Mergi la conţinutul principal

Update. Bâlbâială pe suspendarea lui Stancu. Contestaţia la măsura arestului la domiciliu decisă de Tribunalul Galaţi se va judeca mâine

Update 15:30. În urmă cu puţin timp, reprezentanţii Curţii de Apel Galaţi ne-au informat că a fost înregistrată pe rolul instanţei contestaţia depusă de Gheorghe Bunea Stancu împotriva măsurii de arest la domiciliu, termenul de judecată fiind stabilit pentru mâine, 14 august. Contestaţiile au fost depuse luni de Gheorghe Bunea Stancu, nemulţumit de arestul la domiciliu, de Nicolae Moisiu, cercetat sub control judiciar, dar şi de către procurorii DNA, care au cerut arestarea preventivă.

 

"Alba-neagra" cu suspendarea lui Gheorghe Bunea Stancu şi a lui Florin Mija din funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte. Instituţiile ori se implică, ori nu se implică, iar cei direct vizaţi ori nu ştiu nimic, ori nu sunt de găsit. Prefectura a emis ordinele de suspendare, însă n-a aflat din prima şi cui trebuie să le trimită, motiv pentru care, ieri, la orele 19:00, acest subiect încă era "în aer". Niciuna dintre instituţiile înştiinţate, oficial CJ şi IPJ, nu era îndrituită să le aducă la cunoştinţa inculpaţilor, astfel încât procedura să fie legal îndeplinită.
În exclusivitate, redăm declaraţia telefonică a unuia dintre cei vizaţi: "Ce să fac? Nu sunt ok. Cât de ok pot fi în situaţia aceasta. Mă conformez. Nu, până acum n-am primit nimic. Nu ştiu nimic", ne-a răspuns, cu o voce stinsă, Florin Mija, de-acum fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, întrebat dacă a aflat că a fost suspendat. N-am avut acelaşi succes la Gheorghe Bunea Stancu. Preşedintele suspendat al CJ avea telefonul închis.
În fapt, deşi la orele 16:30, şeful Cancelariei Prefectului, Mircea Tudosie, anunţase că primul reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul Vasilica Vîlcu, a semnat ordinele prin care cei doi au fost suspendaţi, câteva ore mai târziu, ordinele nu fuseseră puse în aplicare.

Ordine în baza unei decizii contestate

"Noi am primit decizia instanţei Tribunalului Galaţi, aceea prin care se dispunea arestul la domiciliu, motiv pentru care doamna prefect a semnat ordinele de suspendare. Au fost înştiinţate Poliţia şi CJ-ul, iar Poliţia trebuie să-i înştiinţeze şi pe inculpaţi, pentru ca procedura să fie îndeplinită", ne-a declarat Mircea Tudosie, şeful Cancelariei Prefectului Brăilei. Practic, în acest caz, Prefectura a uzat de suspendarea la ordin, în contextul în care arestaţii nu au voie să ia legătura cu alţi inculpaţi, martori sau suspecţi din dosar, între care şi angajaţi ai CJ-ului. Declaraţia venea undeva în jurul orei 16:40, moment în care surse oficiale din CJ negau cu vehemenţă că ar şti ceva.
"Prefectul a emis ordin de suspendare pentru domnul Stancu şi domnul Mija. Va fi suspendare din funcţie până la o altă decizie a magistraţilor. Ni s-a comunicat că a rămas definitivă hotărârea cu arestul la domiciliu, noi n-am primit rezultatele de la contestaţii, ştim că au fost şi contestaţii", a nuanţat şeful cancelariei Prefecturii Brăila, Mircea Tudosie.

Ştie sau nu ştie?!

Astfel, până la pronunţarea unei noi decizii judecătoreşti, atribuţiile şefului CJ, vor fi preluate de către vicepreşedintele liberal Ovidiu Nechita. Dar, asta se poate întâmpla numai în cadrul unei şedinţe de îndată pe care secretarul judeţului, Nicu Filote ezita să o convoace pe motiv că, ieri, la ora 16.44, încă nu fusese înştiinţat de către Instituţia Prefectului.
"Eu îţi spun clar că nu am primit nimic! Nu am fost înştiinţat. Până nu primesc documentul de la Prefectură nu pot face nimic. Imediat ce voi fi înştiinţat de către Instituţia Prefecturii, voi convoca o şedinţă de îndată cu aleşii judeţeni pentru delegarea atribuţiilor şeful CJ ", a declarat pentru "Obiectiv", secretarul judeţului Brăila, Nicu Filote.
Aproape de ora 17:00, o nouă răsturnare de situaţie. "Vom trimite şi documentele Consiliului Judeţean. Deocamdată, aşteptăm ca Poliţia să îi înştiinţeze", a completat Mircea Tudosie.
Toate bune şi la locul lor, numai că, la orele 19:00, cms.şef Mircea Vizitiu, şeful IPJ Brăila, declară pentru "Obiectiv": "Acest fapt excede competenţelor noastre. Ne-au cerut, da, să îi înştiinţăm, numai că le-am spus acest lucru. Noi avem obligaţia de supraveghere prin Biroul de resort din IPJ, nu-i treaba noastră să-i înştiinţăm. Pot să apeleze la curierul lor special". În plus, Vizitiu a dat asigurări că Stancu, Mija şi Moisiu respectă decizia judecătorilor: "I-am verificat periodic potrivit legii, nu sunt probleme, iar până acum n-am fost solicitaţi să-i ducem în faţa instanţei."
Într-un final, reprezentantul Prefecturii n-a mai răspuns la telefon pentru a ne lămuri ce variantă a ales pentru a îndeplini ordinele. Cert este că acestea intră în deplină legalitate abia după ce Stancu şi Mija semnează că le-au primit, iar prefectul ia act de înştiinţare.
Reamintim că, între timp, decizia de arestare la domiciliu a fost contestată de Stancu, dar şi de DNA, iar instanţa superioară, a Curţii de Apel Galaţi, are termen de cinci zile de la înregistrarea contestaţiei să se pronunţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro