Mergi la conţinutul principal

Vergil Chiţac, primul parlamentar cu coronavirus: "Am primit clasarea dosarului in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor"

Senatorul PNL Vergil Chiţac, primarul parlamentar depistat cu coronavirus, a anunţat marţi dimineață că dosarul in rem deschis pe 16 martie de procurorii de la Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor a fost clasat.

 

„Dragii mei, legat de nefericita întâmplare din martie, am primit clasarea dosarului in rem. Pentru cei care încă se îndoiau, aceasta este dovada incontestabilă a nevinovăţiei mele, integritatea nefiindu-mi niciodată pusă la îndoială. În cariera mea anterioară, am administrat patrimonii de peste 100 de milioane de euro şi am dat bun de plată la peste 60 de milioane de euro, bani publici şi europeni, fără să existe nici cea mai mică suspiciune legată de activitatea mea. Vreau să mulţumesc acelora care m-au susţinut în acele momente dureroase. De asemenea, îi chem alături de mine şi pe cei care atunci m-au privit cu rezerve. Împreună facem Constanţa puternică”, a scris Vergil Chiţac, marți dimineață, pe Facebook.

Procurorii de la Parchetul General au deschis pe 16 martie un dosar penal in rem, pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul senatorului liberal Vergil Chiţac, care a infectat mai multe persoane cu noul coronavirus.

Potrivit unor reprezentanţi ai Parchetului citați de Agerpres, procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz.

După confirmarea testului, Vergil Chiţac, soţia şi asistentul lui au fost duşi fără izoletă şi fără să aibă vreun echipament de protecţie la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Senatorul ar fi refuzat acest lucru.

În perioada 17 - 19 februarie, Vergil Chiţac a participat la o reuniune NATO la Bruxelles, iar pe 6 martie Secretariatul general al Adunării NATO a emis un document în care participanţii erau anunţaţi că unul dintre membrii delegaţiei franceze a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Pe 9 martie, Vergil Chiţac a luat parte la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, unde au fost prezenţi aproximativ 100 de liberali, inclusiv premierul Ludovic Orban.

Ulterior, Vergil Chiţac şi alţi trei participanţi la şedinţa BPN au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, şi anume deputatul Lucian Heiuş, primarul Devei, Florin Oancea, şi administratorul public al oraşului, Adrian David Nicolae.

De asemenea, premierul Ludovic Orban a anunţat atunci că va sta 14 zile în izolare, chiar dacă rezultatul testului pe care l-a făcut a ieşit negativ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro