Mergi la conţinutul principal

Varga anunță că începe acordarea despăgubirilor pentru exproprierile de la pod

* deputatul PNL Brăila Vasile Varga a emis, astăzi, un comunicat de presă pentru a sublinia că Guvernul a mai făcut un pas important pentru acordarea despăgubirilor proprietarilor de terenuri din zona podului suspendat peste Dunăre * acesta susține că la nivelul calendarului stabilit, deblocarea sumelor pentru Brăila a fost estimată e 5 iunie, iar pentru Vădeni pe 10 iunie

 

Deputatul liberal Vasile Varga a ieșit ”la rampă” cu o veste bună pentru proprietarii terenurilor din zona podului suspendat peste Dunăre. Acesta a anunțat că Guvernul a făcut un pas important în procesul de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile private ce vor fi expropriate în vederea construcției amintite. După mai multe întrebări primite la Cabinetul parlamentar, Varga a anunțat că a luat legătura cu Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, care i-a oferit o serie de informații concrete și care i-a asigurat pe brăileni că acest obiectiv rămâne prioritar și extrem de important pentru Guvernul României.

”Conform calendarului asumat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, locuitorii din județul Brăila - localitățile Brăila și Vădeni -  pot depune solicitările de acordare a despăgubirilor începând de marți, 5 mai 2020. Comisia de evaluare își va începe activitatea, inclusiv comunicarea cu proprietarii, în data de 18 mai 2020. Proprietarii din Brăila vor fi invitați la discuții în data de 25 mai, iar pentru discuțiile cu proprietarii din Vădeni au fost stabilite două zile: 26 și 27 mai 2020”, a subliniat Varga.

În ceea ce privește deblocarea sumelor aferente despăgubirilor ce vor fi acordate, potrivit deputatului brăilean, calendarul prevede data de 5 iunie 2020 în ceea ce îi privește pe locuitorii din Brăila, respectiv, 10 iunie 2020, pentru cei din Vădeni.

”Construcția Podului suspendat peste Dunăre va duce la exproprierea a circa 400 de imobile și proprietăți private din localitățile Brăila și Vădeni, din județul Brăila și din localitățile Jijila și Smârdan, de pe raza județului Tulcea. Valoarea totală a despăgubirilor ce urmează să fie acordate este estimată la 10,34 milioane de lei”, a conchis parlamentarul brăilean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro