Mergi la conţinutul principal

Urmărire ca în filme, după un BMW cu numere străine

Un tânăr care conducea un autoturism "BMW", cu numere străine, a demarat în trombă după ce poliţiştii i-au făcut semn să oprească. Şoferul de 24 de ani a fugit cu maşina prin cartierul Obor, spre calea ferată, unde s-a înfipt într-o conductă de termoficare. Şoferul şi amicul care îl însoţea au lăsat maşina şi au fugit, însă apoi au revenit la locul evenimentului.
Luni seara, la ora 20.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi de către un echipaj de poliţie care monitoriza traficul rutier, despre faptul că şoferul unui autoturism cu număr străin de înmatriculare nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor.
"În timp ce era urmărit de echipajul de poliţie, acesta a pierdut controlul maşinii şi a acroşat o conductă de termoficare, de pe strada Rândunicii, în apropiere de intersecţia cu strada Dacia. După acest eveniment, conducătorul auto şi pasagerul din dreapta au abandonat autoturismul avariat", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Pe timpul cât poliţiştii efectuau cercetările, la faţa locului s-au prezentat Florentin N. (24 de ani) şi Florentin R. (26 de ani), ambii din Brăila, care nu deţineau permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. S-a stabilit că la volanul BMW-ului s-a aflat primul dintre tineri, iar celălalt a fost pasager. Florentin s-a ales cu un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere.
În aceeaşi zi, la ora 14.15, un alt şofer fără permis a picat în plasa poliţiştilor. Lucrători din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ianca au oprit pentru control, pe raza comunei Mircea Vodă, autoturismul condus de către localnicul Mădălin F. (20 de ani). Poliţiştii au stabilit că acesta nu este posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro