Mergi la conţinutul principal

UPDATE 18.30: Gata şi codul portocaliu. Suntem sub cod galben de ninsori şi vânt până mâine dimineaţă

UPDATE 18.30 Codul portocaliu a fost ridicat. Zece judeţe din estul şi sud-estul ţării , printre care şi Brăila, sunt sub cod galben de ninsori şi vânt până marţi, la ora 6.00

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), zece judeţe din estul şi sud-estul ţării sunt sub cod galben de ninsori şi vânt până marţi, la ora 6.00. Atenţionarea este valabilă pentru judeţele Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. În intervalul menţionat, în sudul şi în estul Moldovei, în Dobrogea şi în estul Munteniei vor fi ninsori locale, iar vântul, deşi în diminuare, va mai prezenta intensificări cu viteze ce vor atinge, în special în prima parte a nopţii, 50 - 60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

 

UPDATE 16.00 Brăila sub cod portocaliu. Lupta cu iarna continuă

La ora 16.00, în judeţul Brăila existau 87 de localităţi fără curent electric şi 57 de localităţi fără alimentare cu apă potabilă. De asemenea, mai multe autoturisme erau blocate pe drumurile
naţionale din judeţ. Astfel, câteva maşini au rămas în nămeţi pe şoseaua Brăila - Focşani, alte câteva pe DN 21 Brăila - Slobozia, în zona Popasului Dropia, un autoturism se afla în apropiere de
municipiu, în zona coloniei de la kilometrul 10, iar un altul în apropiere de comuna Tudor Vladimirescu. "În prezent, Primăriile din zonele unde sunt blocate aceste autoturisme iau măsuri pentru a aduce la adăpost şoferii şi pasagerii, până la degajarea drumurilor în cauză", ne-a informat lt. col. Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila.
Un detaşament de militari din Garnizoana Brăila a acţionat cu mai multe utilaje pentru deblocarea căilor de acces spre oraşul Făurei.
De asemenea, autorităţile brăilene au trimis mai multe utilaje de deszăpezire pentru a acţiona între comuna Bărăganu şi comuna Iazu, din judeţul Ialomiţa. Pe acea porţiune a DN 21 au rămas
blocate în trafic opt autoturisme, încă din azi dimineaţă. Autorităţile ialomiţene au trimis, de asemenea, câteva utilaje de deszăpezire pentru a ajuta la scoaterea din nămeţi a respectivelor autoturisme.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro