Mergi la conţinutul principal

UPDATE 23.45: Mandate de arestare de 30 de zile pentru Simionescu și Anghelescu. Avocații contestă! Exclusiv: declarații!

Pe 4 februarie, la 21.48, primarul Brăilei Aurel Gabriel Simionescu şi fostul director economic Stoica Anghelescu au primit decizia instanţei Tribunalului Galaţi: aceea de arestare. Aceştia intraseră în sala de judecată încă la ora 16.35. Dosarul întocmit de DNA Galaţi a fost studiat de către magistraţi de la ora 13.00 până la 16.30.


UPDATE 23.45. Vezi mai jos imagini cu Simionescu și Anghelescu în timp ce sunt escortați la Tribunalul Galați. 

UPDATE 22.45. Pe surse: ”Dosarul e foarte subțire în probe directe și prejudiciu! Nu s-a putut stabili prejudiciul, iar banii care ar fi fost indicați de DNA ca deturnați nu s-au mișcat din conturi!”

UPDATE 22.42. Surse judiciare: La dosarul cauzei există declarații ale unor angajați din Primărie care au dus în principal la responsabilizarea lui Simionescu, vorbim despre șefi de direcții care au fost audiați ca martori.

CITEȘTE ȘI: MANDATE DE ARESTARE PENTRU PRIMARUL SIMIONESCU ȘI ANGHELESCU

UPDATE 22.20. EXCLUSIV PENTRU OBIECTIV - VOCEA BRĂILEI:

Avocatul Tudor Cruceanu, apărătorul lui Stoica Anghelescu, despre situația prin care au trecut astăzi cei doi.

”În niciun caz, la dosarul cauzei nu există indicii sau probe din care să rezulte o suspiciune rezonabilă de vinovăție. O suspiciune sigur există, dar din motivele pe care le-am expus instanței și pe care nu le pot face publice, nu poate fi luată în vedere pentru arestarea preventivă. Măsura arestării preventive nu este necesară deoarece prezența în libertate nu ar stânjeni în niciun fel buna desfășurare a procesului penal, situație în care, lipsind această condiție, măsura arestării preventive nu poate fi luată. 

Eu îmi pun întrebarea de ce ar fi necesară măsura arestării dacă la șase ani de la comiterea faptei clientul a demonstrat, liber fiind, că nu a mai săvârșit nicio infracțiune. Nu înțeleg care ar fi pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate. Și vinovat de ar fi, nu ar tulbura în niciun fel această ordine.

Trebuie avut în vedere că e un om de 67 de ani (NR. Stoica Anghelescu), cu multiple afecțiuni cronice cu risc letal, nu provine dintr-un mediu infracțional, așa încât putea fi cercetat cel mult în arest domiciliar. Da, pentru toate aceste motive, am depus contestație!”.

UPDATE 22.00. Avocații celor doi au depus contestații. Acestea vor fi judecate în următoarele 5 zile de la primirea dosarului de către Curtea de Apel Galați.

UPDATE 21.48- 21.50. Instanța Tribunalului Galați s-a pronunțat: S-a admis cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru Simionescu și Anghelescu.

UPDATE 21.42. Simionescu și Anghelescu, încuiați pe interior în sala de judecată, cu avocații și jandarmii. După cinci ore de audieri și pledoarii, instanța s-a întrunit într-o sală alăturată, unde deliberează asupra măsurii preventive de arest cerută de DNA, urmând să se pronunțe.

UPDATE 21.27. Ședința de judecată s-a încheiat, iar instanța este în pronunțare.

Aceştia sunt acuzaţi de DNA de comiterea infracţiunilor asociate faptelor de corupţie: abuz în serviciu şi schimbarea destinaţiei fondurilor europene. Ei au fost reţinuţi pe 3 februarie, în jurul orei 19.30 intrând în vigoare ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore. Cei doi şi-au petrecut noaptea în Arestul Poliţiei Judeţului Galaţi. Vom reveni.

CITESTE SI: PRIMARUL LA DNA. VEZI AICI CINE A MAI FOST AUDIAT DE DNA. RADIOGRAFIA ORELOR IN CARE SIMIONESCU A FOST INCULPAT PENTRU ABUZ IN SERVICIU SI SCHIMBAREA DESTINATIEI FONDURILOR EUROPENE

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro