Mergi la conţinutul principal

Viaţa într-un bordei

Cinci suflete într-un bordei de doi metri pătraţi. Aşa locuieşte familia Stângaciu-Gabor, pe câmpul din vecinătatea satului Oprişeneşti, de când înmuguresc pomii şi până când le cad frunzele. Capul familiei, Florin Stângaciu, 28 de ani, are grijă de vitele oamenilor din sat, aducând lunar în casă 600 de lei. Concubina sa, Mariana Gabor, are doar 20 de ani şi 2 copii cu Florin, însă familia mai are încă unul, dintr-o relaţie anterioară a bărbatului. Cum se descurcă aceşti oameni fără electricitate, fără apă curentă, fără frigider, aragaz ori alte lucruri indispensabile unui trai decent, au aflat reporterii "Obiectiv - Vocea Brăilei", în urma unei vizite inopinate pe "Aleea Câmpului, numărul Sărăciei".
Ne-a întâmpinat un peisaj rupt parcă din Evul Mediu. Copii desculţi, alergând în jurul aşa-zisei locuinţe, printre sârme ruginite şi alte gunoaie aruncate la voia întâmplării, îmbrăcaţi văratic, deşi era o zi ploioasă, iar mercurul din termometru nu urcase prea mult. Murdari din cap până în picioare, îşi smârcâiau întruna nasurile. Farfurii mânjite, lăsate direct pe jos, lângă bordei. În "casă", două paturi improvizate, o plită din pământ galben, o masă cu ceva veselă, toate la fel de murdare ca farfuriile de afară. Nu există curent electric, însă printre crăpăturile din acoperişul făcut tot din pământ, acoperit cu câţiva saci din rafie, pătrundeau slabe fascicule de lumină. Noaptea, stelele şi luna sunt "becurile" bordeiului, asta dacă cerul e senin. Dacă plouă, bordeiul e inundat, apa pătrunzând până sub pat, unde sunt depozitate haine şi încălţăminte. O uşă veche, din lemn semiputrezit, care abia sta închisă. Apă? Da, era. Într-un bidon din plastic, ţinut afară, neacoperit. O beau, o folosesc la mâncare şi la spălat...Încălzire? Da, soba dogorea niscaiva căldură, însă la câte "aerisiri" are bordeiul, gradele cu plus nu stau prea mult pe "acasă". În rest, căldură sufletească. Săpun? Nu. Frigider? Nu. Ferestre? Nu.

Singurul venit stabil şi sigur îl reprezintă alocaţiile celor trei copii

În condiţiile prezentate mai sus locuiesc cinci suflete. Florin Stângaciu - capul familiei, Mariana Gabor - concubina bărbatului, şi copiii Florin Albert (7 ani), Vijai Petruţ (4 ani) şi Iustin (2 ani şi jumătate).
Când reporterii "Obiectiv" au mers în vizită la locuinţa improvizată, nu erau acasă decât Mariana şi doi din cei trei copii. Deşi are doar 20 de ani, a născut de două ori. Pe Florin, concubinul ei, l-a întâlnit într-un moment trist al vieţii sale. Fata s-a născut şi a crescut în satul Oprişeneşti, a mers la şcoală doar până la 15 ani, după care, din cauza certurilor cu tatăl ei, care devenea violent atunci când îşi dregea gâtul cu alcool, a fugit în judeţul Buzău, în localitatea Vipereşti, la o soră de-a ei mai mare, măritată acolo. Aşa l-a întâlnit pe Florin, care e cu 8 ani mai mare ca ea. Faptul că el avea deja un copil, pe Florin Albert, dintr-o relaţie anterioară, nu a împiedicat-o să întemeieze o familie cu el.
De doi ani şi jumătate, familia Stângaciu-Gabor vine primăvara la Oprişeneşti şi pleacă toamna târziu. În toată această perioadă, Florin are grijă de vacile oamenilor din sat, pentru 600 de lei pe lună. Cam ăştia sunt singurii bani aduşi în casă de adulţi. Iarna, aceştia stau la Vipereşti, acolo unde şi-au făcut o cameră din alocaţia copiilor.
"Nu stăm aici la Oprişeneşti definitiv. Stăm doar când se iese cu vacile. Peste o lună de zile plecăm la munte, la Vipereşti. Pe lună câştigăm 30 de lei de vacă şi sunt vreo 40 de vaci de care are soţul meu grijă cu încă un bărbat din sat. Decât să fure şi să-l ia la puşcărie, mai bine stăm aici. Noi suntem de la Vipereşti, judeţul Buzău. Aici am venit la muncă, în primăvară. De doi ani şi ceva facem asta. Eu cu soţul meu nu suntem luaţi cu acte, dar eu mi-am făcut mutaţia acolo, la Vipereşti, însă nici acolo nu mai pot locui mult timp pentru că în fiecare primăvară sunt inundaţii. Iarna, trăim din alocaţia copiilor, pentru că ajutor social nu primim. Nu suntem luaţi în evidenţă de asistenţa socială, iar primarul de acolo nici nu ne bagă în seamă...", ne-a povestit Mariana.

"Părinţii mei au o casă normală, au două camere. Din păcate, noi nu putem sta cu ei"

Întrebată de reporteri cum se descurcă să trăiască în asemenea condiţii, fata nu părea să vadă greutatea traiului pe care-l duce. Probabil pentru că nu a cunoscut un altul. Aşa a început să ne spună cum îşi procură toate cele necesare. "Casa în care stăm e făcută din pământ şi lanţi. Noi am construit-o. De încălzit, ne încălzim cu lemne de pe câmp, la soba pe care o avem înăuntru. Tot pe ea fac şi mâncare, încălzesc şi apa pe care o iau de la mama, de la canal, pentru că părinţii mei nu locuiesc foarte departe de mine. Ei au o casă normală, au două camere. Din păcate, noi nu putem sta cu părinţii mei, pentru că soţul nu se înţelege cu taică-meu, şi nici eu, mai ales atunci când se îmbată. Aşa că preferăm să stăm aici. Copiii merg ziua pe la mama, iar seara vin acasă şi dorm cu noi, aici".
Pe lângă casă, familia Stângaciu-Gabor creşte animale. Doi porci şi câteva găini. Acestea le vor servi ca hrană pe perioada iernii, când vor pleca la Vipereşti. "Am cumpărat animalele. Când plecăm, le luăm cu noi. Dacă nu cumpărăm vara, iarna nu avem ce mânca", a spus Mariana, în timp ce ne arăta vieţuitoarele.
Cât priveşte relaţia cu concubinul, fata pare că a învăţat din greşelile mamei sale. "Soţul se poartă frumos cu mine, altfel nu stăteam cu el. Nu bea, nu fumează. Şi nici eu".
Nu ştiu dacă se vor mai întoarce în primăvara anului viitor. Amândoi speră la un viitor mai bun, cu un venit lunar sigur, mai ales că păzitul vacilor nu mai e chiar aşa profitabil pentru ei. "Nu ştim dacă ne mai întoarcem în primăvară. Poate găsim altceva de muncă, nu mai e convenabil ce facem aici, la Oprişeneşti", a conchis Mariana Gabor.

Autorităţile, la faţa locului ulterior vizitei reporterilor "Obiectiv"

Am mers şi la Primăria Ianca, pentru a verifica dacă familia Stângaciu-Gabor există în vreun fel în evidenţele autorităţii locale ori dacă se ştie că pe câmpul satului Oprişeneşti locuiesc într-un bordei, în condiţii greu de imaginat, trei copii. Cea care ocupă funcţia de şef al compartimentului de Asistenţă Socială a aflat de la reporterii "Obiectiv" ce se întâmplă pe raza sa de competenţă (!). "În urma sesizării dumneavoastră, o să se deplaseze la faţa locului şefa Compartimentului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Ianca şi cu reprezentanţii Poliţiei Locale. Se vor identifica părinţii, minorii şi vom sesiza Protecţia Copilului Brăila", ne-a declarat primarul oraşului Ianca, George Fănel Chiriţă.
După ce funcţionarii Primăriei au mers în teren, alături de reprezentanţii de la Protecţia Copilului, cei trei copii au fost duşi la medic, unde s-a constatat că doar unul din ei era răcit. Mariana Gabor, mama celor trei, a promis că până la 1 noiembrie va pleca cu copiii la Vipereşti, urmând ca şi concubinul ei, Florin, să-i urmeze atunci când se va termina contractul pentru păzitul vitelor sătenilor din Oprişeneşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro