Mergi la conţinutul principal

UPDATE: Liviu Dragnea ales preşedinte de pesediştii brăileni. 80% din membrii PSD, prezenţi la vot, la închiderea urnelor

UPDATE: 80 % dintre PSD-işti au fost prezenţi la vot. Majoritatea îl vrea pe Dragnea preşedinte. Acesta a fost procentul la închiderea urnelor, la ora 21.00. 7.546 au votat pentru Dragnea preăedinte PSD, 232 au bifat "NU", iar 59 au dat voturi nule.

 

Nici vremea urâtă şi nici faptul că cel pe care urmau să-l voteze este condamnat deja într-o primă instanţă nu i-au oprit, ieri, pe membrii PSD să participe în număr mare la alegerile interne. În jurul orei 14.00, aproape 77% dintre social-democraţii brăileni îşi exprimaseră votul «pentru» sau «împotriva» lui Liviu Dragnea, singurul candidat la funcţia de preşedinte al partidului, prezenţa crescând apoi uşor până la 78,9%, în jurul orei 18.00.

În unele secţii de vot, toţi membrii arondaţi au dat dovadă de conştiinciozitate şi s-au prezentat la urne până la ora prânzului. Este exemplul sediului PSD din Chercea, unde cei 311 de brăileni înscrişi pe liste s-au mobilizat în masă şi au luat cu asalt cabinele de vot, iar la ora 13.00, preşedintele de comisie a declarat 100% prezenţă.
Şi în judeţ, membrii de partid s-au dovedit a fi devotaţi organizaţiei, mergând la vot încă de la primele ore ale dimineţii. La ora 14.00, topul localităţilor brăilene cu prezenţă ridicată arăta în felul următor: Tufeşti, Viziru, Dudeşti, Romanu, Gropeni şi Roşiori.
Pe listele PSD Brăila figurează 9.782 de membri de partid, dintre care 3.310 sunt din municipiu. Ieri, până la închiderea ediţiei, 7.720 merseseră deja la vot. Vorbind în procente, asta înseamnă prezenţă de 78,9%. "Eu cred că, în funcţie de cum arată şi vremea, este un procent bun. În orice caz, probabil că până închidem secţiile respective, apreciem că ne vom duce dincolo de 80% prezenţă fără probleme. Suntem în situaţia în care multe dintre localităţile din mediul rural au încheiat deja la această oră. În oraş, se ştie că lumea vine la vot şi după-amiaza, mai ales că se votează până la ora 20.00, astfel că şi-au planificat timpul diferit faţă de cei din mediul rural", a comentat preşedintele executiv al PSD Brăila, Aurel Simionescu, încă de la ora 14.00, când organizaţia raporta o prezenţă la vot de 77%, la Brăila.

Chestionare bonus la buletinele de vot

Cei care s-au prezentat la urne, pe lângă buletinul de vot, au primit de la membrii comisiilor şi un chestionar prin care se urmăreşte feedback-ul populaţiei despre activitatea PSD. În afară de întrebările "Cunoaşteţi numele Preşedintelui organizaţiei PSD din localitatea dumenavoastră?", "În ce măsură credeţi că reprezentanţii locali ai PSD reprezintă interesele cetăţenilor din localitatea dumneavoastră?", oamenii au avut ocazia să-şi exprime opinia în legătură cu Guvernul Ponta. Mulţi au cerut, prin intermediul chestionarului, crearea de noi locuri de muncă, pensii şi salarii mai mari şi drumuri fără gropi. La rubrica "nemulţumiri", majoritatea a evitat să răspundă. Doar câţiva au fost cei care au completat spaţiul punctat, scriind că au fost dezamăgiţi de creşterea accizei la benzină şi motorină în anul 2014. Redactorii "Obiectiv" au remarcat însă şi faptul că multe dintre chestionarele prezentate jurnaliştilor de oficialii PSD erau completate cu acelaşi scris.
"Din ceea ce ştim noi, sunt aduse deja 1.000 de chestionare de către organizaţiile noastre şi pe care vom începe să le prelucrăm, adică să le introducem în baza de date. O să vedem până marţi, miercuri câte vor fi aduse şi câte vom putea introduce în baza de date. Este un volum mare de muncă. La întrebarea «Ce-şi doresc pentru familia lor?», cei care sunt mai în vârstă au răspuns că vor pensii mai mari, cei care au copii au spus că vor locuri de muncă. Din când în când, mai apare şi ideea de corupţie, pentru că oamenii consideră că din cauza celor corupţi pensiile şi salariile sunt mici. Am văzut şi reacţii despre infrastructură. Sigur că aici trebuie să vedem care e diferenţa între ceea ce vrem noi în interiorul oraşului şi ceea ce ţine de politica naţională", a adăugat preşedintele executiv al PSD Brăila, Aurel Simionescu.

PSD înlocuieşte un inculpat cu un infractor dovedit în justiţie

Singurul nume tipărit pe buletinele de vot în cadrul scrutinului intern al PSD de ieri a fost cel al lui Liviu Dragnea. Acesta a asigurat interimatul funcţiei de conducere a partidului din luna iulie 2015, după ce Victor Ponta s-a autosuspendat din poziţia de preşedinte.
În 2012, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală în dosarul "Referendum" faţă de Liviu Dragnea, care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în timpul referendumului pentru suspendarea fostului preşedinte Traian Băsescu. Candidatul la şefia PSD este acuzat că şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, pe listele de alegători figurând minori şi persoane cu drept interzis de a vota. El a fost condamnat deja de o primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012. Sentinţa nu este însă definitivă, având termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 23 noiembrie, după ce, pe 28 septembrie, judecătorii au fost nevoiţi să amâne judecarea apelului fiindcă, folosind un tertip, aproape jumătate dintre cei 75 de inculpaţi au declarat că nu şi-au angajat avocaţi.
Reamintim că Victor Ponta s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al PSD în luna iulie, după ce procurorii DNA au anunţat începerea urmăririi penale împotriva sa, în dosarul "Rovinari-Turceni", alături de Dan Şova. În septembrie, anchetatorii au dispus trimitirea în judecată în stare de libertate a premierului Ponta, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro