Mergi la conţinutul principal

Varga critică dur «revoluţia fiscală» a PSD-iştilor

• deputatul brăilean Vasile Varga consideră că modul dezastruos în care coaliţia PSD-ALDE conduce ţara, la pachet cu modificările aduse Codului Fiscal, răvăşesc complet România • acesta a atras atenţia asupra deprecierii leului, ca o consecinţă a haosului generat de social-democraţi şi susţine că moţiunea de cenzură a PNL trebuie să treacă

 

Parlamentarul PNL Vasile Varga consideră că măsurile fiscale adoptate recent de PSD-işti vor destabiliza complet dezvoltarea economică a României. Acesta a emis, ieri, un comunicat de presă prin care anunţă demersul liberalilor de a depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD, ca urmare a haosului generat în sistemul fiscal din România.

“La baza acestei decizii (n.r. - privind moţiunea) stau modul total dezastruos în care coaliţia PSD-ALDE conduce ţara, dar şi modul în care decidenţii acestei coaliţii au impus Ordonanţa care a răvăşit sistemul fiscal din România. Practic, la momentul actual, dezvoltarea economică a României este pusă grav în pericol, Ordonanţa fiind un «atac» împotriva mediului de afaceri şi a angajaţilor (atât din sectorul privat, cât şi din sectorul public). Indicatorii economici ne confirmă că lucrurile nu sunt atât de grozave pe cât încearcă PSD-ALDE să ne arate. Rata inflaţiei anunţată de BNR ajunge anul acesta la 2,7% faţă de 0,2% la începutul anului. Este mai mult decât dublă faţă de 1,2%, cât promitea PSD în programul de guvernare «îndrăzneşte să crezi»“, a afirmat Varga.

De asemenea, acesta s-a arătat îngrijorat pentru românii care au credite la bănci, dar şi pentru datoriile pe care le are România

“Leul a ajuns ieri, la cea mai slabă cotaţie istorică în raport cu Euro, fapt ce afectează largi categorii sociale. Ratele cresc la bănci şi sunt afectaţi toţi cei care au contractat un credit. Totul este o consecinţă a iresponsabilităţii Guvernului PSD-ALDE, care a generat neîncredere prin haosul măsurilor fiscale. În fine, îndatorarea accelerată a României ne afectează pe toţi, deoarece sunt bani care trebuie returnaţi! Numai până în 1 septembrie 2017, datoria guvernamentală a ajuns la 333 miliarde lei”, a mai completat deputatul.

Varga susţine că toate aceste informaţii, dar şi realitatea de zi cu zi a celor care trăiesc în România, nu reprezintă altceva decât o mărturie vie a faptului că PSD-ALDE au minţit în campania electorală, atunci când au venit cu o serie de promisiuni tentante.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro