Mergi la conţinutul principal

Vandalizarea indicatoarelor rutiere pagubeste Primaria si pune in pericol circulatia

Fiindca cele vechi erau prea deteriorate, iar unele intersectii nu mai erau deloc semnalizate, Directia de Administrare si Gospodarire Locala Braila a achizitionat, anul trecut, 680 de indicatoare rutiere, contra sumei de 38.000 lei (380 milioane de lei vechi). Dintre acestea, 500 au fost montate pe strazi, iar restul au fost pastrate ca rezerva, pentru a putea fi inlocuite cele vandalizate sau furate. Si, din nefericire, aceasta masura de prevedere s-a dovedit a fi intemeiata: brailenii au distrus, la scurt timp dupa ce fusesera montate, citeva zeci de indicatoare, in valoare de circa 6.000 lei. "Cel mai des, indicatoarele au fost vandalizate prin vopsire sau indoire insa s-au intilnit si cazuri mai grave, nu atit din punctul de vedere al pagubelor financiare, cit al faptului ca se pune in pericol circulatia rutiera, cind acestea au fost intoarse sau furate, pur si simplu. In toamna anului trecut, cinci indicatoare au disparut, intr-o singura noapte, de pe Str. Gral. Eremia Grigorescu", ne-a declarat Adrian Dediu, directorul DAGL.
Pentru anul in curs, DAGL a solicitat de la bugetul local mai putini bani pentru indicatoare rutiere pe considerentul ca investitia de anul trecut a acoperit mare parte din necesar. Astfel, la acest capitol s-au cerut doar 20.000 lei. In schimb, s-au solicitat mult mai multi bani - 80.000 lei - pentru indicatoarele de orientare, cele care arata drumul spre localitatile invecinate si care, la ora actuala, sint deficitare. Si mai mult - 100.000 lei - s-a cerut pentru tablite de indentificare a strazilor, un alt domeniu neglijat de foarte mult timp in municipiul nostru. "Speram sa se si aprobe sumele cerute de noi, pentru a ne putea apuca de treaba. Cind vom avea banii vom trece la achizitionarea indicatoarelor rutiere, a celor de orientare si a tablitelor pentru strazi. Le vom cumpara doar pe baza de licitatie, iar una dintre conditiile impuse firmelor care vor sa ne vinda asa ceva va fi prezentarea de mostre. Pina nu vom vedea exact ce fel lucreaza fiecare nu incheiem nici un contract", a precizat directorul Dediu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro