Mergi la conţinutul principal

Vântul puternic a început să provoace pagube prin oraş. Logan avariat de o creangă căzută dintr-un copac, pe strada Plantelor

Vântul puternic a rupt azi dimineaţă, în jurul orei 10.00, o creangă dintr-un copac de pe Str. Plantelor. În cădere, aceasta a lovit un autoturism Logan care circula pe strada respectivă. A fost avariată serios partea din spate a maşinii, luneta fiind spartă şi un stâlp îndoit. În afară de sperietura aferentă, Constantin Stănică, nu s-a ales cu nicio zgârietură. Pompierii au îndpărtat creanga căzută peste maşina sa, iar acum păgubitul spune că ia în calcul să solicite despăgubiri de la Primărie. Maşina nu era asigurată Casco.
Martorii spun că s-ar fi putut produce o adevărată tragedie, deoarece, cu câteva secunde înainte ca acea creangă să se rupă, prin dreptul copacului respectiv ar fi trecut un autovehicul în care se aflau mai mulţi oameni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro