Mergi la conţinutul principal

Valeriu Ilie, victorios la Internaţionalele de tenis ale României

• tenismenul brăilean a câştigat proba de dublu la plus 60 de ani • la simplu, Ilie a pierdut în finală în faţa lui Valentin Raus

 

La ediţia din acest an a Internaţionalelor de tenis de câmp ale României, competiţie care a avut loc la Mamaia, şi la care au participat în jur de 160 de sportivi, brăileanul Valeriu Ilie a câştigat proba de dublu la categoria de vârstă peste 60 de ani, iar la simplu s-a clasat pe locul al doilea.

La simplu, Valeriu Ilie l-a învins clar, 6-0, 6-0, în sferturile de finală pe Ion Boldeanu, iar în semifinale a dispus după aproape trei ore de joc, în trei seturi, 6-3, 5-7, 6-1, de germanul Wolfgang Boos. În ultimul act al probei de simplu Valeriu Ilie a pierdut 1-6, 2-6, partida cu Valentin Raus.

La dublu, în semifinale, Valeriu Ilie şi Vasile Vespan (Bucureşti) s-au impus în două seturi identice, 6-3, 6-3 în faţa perechii Petre Gheorghe (Ploieşti), Ghiţă Lungu (Galaţi), iar în finală au dispus în trei seturi, 6-3, 2-6, 13-11, de perechea Titus Mihalache, Wolfgang Boos.

“A fost o competiţie foarte puternică, dacă ţinem cont de faptul că au fost în jur de 160 de tenismeni din Germania, Italia, Polonia, Cehia şi din alte ţări cu tradiţie în acest sport. Eu l-am avut drept adversar la simplu pe Boos, un jucător care se află pe locul al cincilea în Germania, nu a fost un meci uşor. La simplu am fost un pic nervos, de aceea şi diferenţa la care am pierdut în finală a fost una ceva mai drastică. Dar, per ansamblu, sunt mulţumit de ceea ce am realizat la Mamaia pentru că am punctat şi în clasamentul modial. Înaintea acestui turneu eram pe locul al 117-lea mondial la simplu şi pe al 82-lea, la dublu, acum probabil că am urcat destule locuri”, ne-a declarat Valeriu Ilie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro