Mergi la conţinutul principal

UPDATE 21.00: Hahui și-a depus demisia

• statutul de funcţionar public îl fereşte de o demitere ruşinoasă • primarul Marian Dragomir a declarat că legile în vigoare nu îl lasă să îl dea afară pe directorul adjunct al Poliţiei Locale, care a fost dat de gol că îşi punea subaltarnii să îi spele maşina de lux • chiar dacă Hahui a negat că ar fi adevărat, spunând că agentul în cauză i-a spălat maşina din proprie iniţiativă, pe internet s-au înmulţit pozele în care se vede cum alţi agenţi, în zile diferite, se ocupau de maşina şefului • o Comisie de Disciplină instituită la nivelul Primăriei va tranşa această problemă

 

UPDATE 21.00: Dumitru Hahui, directorul adjunct al Poliției Locale, și-a dat demisia. Aceasta a fost acceptată de conducerea instituției și va intra în vigoare luni. Vom reveni cu amănunte.

Chiar dacă neagă cu vehemenţă că s-a purtat ca pe propria moşie în instituţia al cărei director adjunct este şi că şi-ar fi tratat subalternii ca pe nişte argaţi, punându-i să îi spele maşina personală, Dumitru Hahui este contrazis de o nouă fotografie care circulă pe internet. Astfel, după ce, miercuri, pe contul de Facebook “Poliţiştii au umor” au fost postate două fotografii în care se vede cum un poliţist local îmbrăcat în uniformă spală BMW-ul cu numărul de înmatriculare B-111-HMB, ieri a apărut încă o poză. Aceasta din urmă pare a fi făcută în altă zi şi înfăţişează doi poliţişti locali, dintre care unul cu pantalonii uniformei suflecaţi până aproape de genunchi. Amândoi sunt angrenaţi în spălarea autoturismului cu numărul B-111-HMB ce ar aparţine, de fapt, fiului lui Dumitru Hahui, fiind condus ocazional de directorul adjunct al Poliţiei Locale. Curtea Poliţiei Locale devenise, aşadar, spălătorie auto pentru maşina respectivă, iar agenţii aflaţi la serviciu se transformau subit în spălători auto, când Hahui parca în incinta instituţiei!

Reamintim că, miercuri, Dumitru Hahui a spus că el, personal, nu a dat niciodată ordin să i se spele maşina şi că agentul ce apărea în fotografia aflată în momentul respectiv pe internet a făcut-o din proprie iniţiativă. Este greu de crezut, totuşi, că, indiferent de cine este pe tură, poliţiştii locali brăileni şi-au făcut o datorie de onoare din a-i ţine şefului maşina curată chiar dacă acesta ţine la prestigiul lui de lucrător cu state vechi în Poliţia Română şi nu le-a cerut niciodată să se înjosească în aşa hal.

Evident că acest scandal ce a afectat serios imaginea Poliţiei Locale Brăila, dar şi a Primăriei şi a municipiului în ansamblu, după ce a fost expus pe larg în mass media naţională, a fost abordat în conferinţa de presă sustinută, ieri, în comun, de primarul Marian Dragomir şi preşedintele CJ, Francisck Chiriac. Reamintim că, miercuri, primarul a transmis, pe Facebook, că l-a întrebat pe Hahui dacă îşi dă demisia de bunăvoie, iar acesta i-a spus că nu.

“Sunt dezamăgit de scandalul în care a fost atrasă Poliţia Locală într-o perioadă în care am încercat foarte mult să creştem imaginea Primăriei Municipiului Brăila, a tuturor instituţiilor şi chiar a Poliţiei Locale, prin modul în care am solicitat de foarte multe ori ca să intervină pe teren, de la amendarea celor care aruncă gunoiul pe domeniul public până la renumiţii spărgători de seminţe. Sunt supărat pe situaţia creată, pe modul în care s-a ajuns aici. Am considerat că cea mai elegantă ieşire ar fi fost retragerea domnului Hahui printr-un act unilateral al dânsului. Eu nu pot să îl demit în această situaţie pentru că este funcţionar public şi ştiţi foarte bine că, indiferent cât am comenta, funcţionarii publici au un statut aparte. Sunt protejaţi de anumite legi”, a declarat, ieri, primarul Marian Dragomir. Acesta spune că i-a cerut directorului Poliţiei Locale, Traian Jipa, să demareze o cercetare în cadrul instituţiei, urmând ca o Comisie de Disciplină întrunită la nivelul Primăriei să dispună măsurile legale, funcţie de rezultatul cercetării respective.

În cadrul conferinţei de presă de ieri, preşedintele CJ, Francisk Chiriac, şi-a exprimat punctul de vedere pe acest subiect, spunând că, în opinia sa, directorul adjunct Dumitru Hahui ar trebui cercetat inclusiv de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, dat fiind statutul pe care îl are. “Eu cred că ar trebui sesizată şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. O spun ca pe o recomandare. Astfel încât să vină o comisie imparţială pentru a analiza acest caz. Mi se pare strigător la cer că lucrurile astea se întâmplă şi că oameni care până nu demult deserveau alte structuri au ajuns să facă lucruri inadmisibile”, a spus Chiriac.

Jipa întocmeşte raportul, Comisia de Disciplină decide sancţiunea

În momentul de faţă, adoptarea unei măsuri de către Comisia de Disciplină a Primăriei depinde de rezultatul verificărilor efectuate sub coordonarea directorului Poliţiei Locale, Traian Jipa. Acesta ne-a declarat, ieri, că el, personal, nu poate dispune nicio măsură, ci doar să îi audieze pe poliţiştii locali implicaţi, pentru ca mai apoi să înainteze un raport către Primărie. “Comisia de Disciplină instituită la nivelul Primăriei va decide ce măsuri se vor lua împotriva directorului adjunct. Noi, la nivelul Poliţiei Locale, facem o anchetă internă, îi audiem pe toţi cei aflaţi în curte la momentul respectiv, întocmim un raport şi îl dăm la Primărie”, ne-a explicat Jipa. Acesta ne-a spus că a fost identificat poliţistul care apare în primele poze postate pe internet, precum şi ceilalţi agenţi aflaţi în incinta instituţiei în acel moment. Cu toţii vor trebui să spună ce s-a întâmplat de fapt. “E posibil să finalizăm acest raport până mâine (azi n.n.) sau până luni sau marţi, cel târziu”, ne-a precizat directorul Jipa. Primarul Dragomir a ţinut să menţioneze că respectiva Comisie de Disciplină nu va lua o decizie exclusiv în baza raportului întocmit de Poliţia Locală ci va aduna, la rândul său, informaţiile necesare.

Edilul şef a mai atenţionat că rezolvarea situaţiei depinde foarte mult de ceea ce va declara agentul care spăla maşina. “Personal, cred că ar fi cel mai bine să nu am o discuţie cu agentul respectiv, pentru că s-ar putea interpreta că fac presiuni de vreun anumit fel asupra lui Depinde foarte mult ce va declara. Dacă va spune că a spălat-o benevol, atunci îşi asumă în totalitate. Dacă va spune probabil adevărul, că a primit un ordin, atunci răspunderea nu va fi a lui”, a punctat primarul. 

Dumitru Hahui ocupă funcţia de director adjunct în cadrul Poliţiei Locale Brăila încă de pe vremea defunctului primar Constantin Cibu. Acesta, ca şi directorul Traian Jipa, a venit la Poliţia Locală după ce a ieşit la pensie din cadrul Poliţiei Naţionale, unde a ocupat pentru o perioadă funcţii de conducere la nivel local. Când Guvernul a decis că nu se mai pot cumula pensiile cu salariile de bugetar, atât Hahui cât şi Jipa au optat să renunţe la pensii pentru a-şi păstra funcţiile în cadrul Poliţiei Locale.

După cum v-am mai informat, Dumitru Hahui nu depinde doar de salariul primit de la Poliţia Locală. Familia acestuia deţine o afacere prosperă în domeniul firmelor de catering, fapt ce explică de ce el îşi permite să conducă maşini de categoria celei spălate de poliţiştii locali în curtea instituţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro