Mergi la conţinutul principal

Varga: «De Legea dării în plată trebuie să beneficieze titularii de contract, nu samsarii imobiliari»

Parlamentarul de Brăila Vasile Varga este de părere că orice nuanţare făcută la Legea dării în plată trebuie tratată cu foarte mare atenţie. Plecând de la ideea promovată de Partidul Naţional Liberal, Varga susţine eliminarea plafonului privind creditele, introdus în Senat, precum şi exceptarea programului "Prima Casă" din prevederile Legii dării în plată. "Ca liberal, consider că orice încercare de nuanţare a reglementărilor Legii privind darea în plată, fie că este vorba despre introducerea plafoanelor stabilite de Senat, fie că este vorba despre o anumită categorie de populaţie, trebuie tratată cu atenţie. Aceste modificări pot să lase loc la interpretări şi discriminări, care ar produce confuzie şi ar tergiversa aplicarea legii sau, chiar mai mult, ar vulnerabiliza legea într-un mod nepermis", a afirmat Varga. Deputatul mai punctează că legea trebuie să se aplice celor care au luat casa în scop de locuinţă, pentru a elimina posibilitatea ca de aceste prevederi să beneficieze şi "samsarii sau speculatorii". "Astfel, darea în plată priveşte casa unde are domiciliul solicitantul. PNL sprijină ideea ca legea să se aplice tuturor contractelor în derulare, nefiind vorba de retroactivitate, ci de efectivitatea legii din momentul publicării în Monitorul Oficial. Liberalii au expus de nenumărate ori poziţia lor şi au adus ca principal argument faptul că prin acest act normativ se corectează poziţia de forţă pe care sistemul bancar a instituit-o în România şi se face o împărţire reală a riscului între bancă şi clienţii băncii, într-un mediu reglementat şi aplicabil tuturor. Legea privind darea în plată reprezintă o modalitate prin care cetăţeanul şi banca sunt protejaţi, iar relaţionarea dintre ei se desfăşoară într-un cadru reglementat echitabil, în care nu este nevoie să-ţi cauţi singur dreptatea sau să fii expus abuzurilor, indiferent din ce parte vin", a mai completat liberalul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro