Mergi la conţinutul principal

USL-iştii brăileni se pregătesc pentru parlamentare

USL Brăila a demarat deja discuţiile privitoare la alegerile parlamentare care vor avea loc peste câteva luni de zile. Cel puţin asta reiese din declaraţia preşedintelui PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care a atins acest subiect, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă. Social democratul spune că s-au purtat discuţii atât în interiorul PSD, cât şi cu liderii celor două partide membre ale Uniunii Social Liberale - PNL şi PC - şi că există mai multe "dorinţe" şi propuneri. "Noi am lansat, în cadrul partidului, invitaţia colegilor care sunt interesaţi să se înscrie, fie la Camera Deputaţilor, fie la Senat. Nu ştiu cu exactitate ce s-a înscris şi cum, dar ştiu, în general, cam care sunt cei care doresc să participe la această competiţie electorală. Am avut ieri o discuţie cu domnul Boboc pe aceeaşi temă, am avut şi cu domnul Obreja, sunt dorinţe multe, dar probabil că va trebui să facem un sondaj să vedem care este cel mai bine plasat, pe fiecare colegiu în parte, pentru a avea şanse reale de a câştiga", a declarat Stancu. În acest context, preşedintele PSD Brăila a menţionat că, deşi se va aplica varianta candidatului cu cele mai mari şanse de câştig, nu vor fi ignoraţi nici cei care ocupă momentan funcţiile de deputat sau senator. "Indicaţiile aşa sunt, dar vă readuc aminte că şi la locale erau indicaţii că acolo unde erau oameni - să candideze. Vă dau ca exemplu Buzăul, unde era Mocanu şi n-a mai candidat din partea USL-ului că n-a fost lăsat. Vă dau exemplul celor de la Galaţi - şi aici mă refer în primul rând la primarul Nicolae şi la Ciumacenco -, care nu au fost lăsaţi să candideze şi a candidat Marius Stan. S-a mers pe principiul celor care au şanse mai mari, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ţinem cont şi de cei care sunt astăzi pe funcţie. Dar, în principiu, trebuie să candideze cel care are şanse mai mari în opţiunea electoratului, care, probabil că va fi măsurată în septembrie", a mai explicat acesta.

Analizele în interiorul PSD s-au încheiat

În acelaşi context, Gheorghe Bunea Stancu a vorbit şi despre situaţia actuală din interiorul PSD Brăila, în condiţiile în care analizele privitoare la activitatea membrilor de partid din ultima perioadă, s-au încheiat. "Am terminat analizele şi am început să luăm şi măsuri, o să se mai ia măsuri în continuare, dar am zis că e vară, să nu le stricăm concediul oamenilor chiar acum. Totuşi câteva s-au luat în municipiu şi o să se ia foarte curând şi în judeţ. Am făcut acea analiză, poate nu aşa cum mi-aş fi dorit să o fac, dar, în general, în cazul celor care nu au avut rezultate, se merge pe înlocuirea lor cu interimate, urmează apoi alegeri pentru a avea votul organizaţiei în care a fost numit interimar, dacă îl are, bine, dacă nu, câştigă cel care are mai multe voturi", a încheiat liderul social democraţilor brăileni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro