Mergi la conţinutul principal

Va avea Dragnea concurenţă la şefia PSD?

Şerban Nicolae şi-a exprimat speranţa ca, în urma discuţiilor din Comitetul Executiv Naţional, candidatura sa şi a lui Daniel Savu la şefia partidului să fie acceptate, adăugând că este nevoie de clarificări în privinţa criteriilor din regulamentul de organizare a alegerilor interne.
„Am solicitat să fiu prezent la această reuniune pentru că am semnalat o serie întreagă de aspecte. Ele au fost, de altfel, semnalate şi de preşedintele Iliescu, de Adrian Năstase, doi oameni cu greutate şi care au condus acest partid. Şi alţi colegi au semnalat unele lucruri neclare, cel puţin la prima vedere, în regulamentul de organizare a alegerilor interne. Şi atunci eu cred că este o discuţie firească între colegi. Nu mă duc în deplasare, ca să spun aşa, nu mă duc pe teren ostil. Sper ca această candidatură să fie acceptată, ca şi a lui Daniel Savu, ca şi a domnului Dragnea", a afirmat Nicolae, înainte de şedinţa conducerii PSD. El a susţinut că sunt necesare clarificări în privinţa criteriilor impuse pentru înscrirea în cursa pentru şefia PSD, pentru că altfel s-ar putea crea, cel puţin aparent, avantaje pentru un candidat.
La rândul său, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că îşi menţine părerea iniţială de a nu fi de acord cu regulamentul alegerilor interne din partid. „Îmi menţin părerea pe care am exprimat-o prin vot împotriva acelui regulament, dar atât. Am fost foarte atent şi sunt atent şi acum, nu vreau să-mi impun autoritatea ca preşedinte. Din moment ce am anunţat că sunt candidat, mă comport exact ca un candidat în această privinţă", a spus Dragnea, citat de agerpres.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro