Mergi la conţinutul principal

US Open: Perechea Vesnina/Makarova a câştigat titlul la dublu feminin

Astfel, fostul nr. 1 mondial, Martina Hingis, în vârstă de 33 de ani, care a revenit în circuit, doar la dublu, în 2013, după ce se retrăsese la numai 26 de ani, în 2007, a rămas cu palmaresul de 38 de titluri în această probă, dintre care 9 de Mare Şlem, alături de cele 43 de turnee câştigate la simplu (5 de Mare Şlem).
În a doua semifinală a probei de simplu masculin din cadrul US Open la tenis, de la New York, croatul Marin Cilic (nr. 14) a furnizat o mare surpriză, încă una în acest atât de agitat ultim turneu de Mare şlem al anului, eliminându-l pe al doilea favorit, elveţianul Roger Federer, în numai 3 seturi: 6-3, 6-4, 6-4, în doar 1h45.
Finala de anul acesta va fi una cu totul neobişnuită, disputându-se între doi debutanţi în această fază a turneelor de vârf, după ce, tot sâmbătă, japonezul Kei Nishikori a dispus de numărul 1 mondial, sârbul Novak Djokovic, cu 6-4, 1-6, 7-6 (7/4), 6-3.
În finala feminină, numărul 1 mondial, americanca Serena Williams joacă împotriva Carolinei Wozniacki.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro