţi mai pese de faptul că ai luat un doi, să nu-ţi mai pese că nici profesorului nu-i pasă.
Ajungi să-ţi pese doar de facultate, de banii pe care nu-i ai şi îi visezi şi de banii pe care îi dai la pregătire.
La ora aceasta, în medie, o şedinţă (2 ore) de pregătire pentru materiile de Bacalaureat/admitere, costă între 30-45 RON. Şi aproape că nu mai contează orele de la şcoală, ci doar orele de pregătire. Învăţământul s-a "capitalizat". Nu, nu mai este baza pe ce se face în clasă, ci doar "la pregătire". Clasa a XII-a pentru cei mai mulţi este echivalentă cu "pregătire şi stres inutil". Pentru mulţi aproape toată viaţa de licean este dominată de pregătiri. Într-o clasă de a XII-a, aproape jumătate dintre elevi fac sau vor face pregătire la cel puţin o materie de Bacalaureat, iar cealaltă jumătate nu-şi permite acest "lux". Oare e bine?
Pentru cei mai mulţi oameni din societate, aceste "meditaţii" sunt justificarea lenei elevului în 4 ani de liceu, fiindcă - ar spune ei - "copiii buni învaţă singuri carte şi nu au nevoie de meditaţii" sau "are mă-sa şi ta-su bani de aruncat la meditaţii". Însă orele de meditaţii nu sunt un argument că un elev învaţă mai mult, ci doar un mod prin care acesta se asigură psihologic de pregătirea Bacalaureatului, examenului de admitere.
Sunt elevi care ajung unde îşi doresc, promovează Bacalaureatul, examenul de admitere şi fără meditaţii.
Faptul că sistemul nu acordă un salariu pe placul profesorului nu este vina elevului.
Acum, în clasa a XII-a, nu simt niciun regret că termin liceul, aştept cu nerăbdare Bacalaureatul şi examenul de admitere la facultate.
Câteva amintiri îmi rămân agăţate în minte, pe care cheful de a chiuli la ora de matematică mi le alungă.
