Mergi la conţinutul principal

Vânătoare de traficanţi

Descinderi în forţă, ieri, la Brăila şi în alte 8 judeţe, plus municipiul Bucureşti. Sute de poliţişti şi jandarmi au făcut 110 percheziţii, în 3 firme din Brăila şi una din Bucureşti, dar şi la domiciliile a peste 150 de persoane suspectate de implicare în afaceri ilegale cu alcool, prejudiciul adus statului român depăşind 5 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii ieri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Galaţi, au reuşit destructurarea unor grupări infracţionale care, "prin activitatea ilegală desfăşurată, au pus în pericol sănătatea populaţiei".
Creierul reţelei ar fi la Brăila, unde, conform procurorilor, şase oameni de afaceri, toţi brăileni, au constituit un grup infracţional organizat "care a înlesnit comiterea de către alte nuclee infracţionale organizate a infracţiunilor de evaziune fiscală".
Practic, reţeaua funcţiona astfel: cei şase oameni de afaceri brăileni achiziţionau mari cantităţi de spirt medicinal de la "Marex", pe care apoi îl vindeau en-gros unor producători de băuturi contrafăcute. Aceştia, prin filtrări sccesive şi alte procedee empirice îl transformau în alcool etilic şi, ulterior, în băuturi alcoolice pe care le comercializau clandestin.

Brăila, nucleu infracţional

Ieri, procurorii DIICOT Galaţi împreună cu poliţiştii BCCO, inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi inspectori ai Direcţiei Generale a Vămilor au efectuat nu mai puţin de 110 percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, producere şi deţinere de bunuri accizabile în afara unor antrepozite fiscale şi spălare de bani.
Percheziţiile, la care au participat sute de poliţişti şi jandarmi, au fost efectuate pe raza judeţelor Brăila, Constanţa, Tulcea, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Maramureş şi în municipiul Bucureşti, în final peste 150 de persoane fiind conduse la audieri, la sediul DIICOT - ST Galaţi.
În urma investigaţiilor efectuate de DIICOT, cu sprijinul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii (SRI), s-a probat faptul că şase oameni de afaceri brăileni au constituit un grup infracţional organizat "care a înlesnit comiterea de către alte nuclee infracţionale organizate a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de deţinere şi producere, în afara unor antrepozite fiscale, a unor bunuri supuse accizării".
Potrivit procurorilor, cei şase suspecţi nu s-au mulţumit cu afaceri mărunte, înlesnind activităţi economice evazioniste de mare amploare din domeniul comercializării nefiscalizate a alcoolului etilic şi al produselor derivate. Afacerile oneroase începeau "prin denaturarea ilicită parţială, cu încălcarea normelor legale în materie, a alcoolului etilic, urmată de livrarea disimulată a acestuia sub aparenţa unor diverse produse (alcool sanitar, loţiuni cosmetice, soluţie pentru spălare parbriz etc) prin intermediul unor lanţuri de magazine de tip hipermarket, către diverşi producători de băuturi contrafăcute, în baza unor înţelegeri prealabile cu aceştia".
Anchetatorii au probat faptul că, ulterior achiziţionării en-gros a acestor produse, cei implicaţi au recurs la "renaturarea" lor ilicită, prin filtrări sccesive şi alte procedee empirice şi comercializarea clandestină a alcoolului etilic astfel (re)obţinut, sub formă de băuturi alcoolice. Prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale (accizelor), bugetul de stat a fost prejudiciat cu mari sume de bani.
"În urma cercetărilor efectuate, au fost identificate nucleele infracţionale aflate în diverse zone ale ţării, care s-au aprovizionat de la grupul de firme utilizat de membrii grupului infracţional din municipiul Brăila cu importante cantităţi de alcool medicinal pe care ulterior le-au supus procedeelor de «renaturare»", precizează procurorii DIICOT.
Oamenii legii au identificat, deja, prin mijloace specifice, cinci nuclee infracţionale care au acţionat în mod conjugat pentru obţinerea de alcool etilic prin filtrarea spirtului medicinal. Primul nucleu acţiona în judeţele Tulcea şi Constanţa, grupul infracţional fiind condus de doi oameni de afaceri aflaţi, deja, în vizorul DIICOT. Celelalte patru nuclee acţionau în judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş având fiecare câte un lider identificat deja de oamenii legii.

SC "Marex" SA Brăila, furnizor de materie primă pentru evazionişti

Potrivit DIICOT Galaţi, "membrii grupului infracţional din municipiul Brăila au interacţionat pe linie infracţională cu o altă grupare, constituită pe raza judeţului Maramureş, condusă de numitul P.I.V. Această colaborare cu ramura infracţională din judeţul Maramureş a început în momentul în care Direcţia Generală a Vămilor a retras autorizaţia de producţie a alcoolului etilic emisă pentru societatea producătoare de alcool din municipiul Brăila".
Astfel, precizează anchetatorii, alcoolul sanitar produs de SC "Marex" SA Brăila a fost livrat prin intermediul SC "Stejar Prodimpex" SRL Bucureşti, SC "Larlexmar" SRL Brăila şi "Vidiavi Company" SA Brăila către nucleele infracţionale enumerate mai sus, fie în mod direct, fie prin intermediul unor societăţi comerciale de tip "fantomă", ori prin intermediul unor retaileri. Nu era vorba de cantităţi mici, ci de alcool sanitar livrat în cantităţi mari, care apoi a fost filtrat de membrii grupurilor infracţionale beneficiare, fiind obţinut, astfel, alcool etilic. Mai departe, alcoolul etilic obţinut a fost valorificat de grupurile infracţionale, vânzându-l către diferite persoane.
"Cumpărătorii alcoolului etilic obţinut prin filtrarea alcoolului sanitar produs de SC «Marex» SA Brăila şi valorificat prin intermediul societăţilor comerciale intermediare a fost utilizat prin înglobarea în diferite băuturi alcoolice, care au fost apoi puse în vânzare către populaţie", se mai precizează în comunicatul DIICOT - ST Galaţi.
Nu în ultimul rând, oamenii legii au identificat şi un mecanism de spălare a banilor, ce constă în "preluarea şi transferul activelor societăţilor comerciale implicate în evaziunea fiscală de către un grup infracţional organizat", în scopul asigurării foloaselor materiale obţinute în mod ilicit. Până în acest moment, procurorii DIICOT au calculat un prejudiciu adus statului de peste 5.000.000 de euro.
Percheziţiile de ieri au fost realizate cu participarea tuturor lucrătorilor Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, lucrători din structurile teritoriale de combatere a criminalităţii organizate, respectiv BCCO Constanţa, BCCO Bacău, BCCO Braşov, BCCO Mureş şi BCCO Cluj, precum şi inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi ai Direcţiei Generale a Vămilor. Toţi aceştia au fost sprijiniţi de lucrători din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie şi de lucrători ai Jandarmeriei Române.
Nu în ultimul rând, instrumentarea cauzei s-a realizat cu sprijinul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Fochistul de la "Marex" SA, imobilizat de cagulaţi

Ieri, în jurul prânzului, Stoica Mocanu, fochist la "Marex Plus" - angajat de 12 ani al societăţii - s-a prezentat la sediul redacţiei "Obiectiv - Vocea Brăilei", ca să reclame că a fost imobilizat de către cagulaţii veniţi în percheziţie la firma omului de afaceri Marin Moraru. Mocanu ne-a arătat maioul cu urme de bocanci pe care l-a purtat marţi dimineaţă, în momentul descinderii forţelor de ordine.
"La ora 6:10, mă aflam în centrala termică a societăţii, când am auzit zgomote şi iniţial am crezut că sunt răufăcători din Radu Negru. Nu am apucat să fac niciun gest, că am fost imobilizat de către forţele DIICOT Galaţi, care efectuau percheziţii în incinta societăţii. Menţionez că nu am fost lăsat să vorbesc şi am fost umilit în ultimul hal, fiind imobilizat, punându-mi bocancii pe ceafă. După aproximativ 10 minute a venit un procuror, care le-a spus să mă ridice, să-mi închidă telefoanele şi să-mi urmărească fiecare mişcare", ne-a spus fochistul de la "Marex".
Brăileanul ne-a mai precizat că, în tot acest timp, centrala termică s-a aflat în funcţiune şi că preţ de 20 de minute n-a mai putut urmări parametrii, ca să fie totul în ordine. Doi cagulaţi i-au urmărit brăileanului fiecare mişcare.
Mocanu, care se spăla în momentul în care s-a trezit luat pe sus de mascaţi şi era doar în maiou, a mai precizat că, după ce a fost ridicat de la pământ, a fost întrebat "unde este fabrica de alcool", aceasta aflându-se la aproximativ 100 de metri distanţă de locul în care fusese imobilizat. După ce le-a indicat oamenilor legii unde se află fabrica de alcool, fochistul a fost lăsat să-şi continue activitatea, până la ieşirea din schimb.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro