Mergi la conţinutul principal

Valentin Lazăr: «Cred că o să joc şi în sezonul viitor la Dinamo»

Mijlocaşul Valentin Lazăr a declarat, vineri, după prezentarea noilor echipamente de joc ale echipei Dinamo, că va juca şi în sezonul viitor la formaţia pregătită de Flavius Stoican.
"Cred că o să port în continuare acest tricou, pentru că încă nu mă gândesc la un transfer. Sper ca anul acesta să luăm un trofeu cu Dinamo, iar în viitor să prind un contract afară. Sperăm să luăm o medalie din cele trei puse în joc şi cred că totul o să fie ok ", a spus Lazăr.
Valentin Lazăr a afirmat că se plictisea acasă şi de aceea îşi dorea ca sezonul intern să înceapă mai repede. "Mi-era dor de fotbal, pentru că mă plictisisem acasă. Acum aşteptăm cu nerăbdare primul meci oficial şi sper să câştigăm şi să ne calificăm mai departe. Ne-am antrenat pe teren sintetic, am avut ieri un meci amical şi cred că o să facem faţă, pentru că şi adversarul nostru va juca pe acelaşi teren", a completat Lazăr, care a precizat că trei sau patru echipe se vor lupta pentru titlul de campioană.
Întrebat la ce să se aştepte suporterii dinamovişti de la el în noul sezon, Lazăr a răspuns: "De la mine să vă aşteptaţi la un jucător mai bun decât cel din sezonul trecut. Motivaţia e aceeaşi, pentru că te gândeşti la fiecare meci, nu te gândeşti să joci în cupele europene. Din victorie în victorie pot să fiu mai bun decât anul trecut."
Mijlocaşul defensiv Ionuţ Şerban speră ca Dinamo să câştige cel puţin un trofeu în acest sezon. "Sper să câştigăm cel puţin un trofeu în acest sezon. Este o competiţie în plus, dar au venit foarte mulţi jucători noi, dar sunt sigur că vom face faţă cu brio", a adăugat Şerban.
Fundaşul Ştefan Bărboianu îşi doreşte ca Dinamo să câştige toate meciurile din noul sezon. "În fotbal orice este posibil. Mingea este rotundă, noi ne-am pregătit destul de bine. Întotdeauna Dinamo ţinteşte primele locuri. Ne dorim să câştigăm toate meciurile. Imposibil nu este, dar foarte greu va fi, pentru că şi celelalte echipe sunt foarte bune. Fotbalul este frumos, noi intrăm cu dorinţa de a câştiga fiecare meci. Suntem foarte pregătiţi pentru meciul cu Chiajna, chiar dacă suprafaţa de joc este puţin diferită faţă de un teren normal", a explicat Bărboianu.
Ştefan Bărboianu se aşteaptă ca în noul sezon al Ligii I să apară multe surprize. "De la an la an s-a cam schimbat raportul de forţe. Sunt sigur că şi anul acesta vor fi surprize, vor fi echipe care nu contează, iar pe parcursul campionatului li se va da importanţă", a conchis Bărboianu.
Jucătorii dinamovişti au prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, noile echipamente pe care le vor folosi în sezonul 2014/2015 al întrecerilor interne, acestea fiind de culoare roşie pentru meciurile de acasă şi albă pentru cele din deplasare, în timp ce al treilea rând este complet negru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro